În seara de duminică, 6 octombrie, aeroportul nostru din Chișinău a fost arhiplin de evrei hasidici veniți de la Umani, așteptându-și avioanele. Noi, preoții moldoveni, am trecut, o zic cu un pic de remușcare, aproape neobservați printre mulțimea zgomotoasă și pitorească ai acestor pelerini, în care nu am observat deloc parte feminină. Mi-am adus aminte că Baal Șem Tov, fondatorul curentului hasidic al iudaismului, s-a născut la granița cu Moldova, și un citat de-al său m-a pus cândva mult pe gânduri („ca să-l scoți din glod pe un apropiat al tău, trebuie și tu să intri în glod” – «чтобы вытащить из грязи себе подобного, нужно самому ступить в грязь»).
Escala la Tbilisi a fost la locul său. Sub un soare aproape tropical, dar plăcut tomnatic, am reușit să ne plimbăm prin oraș și să vizităm Catedrala Sfintei Treimi. Imensitatea ei uluiește pe orice preot necălătorit prin catedre patriarhale. Soborul cu zece prestoale mai este înconjurat de trei biserici și o terasă de piatră ce deschide o frumoasă panoramă asupra orașului. În ea se păstrează mai multe relicve georgiene (în special icoane). Și este una din cele mai înalte și largi biserici ortodoxe din lume.
După aceea, am reușit să ne închinăm și în vechea Catedrală a orașului (numită Sioni) a Adormirii Maicii Domnului, cea mai importantă biserică din capitala Georgiei, unde se păstreză Crucea din lemn de viță-de-vie a Sfintei Nina cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei.
Plasat pe un relief deosebit, Tbilisi este un oraș vechi, dar delicat, prietenos și pestriț. O privire mai atentă și îndelungată ar deschide noi orizonturi și privelești, pe care, cu părere de rău, din lipsă de timp, nu am reușit să le avem. Această scurtă și superficială excursiune gruzină am încheiat-o cu un pahar de vin local la o porție de hincali (un fel de „colțunași” georgieni).
* * * * *
Zborul nordic ne-a adus în spațiul imens al Aeroportului moscovit Vnucovo. Obosiți, flămânzi, dar entuziasmați, am fost întâlniți și petrecuți la o cină bogată din imediata apropiere a aeroportului. A doua zi, urma să plecăm organizat spre Serghiev Posad.
Venirea noastră a coincis cu sărbătorirea Sfântului Cuvios Serghie de Radonej, patronul cunoscutei Lavre a Sfintei Treimi. Adormirea acestui sfânt, întemeietor al unei din cele mai cunoscute mănăstiri rusești, a fost cinstită prin Liturghie praznicălă, condusă de către Sanctitatea Sa, Patriarhul Chiril, în Biserica Adormirii Maicii Domnului. Dar și prin Liturghii concomitente în toate bisericile lavrei.
Pentru prima dată am văzut și eu această minunată mănăstire. Deși ploița a răcorit atmosfera și a limitat mișcarea, totuși căldura slujbei divine, mulțimea de pelerini și frumusețea ansamblului arhitectural al străvechiului așezământ mult m-a încântat. Am reușit să ma închin la raclele câtorva sfinți (cuvioșii Maxim Grecul și Antonie de la Radonej) și să iau binecuvântare de la vlădica Tihon (Șevkunov). Timpul foarte limitat a fost unica problema a acestui pelerinaj, dar vorba ceea: „спасибо и на этом sau хорошего понемножку”. După un prânz festiv am plecat pentru câteva ore la Întreprinderea Sofrino.
* * * * *
În seara zilei deja ajunsesem la Suzdal, orășel din străvechea regiune a Vladimirului. Drumul până aici a durat trei ore, în acest timp am resimțit imensitatea spațiului rusesc, pădurea cu cei mai înalți mesteceni și drumurile netede mi-au atras îndeosebi atenția. Suzdalul avea să fie centrul pelerinajului nostru rusesc. Lucru inedit, căci din câte am înțeles niciun grup de preoți venit în dățile precedente nu au avut o asemenea ocazie, de a vedea unul din cele mai vechi orașe ale Rusiei.
Se zice că acest orășel are 9 km pătrați, și e cel mai mic din cunoscutul Inel de Aur. Aflat pe malul râului Camenca, este un imens muzeu în aer liber. Neindustrializat, mult ornamentat, cu propriul său Kremlin, și foarte bogat în vechi biserici și mănăstiri. Printre altele, nicio casă nu întrece înălțimea bisericilor, acest fapt chiar este reglamentat de legislația locală.
