„Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă.” (Marcu 10:9) Prin aceste cuvinte, Domnul a întărit căsătoria; singura pricină legiuită de despărţire pe care o arată este adulterul. Dar ce să fac, dacă am neplăceri în căsnicie ? Rabdă.
Avem în toate împrejurările porunca: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora”; cu atât mai mult ar trebui s-o împlinească nişte oameni atât de apropiaţi între ei, cum sunt soţul cu soţia. Nedorinţa de a suferi face ca neplăcerile să pară mai mari decât sunt de fapt, iar fleacurile se îngrămădesc până devin un zid despărţitor.
Dar mintea pentru ce ne-a fost dată? Pentru a netezi cărarea vieţii. înţelepciunea înlătură piedicile care apar în cale. Oamenii nu se despart din lipsa înţelepciunii lumeşti, ci mai mult din nedorinţa de a chibzui bine la starea de fapt a lucrurilor şi încă în mai mare măsură din lipsa unui alt ţel în viaţă afară de desfătări. Încetează desfătările, oamenii nu mai sunt mulţumiţi unul cu celălalt şi aşa mai departe, până la divorţ.
Pe măsură ce ţelurile pe care le au oamenii în viaţă devin din ce în ce mai greşite, pe atât devin mai dese divorţurile, pe de altă parte, concubinajul vremelnic. Iar izvorul acestui rău trebuie căutat în concepţiile materialiste asupra lumii şi vieţii.
Sfântul Teofan Zăvorâtul. Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an