R E G U L A M E N T U L
CU PRIVIRE LA ORGANIZAREA CONCURSULUI MUNICIPAL CREȘTIN DE PROZĂ ȘI POEZIE, LUCRĂRI DE ARTĂ PLASTICĂ, LUCRĂRI MANUALE CU GENERICUL: „UNIȚI PRIN CREDINȚĂ”, DEDICAT SFÂNTULUI PAISIE VELICICOVSCHI – 300 ANI DE LA NAȘTERE, PENTRU ELEVII CLASELOR III-IX
I. Dispoziții generale.
1.1. Concursul municipal creștin de proză și poezie, lucrări de artă plastică, lucrări manuale cu genericul: „Uniți prin credință”, dedicat Sfântului Paisie Velicicovschi – 300 ani de la naștere (în continure – Concursul) este organizat de către Portalul „Tradiția”, Sectorul Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, Biserica „Întâmpinarea Domnului” pe lângă Universitatea de Stat din Moldova, Cenaclul literar-creștin „Cuvântul”.
1.2. Concursul se organizează în scopurile aportului şi contribuţiei Bisericii Ortodoxe la educarea şi formarea spirituală a copiilor și tineretului, necesității colaborării bilaterale şi fructuoase între Biserică şi stat, elaborării unor politici de tineret în spiritul dragostei față de Dumnezeu, dragostei corecte faţă de aproapele, faţă de familie şi Patrie, precum și a cultivării sentimentului moral-duhovnicesc capabil să formeze cetăţeni vrednici şi destoinici.
1.3. Principala sarcină a Concursului este familiarizarea copiilor cu viața și activitatea Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi de la Noul Neamţ (Anexa I. Viața Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț (Velicicovschi) și Anexa II. Date biografice).
1.4. Organizarea, desfășurarea și generalizarea totalurilor Concursului sunt efectuate de către Cenaclul literar-creștin „Cuvântul” a cărui activitate în acest sens se reglementează prin prezentul regulament.
1.5. Cheltuielile pentru organizarea și desfășurarea Concursului vor fi acoperite de către Portalul „Tradiția”.
1.6. Premiile prevăzute de prezentul Regulament vor fi acordate atât de către Portalul „Tradiția” și Cenaclul literar-creștin „Cuvântul”, cât și de ceilalți organizatori și parteneri ai Concursului, în scopul mențiunii și stimulării autorilor celor mai bune lucrări prezentate.
1.7. Participanții câștigători la Concurs vor fi nominalizați cu diplome și cadouri, iar profesorii coordonatori vor primi câte o diplomă de apreciere.
II. Organizarea și funcționarea Comitetului organizatoric din cadrul Cenaclului literar-creștin „Cuvântul”
2.1. Comitetul organizatoric este constituit din membrii Cenaclului literar-creștin „Cuvântul”, precum și din fețe bisericești, personalități de artă, oameni de creație și reprezentanți din partea partenerilor, care vor fi identificați pe parcurs.
2.2. Comitetul organizatoric exercită următoarele funcții:
2.2.1. Selectează, recepționează și examinează lucrările prezentate de participanți în baza criteriilor stabilite de prezentul regulament;
2.2.2 Desemnează câștigătorii Concursului.
2.3. Ședințele Comitetului organizatoric sunt prezidate de către președinte, iar în absența lui – de către vicepreședintele acestuia.
2.4. Lucrările de secretariat a Comitetului organizatoric sunt asigurate de către Cenaclul literar-creștin „Cuvântul”.
2.5. Președintele și membrii Comitetului organizatoric își exercită funcțiile stabilite de prezentul Regulament.
III. Condițiile de participare la concurs
3.1. La concurs pot participa elevii claselor III-IX din diferite instituții de învățământ (școli, licee) care au preocupări literare şi care doresc să-şi prezinte creaţiile într-o competiţie municipală.