O zi întreagă am petrecut în acest orășel, cutreierându-l când pe jos, când cu autobuzul, împreună cu un ghid profesionist, tehnic bine echipat. Am vizitat biserici de tot felul, care mai mici, care mai mari, toate purtând o puternică amprentă temporală a veșniciei, un stil deosebit și un colorit original. Nu sunt specialist în a descrie aceste monumente ale măiestriei divino-umane, totuși inima asimte bucuria într-un mod deosebit de abia după părăsirea acestor locuri sfinte, cu ajutorul dorului și contemplării ulterioare.
Am mai fost învredniciți să slujim un moleben bilingv cu Mitropolitul Tihon (de Vladimir și Suzdal) împreună cu vladica nostru Nicolae (de Ceadâr-Lunga), chiar de ziua onomastică a mitropolitului, în Catedrala Schimbării la Față a Mântuitorului unde se află racla (care a fost deschisă spre închinare special pentru grupul nostru de preoți) a Sfântului Cuvios Eftimie de Suzdal. Canonizat în 1549, și probabil cel mai cunoscut și important sfânt al orașului Suzdal (împreună cu Sfânta Cuvioasa Eufrosina de Suzdal), moaștele căruia au avut peregrinări nefaste pe timpul bolșevicilor.
Biserica aceasta face parte dintr-un complex monastic (Спасо-Евфимиев монастырь) care a fost cândva o închisoare importantă din regiune. Printre altele aici și-a început activitatea de stareț (настоятель) al mănăstirii – Sfințitul Mucenic Serafim Ciceagov (+1938), care urma să ajungă episcop al Chișinăului și Hotinului (1908-1914) și care face parte, deci, din Soborul Sfinților Ocrotitori ai Moldovei.
Mi-a atras o atenție deosebită Biserica Nașterii Maicii Domnului din Kremlinul suzdalez, locul de înhumare a cnejilor și înalților ierarhi ai orașului, o adevărată bijuterie arhitectonică din secolul XIII. Cupolele albastre sunt împânzite de 365 de stele galbene. Interiorul este acoperit cu fresce străvechi de o uluitoare frumusețe. Iconostasul este impunător, Ușile împărătești împreună cu icoanele dimprejur îți dau impresia unui foc arzând în vârful a trei lumânări. Slujba în biserică se face în timpul marilor sărbători, în rest intrarea este cu plată, deși preoții pot intra liber, posibilitate de care m-am folosit și eu. La final o scurtă durere m-a străfulgerat, când am realizat că probabil nu voi mai vedea această minunată biserică în această viață scurtă. Dar să-i dăm Bunului Dumnezeu o mare de mulțumire chiar și pentru o picătură de frumusețe contemplată.
În multe biserici ne-am închinat, în multe am făcut probe fonice prin cântări de mărimuri și tropare, conduși de frumosul glas al lui vladica nostru Nicolae. În multe biserici nu am reușit să intrăm, din cauza timpului limitat. Dacă nu greșesc, în orășelul Suzdal sunt 5 mănăstiri, dintre care 4 sunt active; deși este cunoscut pentru ale sale 40 de biserici, 15 dintre ele au fost distruse de bolșevici. Faptul concentrării atâtor biserici pe un teritoriu atât de îngust mi-a adus aminte de orășelul vechi Nesebr din Bulgaria, care la fel este cunoscut pentru ale sale 40 de biserici, deși multe din ele au dispărut, iar cele rămase au fost transformate în muzee și deci sunt inactive din punct de vedere liturgic, în afară de o singură biserică.
În rest, repet, arhitectura caselor de locuit este strict reglamentată de legislația locală. Majoritatea sunt și ele opere de artă, cu multă sculptură în lemn și ornamente halucinante. Nu au mai mult de două etaje. Cea mai veche casă datează din secolul 17. Multe cafenele, magazine de suveniruri și cai înhămați pentru plimbări.
