Acest text a fost scris inițial în spaniolă și este destinat , în primul rând, celor care au aderat recent la credința ortodoxă sau abia acum se familiarizează cu tradiția sa duhovnicească și teologică. La sugestia consiliului editorial al „ Живота Цркве ”, textul a fost tradus și în sârbă pentru nevoile Bisericii sau misiunea „interioară”.
După ce am trăit mulți ani în Occident, într-un mediu creștin, dar neortodox, am fost adesea întrebat: Ce este Ortodoxia? Când și cum a apărut?
Dificultatea acestei întrebări nu constă în imposibilitatea de a oferi un răspuns corect, ci în dorința de a face răspunsul clar și concret, dar, în același timp, să nu sune strict confesional și să nu fie perceput ca fiind pretențios sau ofensator pentru cei care aparțin altor tradiții creștine.
Ortodoxia nu poate fi explicată printr-o singură definiție sau redusă la o singură formulă, pentru că nu este o idee pe care o acceptăm, ci o viață în care intrăm. Și totuși, conștient de riscul de a cădea în capcana simplificării, îndrăznesc să prezint unele dintre reflecțiile mele despre Ortodoxie – nu ca o expunere teoretică a ceea ce am învățat în școlile de teologie, ci ca o mărturie a credinței pe care am primit-o de la strămoșii mei și pe care încerc să o trăiesc.
Ce este Ortodoxia?
Ortodoxia nu este o religie nouă și nici una dintre multele oferte religioase ale lumii moderne. Nu a apărut într-un moment istoric specific ca răspuns la o criză și nu este rodul unei idei sau reforme umane. Ortodoxia se dezvăluie ca viața Bisericii însăși, născută în ziua Cincizecimii prin coborârea Duhului Sfânt asupra Apostolilor, o viață care, din vremuri apostolice până în zilele noastre, a curs neîntrerupt, rămânând credincioasă aceluiași Duh, aceleiași credințe și aceleiași experiențe de întâlnire cu Hristos Cel viu.
În sensul său cel mai profund, Ortodoxia nu este, în primul rând, un sistem de învățături, ci un mod de a fi. Nu începe cu regulile, ci cu Persoana – cu Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul Care nu a rămas închis în trecut, dar este viu și astăzi în Biserică, adunând în jurul Lui pe cei care caută adevărul și sensul.
În Ortodoxie întâlnirea cu Dumnezeu-Omul Isus Hristos nu este o experiență duhovnicească izolată sau o experiență religioasă privată, ruptă de comunitate. Această întâlnire are loc în Biserică și prin Biserică, căci Biserica nu este doar o comunitate de credincioși în Hristos, ci Trupul lui Hristos, locul prezenței sale vii și active în istorie. Hristos, despre care Ortodoxia dă mărturie, nu este o persoană din trecutul îndepărtat, despre care doar vorbești sau la care te întorci cu gândul, ci Cel care adună, hrănește și transformă Biserica Sa. Prin viața liturgică, Tainele, rugăciunea și mărturisirea comună a credinței, omul nu este lăsat singur înaintea lui Dumnezeu, ci este condus în spațiul unde Hristos Însuși acționează și se dăruiește pe Sine.
Hristos al Sinaiului
Hristosul Tradiției Ortodoxe este cel mai ușor de recunoscut, dacă privim cu atenție chipul lui Hristos din Sinai. Privind această cea mai veche icoană ortodoxă păstrată, nu întâlnim o reprezentare artistică sau o reconstrucție istorică, ci o mărturie iconografică a credinței Bisericii – cu o încercare de a exprima într-o formă vizibilă taina inexplicabilă a lui Dumnezeu-Omul.
Chipul lui Hristos din Sinai dezvăluie exact ceea ce mărturisește Ortodoxia: unitatea a două naturi într-o singură Persoană. În El natura divină și cea umană sunt inseparabile și unite. Această taină nu este explicată prin concepte, ci este arătată prin chip. Pe icoană se poate vedea blândețe și severitate, apropiere și sublimul, milă și judecată – nu ca fiind opuse, ci ca o armonie ce depășește înțelegerea umană.
Icoana lui Hristos Pantocrator din Sinai (secolul al VI-lea)
O parte a feței îl arată pe Hristos ca fiind apropiat de om, Care, prin firea Sa umană, împărtășește slăbiciunea și durerea omului; cealaltă parte îl dezvăluie pe Hristos ca pe Pantocrator (Atotputernic), Domnul slavei și Judecătorul istoriei. Această distincție nu este accidentală sau decorativă, ci este o expresie iconografică a credinței Bisericii că Hristos nu este doar un om și un Dumnezeu îndepărtat, ci este Dumnezeu, întrupat în om, Cel în care cerul și pământul se întâlnesc fără renunțare și fără amestec.
Prin urmare, icoana lui Hristos din Sinai nu este un obiect al esteticii evlavioase, ci o cale a cunoașterii lui Dumnezeu. Ea învață că Hristos nu poate fi înțeles unilateral sau redus la categorii umane. Așa cum în El cele două firi nu sunt separate, tot așa în viața Bisericii nu se separă dogma și rugăciunea, teologia și experiența liturgică.
Biserica ca spațiu al vieții și tămăduirii
O persoană trăiește consecințele păcatului originar ca o rană adâncă interioară. Natura umană căzută poartă în sine experiența mortalității, bolii, putreziiciunii și îndepărtării – de Dumnezeu, de ceilalți și de sine însuși. Moartea nu este doar un fapt biologic, ci un semn al dezintegrării interioare a unei ființe umane, o consecință a întreruperii comunicării cu Sursa vieții.
În acest spațiu al lumii căzute intră Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. El nu se apropie de om ca un judecător care scoate sentințe și nu îl cercetează din exterior, ci ca un Doctor coboară în profunzimea maladiei umane. Prin urmare, Ortodoxia vede Biserica nu ca pe o instituție care judecă omul, ci ca pe o comunitate în care prezența vindecătoare a lui Hristos continua în istorie.
Biserica este un loc unde omul nu este privit ca un criminal care a încălcat legea, ci este perceput ca o ființă rănită care și-a pierdut echilibrul interior, libertatea și sensul destinului său, dat de Dumnezeu. Păcatul este înțeles nu doar ca vinovăție care necesită pedeapsă, ci ca o rană care necesită vindecare. Mântuirea, așadar, nu este o justificare juridică simplă, ci restaurarea integrității persoanei – a sufletului și a trupului. Pentru că, precum ne învață Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, „Biserica nu este un loc de judecată, ci loc de tămăduire” (Homliae de poenitentia).
Marjan Aleksić, Doctor în Teologie
În fotografia la publicare: un fragment din fresca „Vindecarea orbului din naștere”, Patriarhia de Pecerska, sursa originală: blagofund.org
Sursa: ЖИВОТ ЦРКВЕ