Împăratul Irod a poruncit celor trei magi să-l anunțe unde se află Hristos, Împăratul Care S-a născut, vestit de steaua călăuzitoare pe care o urmau: „Și trimițându-i la Betleem, le-a zis: Mergeți și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc și, dacă Îl veți afla, vestiți-mi și mie, ca, venind și eu, să mă închin Lui” (Mt. 2:8), însă Sfântul Evanghelist Matei arată că după ce magii s-au închinat Sfântului Prunc, luând înștiințare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în țara lor.
Văzând că a fost înșelat de magi, Irod s-a mâniat și a trimis ostași ca să omoare pe toți pruncii din Betleem și din împrejurimi, prunci până la vârsta de 2 ani, gândind că astfel va ucide pe Hristos Domnul. Însă, prin voința lui Dumnezeu, Familia Sfântă și Pruncul Iisus s-au refugiat în Egipt și, astfel, au scăpat de violența împăratului.
„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. Și sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul și pe mama Lui și a plecat în Egipt. Și au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: «Din Egipt am chemat pe Fiul Meu»”, spune Sfântul Evanghelist Matei (Mt. 2:13-15).
Troparul Sfinților 14000 de prunci, glasul 1
Pentru durerile sfinţilor, care pentru Tine au pătimit, Milostiv fii, Doamne şi vindecă toate durerile noastre, Iubitorule de oameni.
Condacul Sfinților 14000 de prunci, glasul al 4-lea
Steaua a condus pe magi la Cel Ce S-a născut, iar Irod oaste nedreaptă a trimis împotriva pruncilor, gândind să ucidă pe Cel Ce ca un Prunc S-a culcat în iesle.
