Bine ar fi ca fiecare parohie să dispună de o cameră specială pentru copii, având o mica bibliotecă, diferite rechizite, unde copiii să citească, să deseneze, să facă lucrări manuale. Ar fi bine ca un voluntar creștin să se ocupe cu ei, propunându-le un program duminical creștin pentru copii.
„Comportamentul social, fiind unul dintre cele mai importante, vizează în mod – socializarea copilului, – dezvoltarea afectivităţii şi formarea calităţilor morale, – formarea trăsăturilor pozitive de caracter, educarea compasiunii, cordialităţii, mărinimiei, onestităţii, modestiei, a respectului pentru adulţi şi pentru munca lor etc., – fundamentarea priceperii de a accepta şi a respecta normele de conduită civilizată şi comunicarea cultă în familie şi societate, – educarea culturii comportării şi a manierelor frumoase, – cultivarea disciplinei conştiente, a priceperii de a înţelege şi a respecta obligaţiile şi drepturile sale, – formarea priceperii elementare de a aprecia din punct de vedere moral şi civic comportamentul propriu şi al persoanelor care îl înconjoară, – dezvoltarea emoţiilor, sentimentelor, intereselor, motivaţiei, priceperilor de autocontrol şi autoapreciere; repere conceptuale. Idealul şi modelul moral sunt considerate în filosofie şi psihopedagogie valori morale fundamentale. Pe parcursul vieţii sale omul îşi raportează conduita la modele morale pe care conştient sau inconştient le admiră, le respectă şi tinde să le urmeze,” relatează cercetătoarea Stela Cemortan în cadrul Conferinței „Educaţia artistic-spirituală în contextul învăţământului contemporan” desfășurată la 19-21 mai 2005 în Republica Moldova.
Da, se zice că până la șapte ani copilul este iertat, dar după șapte ani nu se iartă. Indiferent de această zicere sfântă, dar cred că în cei șapte ani de-acasă copilului trebuie să-i formăm calitățile moral-spirituale. Unii zic că lasă copilul să facă totul ce vrea în această perioadă. Adevărat, copilul face ce vrea, dar nu-i chiar așa. Lăsându-l să facă tot ce vrea „în cei șapte ani de acasă”, vedem și consecințele, ni le demonstrează generațiile de copii după anul 1990 încoace, care sunt foarte diferiți de copiii din trecut. Când cresc mai mari își permit orice, că așa le-au intrat în voie părinții și grădinița „în cei șapte ani de-acasă”.
Nu vreau să mă opresc la acest capitol de vârstă care este foarte dureros, inconștient, vulgar, fără moralitate, violent, lipsit de virtuțiile creștine în timpurile de azi și, ce să mai zicem, lipsit de poruncile Domnului care, copiii, nu le cunosc de loc. Aceasta am observant la întâlnirile cu cititorii, la care de multe ori mă duc când petrec vreo lansare de carte creștină sau petrec un dialog cu copiii – să văd ce cunosc sau pe care făgaș al vieții sunt.
În diferite biserici, aflându-mă la slujbele dumnezeiești, am observat cum copiii se joacă de multe ori în timpul Sfintei Liturghii, sustrag atenția enoriașilor: băiețeii stau jos și se joacă cu mașinuțele, fetițele cu păpușele sau alte jucărele. Sfânta Liturghie reprezintă cea mai importantă slujbă a Bisericii, centrul cultului religios și al vieții creștine. Este memorialul morții și învierii lui Iisus Hristos. Fiecare slujbă a Sfintei Liturghii ne prezintă jertfa Mântuitorului de pe Cruce pentru oameni, jertfă făcută din iubirea Lui pentru semenii Săi. Fără această jertfă, Raiul ar fi rămas închis, iar oamenii nu s-ar fi putut bucura de prezența veșnică a lui Hristos.
Sfânta Liturghie reprezintă slujba cea mai importantă a Bisericii alcătuită dintr-o serie de rugăciuni sfinte prin care nu doar comunicăm cu Domnul, ci și primim Trupul și Sângele Lui. În timpul Liturghiei, se săvârșește cea mai mare Taină a iubirii lui Dumnezeu față de neamul omenesc – Jertfa fără de sânge întemeiată de Mântuitor la Cina cea de Taină.
„Iisus luând pâinea și binecuvântând a frânt și a dat ucenicilor Săi, zicând: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu”. Luând apoi paharul și mulțumind, le-a dat lor zicând: „Beți dintru acesta toți: acesta este Sângele Meu al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă, spre iertarea păcatelor” (Matei 26:26-28; Marcu 14:22-24; Luca 22:19-20; I Cor. 11:23-25).
…Într-o duminică, aflându-mă la Sfânta Liturghie am observant cum o fetiță, probabil era de școală, se juca cu mai multe păpușe lângă mama ei pe podea. Marea mi-a fost mirarea că mama, ce stătea lângă ea, nu-i făcea nici o obsrvație, ci o lăsa să se joace cum dorea fetița. Fetița ca fetița, în lumea jocului ei de păpuși mai făcea un dialog cu ele în glas de parcă era acasă la ea.
Mulți enoriași și-au țintit privirile spre acea fetiță, dar nimenu nu încerca s-o oprească, să-i facă observație, explicându-i că nu se poate. Doream să mă concentrez și eu, să mă rog, dar gălăgia fetiței mă tulbura și nu puteam să mă concentrez la rugăciune. Nu am mai putut răbda și m-am apropiat de ea, spunându-i că nu se poate în biserică să se joace cu păpușele. Mama ei îndată mi-a și replicat, că nu-i treaba mea și m-a rugat să-i las fetița în pace să se joace și să-mi caut de treabă. După mine au mai intervenit câțiva enoriași, dar fetița zero atenție, că mama îi ținea parte, lăsându-se să se joace mai departe.
Doar la rugămintea unui diacon fetița a dat ascultare, și-a strâns păpușele a ieșit cu mama din biserică, tot spunând în limba rusă: „Ce fel de biserică mai este și asta, că te alungă din ea și nu-ți dă voie să asculți liturghia!” Și așa a plecat femeia cu fetița din biserică, fără să-și ceară iertare de la enoriași, din contra se auzea de la ea niște vorbe foarte urâte. Păcat că nici mama nu a înțeles, nici fetița.
Iată așa le intrăm în voie copiilor peste tot și ei fac ce vor, și iată ce generații tinere avem care cresc cu atâtea vicii – se droghează, fumează, dau dovadă de un coportament vulgar, nu cunosc virtuțile creștine, dar nici cele zece porunci ale Domnului.
Bine ar fi ca fiecare parohie să dispună de o cameră specială pentru copii, având o mica bibliotecă, diferite rechizite, unde copiii să citească, să deseneze, să facă lucrări manuale. Ar fi bine ca un voluntar creștin să se ocupe cu ei, propunându-le un program duminical creștin pentru copii.
Raisa Plăieșu, pentru Traditia.md
