Pentru omul credincios este evident că la masa de pomenire alcoolul este nepotrivit. Dar, în același timp, este deseori mai dificil a-i convinge pe oamenii neîmbisericiți de acest lucru, decât a muta un munte cu mâinile goale.
Cum altfel, doar există un obicei printre oamenii noștri că, dacă se și gândesc cei prezenți la cimitir în timpul înmormântării la ceva sau cineva, în ultimul rând aceste gânuri se referă la cel răposat. Firește, în mod aparent totul arată complet altfel: toți vorbesc doar despre cel decedat, îl deplâng, bocesc lângă sicriu și e bine dacă nu o fac în gura mare. Însă majoritatea celor prezenți au cu totul altceva în minte: unii examinează situația din casă; alții cu interes rezolvă în minte problema „cine și ce va primi din moștenirea decedatului”; un alt grup urmărește insistent cu privirea rudele pentru a vedea cine are cea mai neagră eșarfă de doliu, cine plânge cel mai mult sau, când intră în casa răposatului, dacă oglinzile sunt bine acoperite; alții, plictisiți, discută în șoaptă cât de scumpe sunt înmormântările în zilele noastre; iar restul cu nerăbdare așteaptă masa de pomenire.
Toate acestea sunt bine cunoscute rudelor și prietenilor decedatului, așa că, deși sunt întristați, întâi de toate ei se gândesc la ceea ce vor spune oamenii după ce toate se vor termina. Iar deoarece oamenii vor spune cu siguranță ceva, trebuie de făcut totul pentru ca ei să vorbească doar lucruri bune.
Iar răposatul? Răposatul ca răposatul, lui nu-i mai pasă de nimic. Veșnicia, ziceți, Judecata lui Dumnezeu?.. Ei bine, aceasta se referă exclusiv la cel decedat – el este acum în eternitate, așa că lasă-l să se gândească singur la veșnicie. Pe când celor vii le sunt suficiente problemele lor, nu le pasă dânșilor de eternitate. Celor vii le pasă ce vor spune despre ei ceilalți vii. Din care cauză ei sunt îngrijorați. De exemplu, ca totul pe masă să fie „ca la oameni”. Iar „oamenii”, după cum știm, nu-și închipuie nimic fără băutură. Nici botezul, nici zilele de naștere, nici nunta, nici înmormântarea, nici salariul, nici stresul. Dacă nu pui alcool pe masă, se pot isca astfel de vorbe, încât îți vine să-ți pui capăt zilelor.
Cu toate acestea, știm bine, există și asemenea oameni care sunt profund indiferenți și față de hainele de doliu, și față de bocete și oglinzi acoperite; dar, dimpotrivă, anume acești oameni sunt departe de a fi indiferenți față de ceea ce se întâmplă cu răposatul dincolo de pragul veșniciei, precum și de ceea ce pot face cei rămași în viață pentru sufletul nemuritor al celui apropiat, cât și pentru ei înșiși. Dar iată marea problemă: cu cât sunt la înmormântare mai mulți din cei cărora le pasă de „ce vor spune oamenii”, cu atât rudele decedatului sunt mai puțin înclinate să asculte de părerea oamenilor credincioși.
Adesea, rudele neîmbisericite sunt de acord relativ ușor cu slujba de înmormântare, dar este ceva mai dificil și cu un grad de neînțelegere pentru ei să fie de acord cu citirea Psaltirii. Iar când mai vine vorba despre nevoia de pomenire a celui decedat în biserică după înmormântare – aceasta în genere este o întrebare fără răspuns pentru ei. În schimb asemenea rude, de regulă, sunt gata să apere cu orice preț oglinzile acoperite. Căci cum altfel, „eu am crescut în sat, aceasta este cea de-a cincizeci și treia înmormântare la care am participat și așa este peste tot”! Același lucru se întâmplă atunci când vreun credincios încearcă să se opună procesului de „echipare” a defunctului cu bani, pieptene, pahare, țigări și validol. Și ce dacă nu are nevoie de ele în lumea cealaltă?! Las’ să fie!
Iar dacă vine vorba de alcool pe masă, este inutil să mai spui ceva. Cu siguranță, oamenii vor zice că ți-a fost jele să-l pui.
