„Puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu şi nu de la noi.” (II Corinteni 4:7)
Atunci când Îl primești pe Dumnezeu în corabia sufletului tău, devii un loc sfințit și „emițător” de adevăr (Luca 5:3). Și astfel lucrul întreprins cu neizbândă pe timp de noapte (Luca 5:5), adică fără de harul sfințitor, în lumina și ascultarea Soarelui cuvântător devine, brusc și minunat, abundent în roadă (Luca 5:6).
Acest fapt recunoscut mișcă inima nu spre pescuitul minunat ci spre sursa belșugului, fertilității și vieții, adică spre Hristos, trecând obligatoriu prin starea de pocăință (Luca 5:8). Și respectiv prin lepădarea de sine și luarea crucii (Matei 16:24). Cineva zicea că omul nu poate cunoaște ce este Dumnezeu, dar poate cunoaște ceea ce nu este Dumnezeu, și atunci omul rațional se lasă de asta. Mișcându-se în cerc, sufletului i se deschide nemărginirea, și astfel el se îndreaptă spre centru.
Așa se nasc apostolii, delegații și vestitorii lui Hristos, care lasă corabia lumească, adică sufletul său – pentru Hristos și astfel află sufletul în Sfânta Sa Biserica sobornicească (Matei 16:25), corabia veșniciei, ce-și aruncă plasa Duhului în lume spre a prinde suflete mulțumitoare și căutătoare de adevăr și de a-i apăra de influența vrăjmășească.
„Căci toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulţindu-se harul să prisosească prin mai mulţi mulţumirea, spre slava lui Dumnezeu.” (II Corinteni 4:15)
Iereu Anatolie Juraveli
Vezi și: Pescuirea minunată