După cină, am reușit să ies cu un părinte la o plimbare pe strada centrală din oraș, care spre scurta noastră nedumerire mai poartă numele liderului proletariatului mondial (al cărui monument falnic, dar neiluminat, se înalță în Piața Roșie a orășelului). Suzdalul nocturn are și el un farmec, probabil legat de perioada neturistică, deci liniștită, a anului. Din curiozitate am intrat în magazinul Пятёрочка, și el incadrat atent, neprovocator și minimalist în peisajul urban. Am comparat prețurile, în primul rând la lactate, și am dedus că prețurile sunt mai mici decât la noi (cu vreo 5-7 lei pentru un litru de lapte gras). Din curiozitate am căutat să văd dacă sunt vinuri din Moldova – nu am găsit deloc (deși georgiene câte vrei). La ieșirea din magazin am intrat în vorbă cu niște tineri localnici, care s-au mirat să vadă doi preoți plimbându-se noaptea prin oraș. Printre altele, ei ne-au povestit că orașul de obicei este aglomerat de turiști, mai ales pe timp de vară.
Am întrebat din interes un taximetrist cât m-ar costa să ajung cu el până la Biserica Pocrov de pe Nerli (din punctul meu de vedere: cea mai frumoasă – aflată la vreo 30 km distanță). Mi-a zis 1400 ruble, dar mi-a lămurit că voi mai avea de mers pe jos 3 km. Desigur că nu am riscat să recurg la un asemenea gest temerar pe timp de noapte. Și m-am mulțumit cu discuția prietenoasă avută cu șoferul în cauză. Pentru o clipă mă vedeam slujind Sfânta Liturghie în această minune a lui Dumnezeu.
Un lucru pe care l-am observat peste tot pe unde am fost în Rusia (mă refer în special la capitală) este puținătatea panourilor publicitare, în comparație cu ceea ce se întamplă la noi, poluarea vizuală este mult mai redusă și controlată, inscripții în limba engleză, la fel, sunt puține, comparând, iarăși, cu ceea ce este la noi.
* * * * *
Următoarea zi, dis-de-dimineață, am plecat la Mănăstirea Pocrov din Moscova – unicul punct moscovit de pe traseul nostru, unde se află moaștele Fericitei Matrona, la racla căreia am săvârșit un moleben și ne-am închinat cu toți preoții. Mănăstirea pare a fi un adevărat furnicar de pelerini. Deși delegația noastră a trecut fără rând, alți pelerini probabil trec printr-un adevărat exercițiu de răbdare pentru a ajunge acolo unde-și doresc. După un prânz mănăstiresc special amenajat pentru noi, ca înainte de drum, și o excursie ghidată prin mănăstirea de maici, am recurs la câteva cumpărături, în special suveniruri și cărți religioase pentru copiii bosumflați rămași acasă.
Frumosul, fraților, nu constă în primul rând în frumusețea locurilor, nici măcar în a lăcașurilor divine, ci în frumusețea sufletelor umane iubitoare și sfințitoare. Am cunoscut oameni frumoși, mărinimoși și blânzi, atât în Rusia, cât și în grupul nostru de pelerini, cu care am avut fericita ocazie să ne cunoaștem mai îndeaproape. Și acest lucru a rămas la inimă mai înainte de toate.
Escala nocturnă la Istanbul ne-a ținut câteva ore în aeroportul uriaș, care a creat un contrast evident atunci când am aterizat, în dimineața însorită, pe pista aeroportului nostru „sătesc”, unde în sala controlului de pașapoarte am fost întâmpinați de doi inși înarmați cu automate, câini de poliție și afișe cu „Europa pentru tine”. Bine ai venit acasă, părinte, unde, vorba poetului, veșnicia s-a născut!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinți ai Suzdalului, Sfântului Serghie și Sfintei Matrona, Domnul ne-a păzit de controlul sever și îndelungat de la aeroport, prin care au trecut alți colegi din grupurile precedente. Ușurați, nedumeriți și bucuroși am plecat tiptil pe la cuiburile noastre să împărțim impresii și cadouri.
Mulțumiri cordiale Părinților Pavel, Serghei și Oleg, Diaconului Alexandru, și însoțitorilor noștri ce au avut grijă de noi, Arina și Alexei. Domnul să vă aibă în paza Sa. Și nu în ultimul rând, mulțumiri Sanctității Sale Patriarhului Chiril, care se află la baza organizării acestor minunate pelerinaje, dar și ierarhilor Bisericii noastre din Moldova.
Slavă Ție, Doamne, pentru toate. Mai adu-ne la odoarele sfinte ale Rusiei.
Iereu Anatolie Juraveli
La Tbilisi
La Serghiev Posad
La Suzdal