3.2. Doritorii de a participa la concurs expediază lucrările creștine literare la adresa: or. Chișinău, str. Pușkin, nr.22, et. I, cutia poștală a Portalului „Tradiția” sau la emailul: unițiprincredință@gmail.com
3.3. Fiecare participant se va înscrie la concurs cu cel puțin una din cele trei mențiuni:
3.3.1. proză scurtă;
3.3.2.poezie;
3.3.3. lucrări de artă plastică la tema creștină;
3.3.4 lucrări manuale la tema creștină.
3.4. Proza scurtă va cuprinde maxim 1 sau 2 pagini, se vor prezenta până la trei poezii la tema creștină. Lucrările vor fi tehnoredactate pe foi în format A 4, cu caracter Times New Roman 14 la un rând în limba română. La finalul lucrării se vor preciza: autorul, scoala sau liceul, vârsta școlară, clasa, adresa, nr. de telefon și cadrul didactic coordonator.
3.5. Lucrările de artă plastică vor fi prezentate în formatele: A4 sau A3 în acuarelă sau ulei.
3.6. Termenul limită de prezentare a lucrărilor se stabilește în anunțul privind organizarea Concursului (10 octombrie -10 noiembrie 2022).
3.7. Lucrările recepționate cu o întârziere mai mare de 2 zile calendaristice peste termenul limită nu vor fi admise la Concurs.
3.8. Expedierea lucrărilor la concurs presupune acceptarea condițiilor prezentului Regulament.
IV. Criteriile de evaluare a lucrărilor. Desemnarea și premierea câștigătorilor.
4.1. Comitetul Organizatoric al Cenaclului literar-creștin „Cuvântul” evaluează lucrările prezentate de către candidați prin atribuirea punctajului de la 1 la 20, apreciind conform următoarelor criterii:
4.1.1. Încadrarea în tema creștină propusă „Uniți prin credință”.
4.1.2. Respectarea formulării corecte literare a propozițiilor în proză și/sau în versuri.
4.1.3. Respectarea regulilor de scriere ortografică și a semnelor de punctuație.
4.1.4. Abordarea originală a textului.
4.1.5. Lucrările de artă plastică și lucrările manuale vor fi efectuate de elevi doar la tema creștină și vor fi prezentate la Biserica „Întâmpinarea Domnului” pe lângă Universitatea de Stat din Moldova, or. Chișinău, str. Bănulescu Bodoni, nr.2.
4.2. Comitetul Organizatoric al Cenaclului literar-creștin „Cuvântul” examinează lucrările prezentate conform criteriilor stabilite și desemnează câștigătorii Concursului. Rezultatele Concursului se vor înscrie într-un proces-verbal, semnat de către membrii Comitetului Organizatoric.
4.3. Se consideră câștigător al Concursului lucrarea care va acumula cel mai mare punctaj. În total vor fi desemnați un număr stabil de câștigători.
4.4. Premierea câștigătorilor Concursului va fi anunțat suplimentar.
4.5. Prezența câștigătorilor în ziua premierii în cazul lipsei acestora la eveniment, ei nu vor pierde premiile obținute, ci vor fi transmise cadrului didactic coordonator din instituția de învățământ respectivă. Adresa localului va fi anunțat pe parcurs.
4.6. Creațiile literare de poezie și proză, lucrările de artă plastică și manuale (în fotografii) cele mai reușite ale participanților la concurs vor incluse și editate în Antologia de poezie și proză „Uniți prin credință”.
Coordonatorii Concursului creștin de proiect „Uniți prin credință”:
Portalul „Tradiția”
Cenaclul literar-creștin „Cuvântul”
Anexe la Regulamentul Concursului municipal creștin de proză și poezie, lucrări de artă plastică, lucrări manuale cu genericul: „Uniți prin credință”, dedicat Sfântului Paisie Velicicovschi – 300 ani de la naștere
Anexa I. Viața Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț (Velicicovschi)
Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamț s-a născut în orașul Poltava din Ucraina, în anul 1722, la 21 decembrie, într-o binecuvântată familie preoțească, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece frați. Tatăl său se numea Ioan și era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Din botez s-a numit Petru.
