La 21 aprilie 2024, în Duminica a V-a din Postul Mare, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, Înaltpreasfințitul Vladimir, mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a condus Sfânta Liturghie în catedrala mitropolitană ”Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. În timpul slujbei dumnezeiești a avut loc hirotonia arhimandritului Patrocl (Porombac), duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Treime” din satul Rudi, raionul Soroca, în treapta de episcop de Dondușeni, vicar al Eparhiei de Edineţ şi Briceni.
Întâistătătorului i-au coslujit toți arhiereii Bisericii Ortodoxe din Moldova, stareți de mănăstiri, protopopi şi alţi slujitori din cuprinsul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove.
La finalul Sfintei Liturghii, mitropolitul Vladimir l-a povățuit părintește pe noul episcop, Preasfințitul Patrocl, în slujirea sa și i-a înmânat toiagul arhieresc. Conform tradiției, episcopul hirotonit a acordat credincioșilor prima binecuvântare arhierească.
Sursa: Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove
