„O, minune, că poți dărui ceea ce nu ai tu însuți! O, miracolul mâinilor goale!..”
Un creștin ortodox bine fixat în propria credință și doctrină devine o albină a veșniciei (și a tăcerii). Atunci el poate cu atenție să găsească firimituri de polen duhovnicesc, corect (orto) interpretate – oriunde în lume, mai ales în ceea ce este vechi și poartă amprenta timpului. Îndeosebi trebuie să poată s-o facă într-o epocă a globalizării și informației abundente, ieftine, inutile și dăunătoare.
Pentru el, bunăoară un Confucius, un Platon, un Jalaluddin Rumi, un Blaise Pascal, un C.S. Lewis, un Johann S.Bach, un Robert Bresson sau chiar și un Jean Baudrillard devin surse clasice de îmbogățire, cel puțin culturală, dar și de „apărare misionară”, cu o admitere a faptului că Duhul suflă unde voiește. Din astfel de surse autentice pot fi extrase picături de lumină sau ale iubirii creștine, universale. Prin Dumnezeu care pe toți îi vrea mântuiți și la cunoașterea adevărului veniți. Vorba proverbului, „orice limbă Îl slăvește pe Dumnezeu”.
Acestea fiind spuse, aș dori să recomand, celor care apreciază arta cinematografică autentică, acest film alb-negru ce a fost realizat de către regizorul francez Robert Bresson în anul 1950. Bazat pe romanul cu același nume al scriitorului Georges Bernanos (scris în 1936), este, în viziunea lui Andrei Tarkovski, o capodoperă în cinematografia universală și una din preferatele sale pelicule.
Filmul este despre un preot catolic (numit la francezi „curé”, cuvânt de aceeși rădăcină cu al nostru „cură” sau „curativ”). Tânăr și nevinovat, va merge cu un simț puternic de a ajuta și de a păstori prima sa parohie într-un mic sat din nordul Franței (Ambricourt), unde va întâmpina greutăți, indiferență, neînțelegere, îndârjire și blamare. Va ajunge acolo grav bolnav, dar fără ca să cunoască acest fapt, și care doar la sfârșitul filmului se va face vădit.
Pelicula conține dialoguri profunde, în special cel dintre curé și contesă, care a pierdut pe unicul său fiu și care trăia cu o revoltă interioară față de Providență.
„Madame, nimeni nu știe la ce poate aduce un gând rău. Păcatele noastre tăinuite otrăvesc aerul cu care respiră apropiații noștri.”
La fel de interesante sunt și zicerile tăioase ale prietenului vârstnic sau poate chiar duhovnicului eroului principal – preotului din Torcy, care deja are o experiență pastorală înaintată. O vorbă de-a sa uluitoare: „un preot adevărat niciodată nu este iubit!”.
Jurnalul tânărului curé în care face însemnări zilnice și în care consemnează trăirile sale, îndeosebi cele interioare, reprezintă baza relatării acțiunii din film.
Cel mai bine este de a-l privi în limba sa originală (franceză), dar pentru cei care sunt deprinși cu dublarea în limba rusă, trebuie să aibă grijă căci dublarea poate avea mici carențe (pentru asta ar fi bine să se folosească concomitent și o subtitrare). De exemplu, preotul spune contesei: „Vă încredințez, nu este împărăție a viilor, nici împărăție a morților, este doar Împărăția lui Dumnezeu, și noi în ea” (în fr.: nous sommes dedans). Dar în dublare vocea spune un pic altfel: „… este doar Împărăția lui Dumnezeu și care este în jurul nostru.”
Un film intelectual, monoton, filmat într-un stil original, fără explozii și coloratură exterioară, dar cu o adevărată și frumoasă chemare de interiorizare, concentrare și conștientizare a jertfei hristice. Fiecare propoziție este profund încărcată semantic, iar cadrele se învârt în jurul acestora.
Doamne ajută la vizionare plăcută.
Iereu Anatolie Juraveli
Filmul în franceză (cu subtitrări în engleză)
Filmul dublat în rusă (cu subtitrări în rusă sau engleză)