Tatăl său murind de tânăr, în anul 1735, copilul a fost dat de mama sa să învețe carte la Academia Teologică din Kiev, întemeiată de mitropolitul moldovean Petru Movilă. După patru ani, părăsind școala, intră în viața monahală la Mănăstirea Medvedeski, având vârsta de 19 ani. Aici este făcut rasofor, primind numele de Platon. După puțină ședere în Mănăstirea Pecerska, vine în Moldova, în anul 1745, și se stabilește la schitul Trăisteni – Râmnicu Sărat și apoi la Mănăstirea Dălhăuți.
În vara anului 1746 se duce la Muntele Athos, unde se nevoiește ca sihastru patru ani de zile. În anul 1750 este tuns, aici, în monahism de Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, duhovnicul său, primind numele de Paisie. Apoi, este hirotonit ieromonah și întemeiază o obște monahală în Schitul Sfântul Prooroc Ilie, unde se nevoiește până în vara anului 1763, adunând în jurul său 64 de călugări români, ucraineni și ruși.
Din motive binecuvântate, în vara aceluiași an, se reîntoarce în Moldova împreună cu toți ucenicii săi și se stabilește la Mănăstirea Dragomirna, unde se nevoiește doisprezece ani, până în 1775. Aici, Cuviosul Paisie formează o obște mare de 350 de călugări și traduce, împreună cu ucenicii săi români, care erau buni cunoscători ai limbii eline vechi, o parte din scrierile filocalice ale Sfinților Părinți, devenind, astfel, ctitorul Filocaliei în limbile română și slavonă. Filocalia de la Dragomirna din 1769 este prima colecție majoră de traduceri românești filocalice (626 pagini), adunate de monahul Rafail.
În anul 1775, Moldova de Nord căzând sub ocupație austriacă, Cuviosul Paisie a fost nevoit să se stabilească la Mănăstirea Secu, în data de 14 octombrie, împreună cu 200 de monahi, lăsând la Dragomirna o obște de 150 de monahi. Aici se nevoiește patru ani, continuând aceeași rânduială de viață duhovnicească atonită, ca și la Dragomirna.
Cu binecuvântarea mitropolitului Moldovei Gavriil Calimachi și la îndemnul domnitorului Alexandru Moruzi, Cuviosul Paisie s-a mutat la Mănăstirea Neamț, cu o mare parte din obștea de la Secu, în ziua de 14 august 1779, unificând astfel cele două mănăstiri sub povățuirea unui singur stareț.
Timp de cincisprezece ani, cât a fost stareț al celor două mănăstiri unificate, Neamț – Secu, Cuviosul Paisie păstrează cu sfințenie același regulament de viață monahală din Sfântul Munte Athos, atât în ceea ce privește rânduiala sfintelor slujbe, cât și nevoința monahilor la chilie. La biserică erau datori să ia parte toți părinții și frații, afară de cei bolnavi sau cei trimiși la ascultări. Marele stareț venea cel dintâi la sfintele slujbe și neîncetat se ruga cu rugăciunea inimii, vărsând în taină multe lacrimi. În obștea Cuviosului Paisie de la Neamț se aflau mai mulți călugări, sporiți duhovnicește, care aveau darul lacrimilor și al neîncetatei rugăciuni, căutând să-i urmeze întru toate părintelui lor sufletesc.
Spovedania fraților obștii se făcea în fiecare seară, iar pentru cei mai sporiți, o dată la trei zile. Pentru aceasta, Cuviosul Paisie a rânduit 24 de duhovnici, care spovedeau și îndrumau duhovnicește întreaga obște, iar marele stareț supraveghea bunul mers al celor două mănăstiri, atât în cele duhovnicești, cât și în ascultările de obște, primind la chilia sa pe cei care veneau pentru sfat și binecuvântare. Cei neascultători primeau canon și mustrare părintească.
O atenție deosebită a acordat Cuviosul Paisie de la Neamț traducerii din limba greacă a scrierilor patristice filocalice, continuând, astfel, șirul traducerilor de la Dragomirna și Secu. Unii călugări moldoveni, munteni și ardeleni, fiind buni eleniști, traduceau scrierile Sfinților Părinți din limba greacă veche în limba română, iar călugării slavi traduceau în limba slavonă, făcând din Mănăstirea Neamț o adevărată academie patristică și duhovnicească, nemaiîntâlnită în alte țări ortodoxe din acea vreme.
