Trei întrebări-cheie descriu pericopa de astăzi (Luca 10:25-37) : ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Cine este aproapele meu? Și cine este aproapele celui căzut între tâlhari din parabolă hristică? Plus îndemnul final al Mântuitorului, ce încununează fragmentul evanghelic.
Ca să moștenim viața de veci și să trăim viața noastră pământească întru adevăr, trebuie să urmăm poruncile dumnezeiești care sunt redate în Sfânta Scriptură. În primul rând porunca mare care spune că trebuie să iubim pe Domnul Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din toată puterea și din tot cugetul nostru, și a doua la fel ca prima, să iubim aproapele nostru ca pe noi înșine. „În aceste două porunci se cuprind toată Legea și prorocii.” (Matei 22:36-40).
Ca răspuns la a doua întrebare, prin care învățătorul de lege căuta să-L ispitească pe Iisus, Mântuitorul îi spune parabola despre samarineanul milostiv, care reprezintă miezul pericopei duminicale.
Samarinenii reprezentau o sectă iudaică și erau foarte disprețuiți de către evrei. Iudeii se fereau să se amestece în vreun fel cu samarinenii (Ioan 4:9). Și totuși în parabolă preotul și levitul, conaționalii rănitului, au trecut pe alături și nu au oferit ajutor celui căzut între tâlhari. Iar unui samarinean, care a trecut și el prin acel loc unde zăcea călătorul dezbrăcat, i s-a făcut milă, el s-a apropiat și a îngrijit pe om: l-a uns cu ulei și vin rănile, l-a pus pe dobitocul său și l-a dus la casă de oaspeți unde l-a îngrijit mai departe, la plecare lăsând gazdei doi dinari ca să aibă grijă de bolnav mai departe, zicându-i: „Ai grijă de el, și ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îți voi da.” (Luca 10:35)
După ce redă parabola, Iisus pune a treia întrebare. De la care învățătorul de Lege nu are cum fugi și a nu da răspunsul elementar, deși fără să rostească cuvântul samarinean: că din cei trei ce au trecut pe lângă omul rănit, acela este aproapele lui „care a făcut milă cu el” (Luca 10:37). Dacă aici s-ar încheia discuția dintre Hristos și învățător, atunci s-ar putea deduce că apropiat mie este doar acela care are milă de mine și-mi face bine – starea exactă a unei omeniri decăzute, egocentriste și păgâne („Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru? Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru?” Matei 5:46-47). Căci dacă eu aș fi acel om batjocorit de tâlhari atunci apropiatul meu ar putea fi chiar și un samarinean, dar care mă va îngriji la nevoie. Și totuși nu numai. Mântuitorul schimbă macazul, conchide și îndeamnă frumos: „Mergi și fă și tu asemenea.”
În chip tainic eu mă regăsesc în celălalt. Ce-i fac lui, eu mie-mi fac. „Toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii.” (Matei 7:12). Aproapele meu este cel care are nevoie de mila și ajutorul meu, la fel cum și eu am nevoie de ajutorul și mila lui. Eu însumi sunt în aproapele meu, în tainica uniune hristocentrică. Căci cu toții suntem făcuți după un Chip și suntem copii ai aceluiași Tată. Asemănarea cu Dumnezeu, este ascunsă în iubirea lui Hristos pentru tot omul și toată omenirea. Iar iubirea este jertfă și facerea milei. Căci „adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.” (Matei 25:40).
Sfinții Părinți descifrau parabola și în asemenea mod: coborârea de la Ierusalim la Ierihon, este decăderea din pacea Duhului în pustiul patimii, războinicii sunt demonii care ne dezbracă de virtuți, de gândul cel bun și de acoperământul dumnezeiesc, ce reprezintă apărarea oferită de Biserică și Tainele bisericești. Rănile provocate sunt rănile păcatelor. Preoții și leviții reprezintă legea veche și prorocii ce nu au avut putința să tămăduiască firea umană. Domnul Iisus Hristos este samarineanul milostiv (Ioan 8:48), care a oprit curgerea rănilor, iar uleiul și vinul – sunt învățătura, mângâierea Duhului și Sfânta Împărtășanie. Hotelul-spital reprezintă Biserica, găzdașii sunt apostolii, învățătorii și preoții, cei doi dinari reprezintă cele două Testamente. Revenirea samarineanului – Parusia.
Caută să fii apropiat cu cei care au nevoie de apropiere. Caută să-L vezi pe Hristos și pe tine însuți în apropiatul tău. Compătimește, miluiește și scoate omul din suferință, dacă apare el în calea ta sau zace bolnav la poarta casei tale, că ridicându-l, tu pe tine te ridici și pe Hristos împreună. Iubirea de Dumnezeu este acolo unde este iubirea pentru fratele tău (1 Ioan 4:20-21). Vorba Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur: al tău este doar ceea ce dai.
„Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13).
Iereu Anatolie Juraveli