Probabil că pentru a ne justifica în fața lui Dumnezeu, nimic nu Îi putem propune decât suferințele prin care trecem. Toate virtuțile noastre sunt otrăvite de păcate: trufie etc. și doar suferințele pe care le ducem, pot deveni laudă în fața lui Dumnezeu.
– Istoria masacrului pruncilor ne pune veșnica întrebare: de ce suferă inocenții? De ce mor copiii? Unde este dreptatea? La această întrebare, pe care mulți și-o pun, odată lui Antonie cel Mare i-a răspuns Însuși Domnul: „Antonie, acestea sunt judecățile lui Dumnezeu, iar tu fii atent cu tine însuți”, adică ai grijă de propria viață, deoarece multe nu le poți înțelege.
Acestea au fost spuse marelui nevoitor, ascetului și contemplatorului, căruia i se arătau îngerii, a cărui rugăciune vindeca pe cei fără de speranțe, îi învia pe cei morți. Dar nici el nu era în stare să înțeleagă ceea ce este pe înțelesul de cealaltă parte a veșniciei, când se vor încheia toate „înțelepciunile pământești”.
Cuvintele lui Solomon s-au împlinit anume cu privire la pruncii din Betleem: „Sunt drepții și le este dat lor în măsura faptelor celor nedrepți.”
Masacrul inocenților. Fresca lui Giotto. Capela Scrovegni. Circa a. 1305. Foto de pe site-ul wikipedia.org
Cine le dă? Dumnezeu. Însă pentru majoritatea oamenilor, chiar și a creștinilor, viața lor pământească este acel centru, în jurul căruia totul se învârte, iar moartea este nenorocire pentru ei. Puțini sunt dintre aceia pentru care, ca și pentru apostolul Pavel, viața este Hristos, iar moartea – o dobândire.
Răspunsurile există, dar a le înțelege, și mai mult – a le accepta, noi putem doar acolo, de cealaltă parte, mai târziu, iar aici, pe pământ, noi nu le putem încăpea și aceasta se referă nu doar la uciderea copiilor nevinovați, dar și la suferințele lor în această viață pământească.
Dacă e să plecăm în vreun orfelinat pentru copiii invalizi, aceste întrebări într-o clipă încep să clocotească în inimă: pentru ce, din ce cauză? Dar dacă e să ne amintim de cuvintele apostolului Pavel despre faptul că nu are cu ce să se laude, decât numai în crucea Domnului (vezi: Gal. 6:14), adică numai în suferințe, atunci mucenicia pruncilor nevinovați din Betleem (care deja în secolele II-III erau considerați sfinți) ne poate da speranța atunci când, la finele vieții, privind retrospectiv, noi vom găsi ceea ce este aidoma crucii lui Hristos în soarta noastră – suferințele noastre.
Mai mult nu putem aduce nimic întru justificarea noastră, se pare, nu avem cu ce „ne lăuda”, deoarece toate virtuțile noastre sunt otrăvite de păcate: trufie etc., pe când suferințele pe care le-am purtat – sunt ceea ce pot deveni lauda noastră în fața lui Dumnezeu.
Pruncilor din Betleem Dumnezeu le-a dat laudă în plinătatea ei. Căci Domnul le-a dat ceea ce e cel mai mult din cele pregătite pentru om: Împărăția Cerurilor. Iar prin suferințele lor, se prea poate, a fost și va fi salvat nu un singur suflet, pe care suferințele celor nevinovați nu îl vor lăsa în impas, nu îl vor înrăi, dar îl vor depărta de răutatea acestei lumi.
Și, bineînțeles, în aceste zile de pomenire a pruncilor din Betleem, nu putem să nu ne ducă gândul la acele sute de mii de copii care sunt omorâți în burtă.
Oamenii necredincioși își pun, în primul rând, întrebarea care le împiedică, după spusele lor, să creadă: dacă există Dumnezeu, de ce suferă copiii? Iar următoarea poziție a lor este: libertate avorturilor, este dreptul nostru!
Din anumite pricini, aceste poziții se unesc. Și din contra, când pentru o persoană Dumnezeu nu este o abstracție, când deja există relații cu Dumnezeu ca și cu un Tată, când există experiența dragostei, întrebările referitoare la suferințele celor nevinovați tot mai puțin tulbură mintea – cu toate că răspunsuri exacte nu au fost căpătate. Dar există experiența încrederii în Dumnezeu. O astfel de persoană pur și simplu merge la orfelinat și acordă ajutor pruncilor ce suferă fără de vină.
Preotul Fedor Borodin
Parohul bisericii în cinstea sfinților Cosma și Damian, Maloroseika, or. Moscova.
Sursa: Miloserdie.ru
În imaginea la publicație: Gido Reni. Masacrul inocenților (fragment din tablou), 1612. Pinacoteca, Bologna, Italia