Cuviosul Paisie era și un bun organizator și înnoitor al vieții monahale, întemeind în jurul Muntelui Ceahlău câteva sihăstrii de călugărițe, pe care le îndruma duhovnicește, rânduindu-le duhovnic pe Cuviosul Iosif Pustnicul (1828), unul dintre ucenicii săi de la Neamț. Alt ucenic al său cu viață sfântă era Cuviosul Irinarh Rosetti (1859), mare lucrător al rugăciunii inimii, fondatorul Mănăstirii Horaița și al altor așezăminte monahale din Moldova, din Athos, precum și al bisericii de pe Muntele Tabor, din țara Sfântă.
Pentru sfințenia vieții sale, numele Cuviosului Paisie de la Neamț era cunoscut în toate țările ortodoxe, începând din Muntele Athos până în Lavra Peșterilor din Kiev și de la Mănăstirea Optina până în sihăstriile din nordul Rusiei. De aceea, în 1790, mitropolitul Ambrozie, trecând prin Moldova, l-a făcut arhimandrit. În vremea aceea, mulți dregători, boieri și chiar ierarhi sau domnitori poposeau la Mănăstirea Neamț, dorind să vadă pe acest mare stareț cu viață sfântă. Influența lui a fost mare asupra multor mănăstiri și schituri din Moldova: Dragomirna, Secu, Neamț, Agapia, Văratec, Bisericani, Râșca, Vovidenia, Pocrov, Tarcău, precum și Cernica, Robaia, Căldărușani etc., din Țara Românească.
În toamna anului 1794, îmbolnăvindu-se, și-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului Nostru Iisus Hristos în seara zilei de joi, 15 noiembrie, la vârsta de 72 de ani. A fost plâns de toată obștea celor două mănăstiri, cu schiturile lor, care numărau peste 1000 de călugări români, ruși, ucraineni, greci, bulgari. Sâmbătă, 17 noiembrie, a fost înmormântat în gropnița bisericii mari, zidită de Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Fiind cinstit ca sfânt, încă din viață, ucenicii săi i-au săvârșit slujba de pomenire, rânduindu-i ca zi anuală de prăznuire 15 noiembrie. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, precum și în secolul al XIX-lea, ucenicii lui români au răspândit isihasmul în țările Române, iar cei slavi în peste 100 de mănăstiri din Rusia și Ucraina.
În 1988, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat pe Cuviosul Paisie de la Neamț. În 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit pomenirea ca sfânt a Cuviosului Paisie de la Neamț, fiind trecut în calendar la data de 15 noiembrie. La mormântul lui de la Mănăstirea Neamț vin să se închine și să-i ceară ajutor nu numai credincioșii din România, ci și din alte țări.
Cu ale lui rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursă: https://ortodox.md/viata-sfantului-cuvios-paisie-de-la-neamt-velicicovschi/
Anexa II. Date biografice, material din Wikipedia.org
Paisie Velicicovschi, cunoscut și ca Paisie de la Neamț sau Paisie cel Mare (în rusă Паисий Величковский, în ucraineană Паїсій Величковський; n. 21 decembrie 1722, Poltava, Malorusia – d. 15 noiembrie 1794, Mănăstirea Neamț), a fost un călugăr și teolog ortodox care a contribuit la înnoirea monahismului ortodox prin redescoperirea scrierilor patristice și publicarea Filocaliei. El a fost un îndrumător al vieții monahale din Moldova și este considerat în prezent o figură de seamă a istoriei Bisericii Ortodoxe.
Biografie
Ucrainean prin naștere, Piotr Velicikovski s-a născut la 21 decembrie 1722 în orașul Poltava din Malorusia, în familia preotului Ivan (preot la catedrala orașului) și a preotesei Irina. Piotr era al unsprezecelea din cei doisprezece copii ai familiei. Bunicul său era poetul Ivan Velicikovski.
