Adeseori, când discut cu diferiți oameni cunoscuti, parcă în față îți vorbesc una, apoi fac alta. Chiar atunci, uneori, față de tine atât de mult îți arată că te stimează, că te înțelege și ești gata să-i asculți durerea sufletească și să intervii rapid ca să-l ajuți cu ce poți. Și după ce îl ajuți, în față îți arată că-i foarte recunoscător, că-i gata să-ți mulțumească în cuvinte profunde, să te cuprindă cu mult drag. Dar nu trece mult timp și tot acel om pe care l-ai ajutat, l-ai compătimit, care a împărțit cu tine durerea, te face la un moment de viață să-ți schimbi părerea despre el, auzind de la alți oameni că tot acel om te vorbește de rău, te invidiază, îi gata să te atace din toate părțile.
Și când îl întrebi de față, de ce-ar fi luat așa decizie rea? Care este motivul? Și, ca să vezi, nici nu vrea să vorbească, ori evită dicuțiile sincere ori spune că nu are timp, că se grăbește, găsește fel de fel de pricini, dar pe la spate continuă să-ți facă răul mai departe. Și doar atunci când din nou îl întâlnești ca să clarifici toate problemele, atunci să vezi câte „măști” schimbă pe față într-un interval scurt de timp…
Dacă e să privim din punct de vedere religios, purtarea de „măști” capătă o semnificație morală și spirituală adâncă. În tradiția creștină, acest comportament este deseori asociat cu ipocrizia, o formă de falsitate condamnabilă în fața lui Dumnezeu. Domnul Iisus Hristos a fost foarte aspru cu cei care afișau o fațadă a sfințeniei, dar erau lipsiți de curăție lăuntrică. Fariseii, de exemplu, erau criticați pentru că: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că vă asemănați cu mormintele văruite, care pe din afară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morților și de toată necurăția.” (Matei 23:27) Această imagine spune tot: a fi o fațadă frumoasă, dar gol sau stricat pe dinăuntru este o mare înșelăciune – și un păcat grav.
Purtarea măștilor este o lipsă de adevăr. Iisus spune: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.” (Ioan 14:6) Doar numai sinceritatea și autenticitatea sunt calități mântuitoare. A purta măști în mod conștient, pentru a minți, manipula, seduce sau înșela înseamnă a te depărta de Hristos.
Totuși, creștinismul nu e doar despre judecată, ci și despre milă și iertare. Se mai întâmplă uneori, când omul poartă măști nu din răutate, ci din slăbiciune, frică sau neînțelegere. Dumnezeu vede inima și cunoaște motivațiile: „Omul se uită la față, dar Domnul se uită la inimă.” Dacă cineva poartă măști din teamă sau pentru că se simte rănit, Dumnezeu nu-l condamnă imediat – ci îl cheamă la vindecare și adevăr.
Sfântul Apostol Pavel spune: „V-am dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou.” (Coloseni 3:9-10) Să luăm aminte că viața creștină înseamnă să renunți la minciună, la fățărnicie și să trăiești în lumină, în adevăr, chiar dacă e mai greu. Și cred că acesta este drumul spre mântuire. Purtarea de măști este păcat atunci când ele sunt expresia ipocriziei, a minciunii sau a dorinței de a părea ceea ce nu ești. Dumnezeu ne cheamă la transparență, curăție, sinceritate. Însă El ne și înțelege și ne ajută să ne vindecăm, dacă alegem calea pocăinței și a adevărului.
Dar când măștile ascund adevărul cu intenție – acolo poate fi păcat. Biblia vorbește despre „inimă curată” și „vorbă fără vicleșug”. Dacă o mască este purtată pentru a înșela, manipula sau minți, atunci devine un act de duplicitate – și da, poate fi considerat păcat. Uneori, nici noi nu știm cine suntem cu adevărat. Oamenii își schimbă „măștile” și pentru că se caută pe sine. În spatele fiecărei măști se poate ascunde nu doar frica, ci și o dorință sinceră de a fi mai bun sau de a înțelege viața. A purta „măști” nu e întotdeauna păcat. Depinde de motivație. Dacă ele sunt scuturi, poate că e vorba de fragilitate. Dacă sunt arme, atunci da – se apropie de păcat. Adevărata provocare este să fim cât mai sinceri cu noi înșine și, pe cât posibil, cu ceilalți.
„Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8:32)
Raisa Plăieșu,
pentru Traditia.md