Are la ce să se gândească într-o asemenea situație omul credincios! Deși, pe de altă parte, nu este nici cazul să cadă în deznădejde. În primul rând, trebuie să înțeleagă cât de multă responsabilitate îi cade pe umeri la o înmormântare. Este bine dacă chiar el, creștinul, trebuie să organizeze această înmormântare. Atunci credinciosul nostru are posibilitatea să organizeze totul fără bătăi de cap inutile, așa cum se obișnuiește printre creștini. Va organiza și înmormântarea fără simbolică de doliu, fără prejudecăți și obiceiuri ridicole, și masa de pomenire fără alcool. Va avea grijă și de slujba de pomenire, ca aceasta să fie săvârșită într-o biserică, nu într-un apartament sau sub scară și că după înmormântare să fie cineva care să se roage pentru cel răposat…
Desigur, nu există nici cea mai mică îndoială că în cele din urmă oamenii „vor spune”. Dar de aceea creștinul și este creștin, pentru a trata zvonurile oamenilor cu o indiferență sănătoasă. Când se hotărăște soarta în veșnicie a unei persoane dragi, nu trebuie să ții seama de mormăiala cuiva că, iată, a lipsit vodca la masa de pomenire.
Pe de altă parte, cel care poartă toată responsabilitatea este lipsit de posibilitatea de a fi laș, întrucât cine răspunde, acela-i și de vină. Prin urmare, dacă într-un moment anume creștinul însuși devine pătruns de temeri cu privire la ceea ce vor spune oamenii și începe să bage papuci în sicriul celui decedat, să răstoarne scaune după ce a fost dus sicriul și să servească oaspeții cu vin la pomenire, atunci el nu va mai avea pe cine să învinovățească.
Se întâmplă și altfel: creștinul este implicat în organizarea unei înmormântări, rudele decedatului îl ascultă, dar nu sunt pregătiți să cadă de acord în toate. În acest caz, credinciosul trebuie să înțeleagă că în orice situație ambiguă, când este vorba despre lucruri nu atât fundamentale, cât mai degrabă secundare, pacea este mai importantă decât dreptatea. Prin urmare, în toate celea ce un credincios este gata să fie auzit și ascultat, el trebuie să insiste pe cont propriu. Însă în problemele care nu duc la o conversație fructuoasă, nu trebuie să fii încăpățânat și să-ți urmezi principiul. Adică, dacă sticla de pe masa de înmormântare este atât de importantă, încât există oameni care sunt gata, în ciuda momentului inoportun, să se certe dacă ea va lipsi, atunci lăsați-i în voia soartei pe cei care vor să bea. Până la urmă, acest lucru nu-l obligă pe creștin la nimic. El nu va fi tras la răspundere pentru ceea asupra la ce nu a putut influența.
Apropo, ultima concluzie se aplică și celui de-al treilea caz, când un credincios este prezent la o înmormântare, dar nu are nicio legătură cu organizarea ei. Da, nu-l întreabă nimeni. Da, el nu este auzit nici măcar dacă ar vorbi. Se mai întâmplă. Dar nimeni nu poate interzice unui credincios să se roage pentru cel răposat. Nimeni nu-l poate obliga să participe la acte folclorice ridicole. Nimeni nu-l poate obliga să bea la masa de pomenire.
Desigur, este enervant când cei dragi manifestă insensibilitate și indiferență față de persoana decedată. Dar dacă nici rudele noastre cele mai apropiate nu sunt uneori pregătite să ne audă pe noi, credincioșii, atunci merită oare să ne chinuim cu sentimentul de vinovăție că nu i-am putut influența? Este suficient să ne rugăm și să nu participăm la ospățul general. De exemplu, să îl pomenim pe cel răposat în gând atâta timp cât durează înmormântarea. La masa de pomenire – să nu bem, iar în zilele următoare să-l pomenim pe cel răposat în rugăciuni. După cum înțelegeți, acestea sunt posibile pentru oricine dorește.
Să țineți minte cele de mai sus – și conștiința nu vă va mai mustra pentru votca de pe masa de pomenire, fiindcă o veți percepe ca pe ceva care este pus nu de dumneavoastră și nici pentru dumneavoastră.
Sursa: Православная жизнь