Tatăl său murind de tânăr, mama sa l-a trimis pe micul Piotr să urmeze studii teologice. A studiat la Academia duhovnicească din Kiev (1735-1739), întemeiată de mitropolitul moldovean Petru Movilă, apoi a rătăcit mai mulți ani pe la mai multe schituri și mănăstiri în căutarea unui duhovnic bun. A intrat în 1740 ca frate la Mănăstirea Liubiețchi, apoi în 1741 a ajuns la Mănăstirea Medvedeski, unde a fost tuns rasofor, luând numele de Platon. Mănăstirea în care se afla a fost închisă în curând, din cauza tensiunilor politice din acel timp, așa că s-a transferat la Lavra Pecerska din Kiev. Aici a fost influențat de călugărul Ignatii, care i-a povestit de fervoarea isihastă pe care a găsit-o în mănăstirile din Țările Române, adusă de la Muntele Athos. În timpul Postului Mare din anul 1743, rasoforul Platon a călătorit la schiturile Dălhăuți, Trestieni – Râmnicu Sărat și Cârnu (unde se afla și pustnicul Onufrie). Primele două comunități moldovenești se aflau sub îngrijirea spirituală a starețului Vasile de la Poiana Mărului, care a avut o influență formativă importantă asupra vieții spirituale a lui Platon, învățându-l despre rugăciunea inimii. Cel de-al treilea schit se afla în Țara Românească. Toate trei urmau regula isihastă atonită.
În vara anului 1746, la vârsta de 24 de ani, pleacă la Muntele Athos în scopul de a-și desăvârși experiența monahală. El a ajuns la 4 iulie 1746 la Mănăstirea Pantocrator, unde se aflau călugări greci și slavi. A petrecut următorii patru ani în singurătate și rugăciune, nevoindu-se într-o sărăcie extremă. A fost călugărit în anul 1750 de starețul Vasile de la Poiana Mărului, aflat în trecere pe la Muntele Athos, care i-a schimbat numele în cel de Paisie. Urmând sfatul lui Vasile, el a decis să renunțe la viața austeră din pustiu și a devenit un conducător renumit al schitului isihast, format din ucenici români și slavi. În 1758 Paisie a fost hirotonit ieromonah (preot-călugăr) de către episcopul Grigorie de la Athos. Creșterea rapidă a comunității a determinat înființarea de către călugării de-acolo a schitului Sf. Prooroc Ilie, aflat sub administrarea Mănăstirii Pantocrator.
Paisie a înțeles că viața spirituală trebuie să se bazeze pe studiul textelor ascetice patristice. El a început să colecteze și să copieze scrierile Sfinților Părinți din vechime, folosindu-le ca un ghid în viața spirituală. Învățăturile sale au atras un număr mare de ucenici care doreau îndrumare în practicarea rugăciunii neîncetate. Paisie a scris învățături teologice pentru discipolii săi și a tradus în slavonă un număr mare de scrieri teologice grecești, inclusiv Filocalia. Paisie a rămas 17 ani pe Muntele Athos, copiind cărți patristice grecești și traducându-le în limba slavonă.
În vara anului 1763, starețul Paisie a plecat de la Muntele Athos cu două corăbii, în care se aflau 64 de ucenici. El avea intenția să reînnoiască viața spirituală de la schiturile din munții Buzăului, de care îl legau amintirile tinereții. Corăbiile au trecut prin strâmtoarea Bosfor și au ajuns la Galați, obștea găsind adăpost la schitul Vărzărești, din apropierea orașului Focșani. Starețul Paisie, împreună cu duhovnicii Visarion și Gheorghe, s-a deplasat la București, unde a cerut mitropolitului Grigorie al II-lea de la Colțea să le ofere o mănăstire, dar a fost refuzat. S-a îndreptat apoi către Iași, capitala Moldovei, unde au fost primit cu dragoste de mitropolitul Gavriil Callimachi, acesta din urmă era de origine română și fusese arhidiacon la Patriarhia Ecumenică și mitropolit al Tesalonicului (1745-1760), înainte de a fi ales ca mitropolit al Moldovei. Obștei venite de la Athos i s-a încredințat Mănăstirea Dragomirna cu toate moșiile, prin hrisovul din 31 august 1763 al domnului Grigore Callimachi (fratele mitropolitului).
