Din Sfânta Scriptură aflăm că „Mântuitorul și-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta S-a înalțat la cer” (Luca 24:51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (Faptele Apostolilor 1:9).
Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifesta energiile divine, menite să reveleze prezența Divinității, dar să o și ascunde. Înățarea lui Hristos întru slava și șederea Sa de-a dreapta Tatălui este chipul deplinei îndumnezeiri a umanității Lui. Prin toate actele Sale – întrupare, moarte, înviere – El a îndumnezeit treptat firea omenească pe care a asumat-o, dar prin Înălțare a transfigurat-o pe deplin. Înălțarea Domnului nu înseamnă retragerea Sa din creație, pentru că El continuă să fie prezent și lucrător prin Sfântul Duh.
Până la Paști, omul iartă celora din jur, se pocăiește, ține Postul Mare, primește Sfintele Taine, se străduie să respecte cele 7 virtuți creștine etc., că toate aceste le face din obligațiune, dar nu din suflet, iar după Paști, omului i se pare că înviază din nou prin firea sa de om, prin tot ce a făcut bine. Dar când urmărești mai atent viața din jur și faptele oamenilor după Înviere, pare să fie o altă viață plină de fățărnicie, o fală de credință, o imagine ce-o joacă fiecare cu oglinda destinului său pe pereții bisericilor.
Prin mărturisire enoriașul ceea ce-a promis Domnului, doar a fost o dișertăciune, o promisiune goală, că numai au trecut Sfintele Paști și în perioada de 40 de zile după Paști, omul repetă aceleași greșeli care le comitea și mai înainte, poate chiar și mai multe! Și așa, cu promisiuni, merge prin cele patru posturi an de an, cu sacul de păcate mergem prin viață, fără conștiință sfântă, doar cu promisiuni și fel de fel de măști și apoi ne întrebăm: de ce ne îmbolnăvim? De ce avem fel de fel de accidente? De ce copiii se îmbolnăvesc, că trebuie să plătească păcatele părinților? De ce oamenii mor mai devreme? De ce ard casele și sunt mereu furate?…
Expresia „Dumnezeu nu bate cu bățul”, are o semnificație cât se poate de laică, desi invocă numele divinității. Faptele rele au întotdeauna repercusiuni, chiar dacă nu imediat şi chiar dacă nu din aceeaşi categorie cu păcatul (greşeala, infracţiunea, abuzul) pe care l-am comis.
Sigur, unii sunt convinşi că pot încălca legile, scrise ori nescrise, fiindcă justiţia pământească o pot păcăli sau cumpăra, iar de cea divină nu se tem, fiindcă nu cred în ea. E foarte ciudat, însă, cum aceşti oameni au de suferit mai apoi în domenii net diferite ale vieţilor lor.
În Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 14, Iisus Hristos ne spune: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.” Omul încă nu a înțeles că Dumnezeu este Tatăl său Ceresc, că trebuie să deie mereu ascultare în călătoria sa pe pământ, că a fost creat doar numai de El.
Deși se spune, că Dumnezeu ți-a dat darul vieții, dar asta nu înseamnă să faci ce vrei tu pe tot parcursul vieții, dar trebuie să trăiești cu multă sfințenie, prin ascultare, așa cum ne învață Biblia, învățătura Sfinților Părinți, Psaltirea lui David, zeci de acatiste ale sfinților și mucenicilor, fel de fel de rugăciuni care trebuie citite mereu și cugetate.
Omul mereu e grăbit și se străduie, că trebuie să îndeplinească cerințele și ocupațiile lumești, dar cele sfinte le lasă pe mai târziu.Cred că mai întâi dimineața, când omul se trezește, trebuie să se salute prin rugăciune cu Dumnezeu, să-i mulțumească pentru toate, apoi să deschidă ușa lumii și să plece mai departe!
Raisa Plăieșu,
pentru Traditia.md