Paisie a revenit astfel în Moldova de la Muntele Athos și a devenit stareț la mănăstirea Dragomirna din apropiere de Suceava. Astfel, el și 64 de ucenici ai săi s-au mutat în septembrie 1763 în așezământul monahal ctitorit de mitropolitul Anastasie Crimca. Aici Paisie a continuat activitatea de transcriere și traducere a cărților patristice. Unul din ucenicii săi, călugărul Rafail a tradus, de asemenea, o selecție de texte din Filocalia în limba română. Comunitatea de la Dragomirna a crescut rapid, ajungând la aproximativ 350 de călugări. În această perioadă, împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei a dăruit Mănăstirii Dragomirna în 1767 un policandru de cristal (expus astăzi în sălile muzeului de la Dragomirna) și clopotul cel mare numit Zaporojanul, în greutate de peste 1100 kg, care se află în clopotnița mănăstirii.
În ianuarie 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) a primit o parte din teritoriul Moldovei, teritoriu cunoscut ulterior sub denumirea de Bucovina. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Mitocu Dragomirnei a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci.
După ocuparea nordului Moldovei de către austrieci (1775) și impunerea de către aceștia a unor restricții cu privire la viața monahală (mănăstirile nu aveau voie să aibă mai mult de 25 de călugări), Paisie Velicicovschi pleacă în octombrie 1775 cu cea mai mare parte a obștei (circa 200 de călugări) la Mănăstirea Secu, iar în vara anului 1779 (în ajunul Praznicului Adormirii Maicii Domnului) se strămută pentru ultima dată la Mănăstirea Neamț. Acolo organizează obștea după rânduiala athonită, punând accent pe ascultare, smerenie și rugăciune. În perioada stăreției sale, obștea de la Mănăstirea Neamț a crescut la 700 de frați și a devenit curând un centru de pelerinaj, dar și de adăpostire a refugiaților. Starețul Paisie a tradus din operele Sfinților Părinți și a finalizat traducerea în slavonă a Filocaliei, care, în 1793, a fost tipărită în Rusia. Au fost identificate aproximativ 300 de manuscrise copiate în timpul său, din care 40 de el însuși. În 1790 Paisie a primit schima cea mare și a fost ridicat la rangul de arhimandrit cu prilejul unei vizite la mănăstire a arhiepiscopului Ambrozie Serebrenicov al Poltavei, care fusese adus de ruși și numit ca exarh al Moldo-Vlahiei (1788-1792). El a acționat, de asemenea, în calitate de vicar al mitropolitului Moldovei.
Eforturile sale au contribuit la o reînnoire dinamică a vieții monahale isihaste, influențând monahismul ortodox din secolul al XVIII-lea. Mulți din proprii săi ucenici (dintre care unii au devenit la rândul lor maeștri spirituali), au dus învățăturile și misiunea lui în Rusia, unde au fondat noi mănăstiri dedicate tradițiilor isihaste. El a exercitat o influență imensă asupra monahilor de la Mănăstirea Optina, atât prin traducerile sale, cât și prin ucenicii săi precum Fiodor Ușakov. Traducerea Filocaliei, realizată de Paisie, a fost una dintre cărțile preferate ale lui Serafim de Sarov, care a primit binecuvântarea de a merge la Sarov pentru a primi învățături spirituale de la Dosoftei din Kiev, ucenic al lui Paisie.
Starețul Paisie Velicicovschi a murit la 15 noiembrie 1794 și a fost înmormântat în gropnița bisericii voievodale a Mănăstirii Neamț.
Mai târziu, el a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă (1988) și apoi și de Biserica Ortodoxă Română (1992) cu numele de Cuviosul Paisie de la Neamț, prăznuirea sa fiind la 15 noiembrie (stil vechi) / 28 noiembrie (stil nou).
Amănunte vezi: https://ro.wikipedia.org/wiki/Paisie_Velicicovschi
