„Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui!”
Printr-o minunată coincidență, în această duminică, în care citim Evanghelia chemării apostolilor pescari, sărbătorim și Nașterea Prorocului care a stat la limita unificatoare a celor două Testamente – Sfântului Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan, Celui care „a gătit căile Domnului”, a chemat la pocaință și a botezat în apa Iordanului, anunțând botezul cu Sfântul Duh și foc al Mântuitorului.
După ce am sărbătorit Nașterea Bisericii lui Hristos (la Cincizecime) și pe toți membrii Săi fruntași – adică toți sfinții, astăzi ne aducem aminte de primii apostoli chemați la ucenicie și slujire de către Iisus Hristos, Care a început să propăvăduiască și să repete cuvintele-cheie și înaintemergătoare ale Sfântului Prorocului Ioan: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor” (Matei 4:17-23). Și anume pe acei pescari de pe Marea Galileii – frații Andrei și Petru, dar și frații Zevedeu – Iacov și Ioan. Oameni simpli, săraci și neînvățați care trăiau din pescărie, știau ce înseamnă să arunci mreaja în apă și să prinzi pești în ea. „Veniți după mine, și vă voi face pescari de oameni.” La auzul acestor cuvinte, ei au lăsat îndată mrejele și L-au urmat pe Iisus până dincolo de moarte. Căci Îl cunoșteau pe când erau încă ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul (Ioan 1:35), care la acea vreme deja era pus sub strajă (Matei 4:12).
Deci orice chemare, necesită pregătire. Până a ajunge monah, devii mai întâi frate de ascultare. Până a ajunge la Liturghia credincioșilor, treci mai întâi prin Liturghia catehumenilor (adică a celora „care ascultă învățătura” și se pregătesc să se boteze). Frații pescari, fiind pregătiți mai înainte de către Înaintemergătorul Ioan, au putut astfel fără zăbavă și fără tăgadă să-l urmeze pe Mesia în luptă dreaptă (în primul rând cu sine însuși), ca ulterior să poată lua mreaja vieții veșnice – Sfânta Evanghelie, și să înceapă să pescuiască cu puterea Sfântului Duh sufletele omenești în apostoleasca Corabie.
„Făptuiți asemenea apostolilor pescari, și nu ca Aristotel”, ne îndeamnă Sfântul Ierarh Grigorie Teologul. De aceea simplitatea e atât de prețuită, de aceea nu este numaidecât să fii învățat și cărturar că să dai de Dumnezeu cu bucurie adâncă, de aceea o babă evlavioasă și rugătoare poate fi mai aproape de Absolut decât un filosof academician (parafrazându-l pe Petre Țuțea). Vorba Sfântului Cuvios Ambrozie de la Optina: „Tot ce-i simplu e mai aproape de Dumnezeu, iar ceea ce e complicat și înalt ne depărtează de la El.”
Sfântul Botezătorul și Înaintemergătorul Ioan a fost om trimis de la Dumnezeu, care „a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească (μαρτυρήσῃ) despre Lumină.” (Ioan 1:6-8). El, care la fel a avut o naștere minunată – de la parinți bătrâni și mamă stearpă, a vestit și L-a botezat pe „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29), și a deschis calea Noului Legământ, al împăcării omului cu Dumnezeu.
Nașterea sa anunțată de Arhanghelul Gavriil tatălui său – preotului Zaharia, prefigurează Nașterea cu totul minunată a Mântuitorului Hristos, care s-a produs exact la șase luni după nașterea Înaintemergătorului. Primul capitol din Evanghelia după Luca descrie anume aceste două zămisliri premergătoare, și ulterioara naștere a prorocului. La fel și prorocirea lui Maleahi, ce încheie Vechiul Testament: se referă la Înaintemergătorul Ioan ca la un înger al lui Dumnezeu trimis pentru a pregăti calea (Matei 10:11), la Iisus Hristos – Soarele dreptății „cu tămăduire venind în razele Lui” (Maleahi 3:20), dar și la Ilie Tesviteanul – „al doilea Înaintemergător al venirii lui Hristos” în duhul și puterea căruia a venit Botezătorul (Luca 1:17, Matei 11:14) care la fel a fost locuitor al pustiului, postitor (mânca lăcuste și miere sălbatică) și demascator al fariseilor (Matei 3:7).
Aș vrea să mă opresc un pic asupra unei remarci importante. Arhanghelul Gavriil ne spune despre viitorul proroc că „încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt.” (Luca 1:15). Când Elisabeta a ajuns la a șasea lună de sarcină, Fecioara Maria, după cuvintele aceluiași Arhanghel vestitor, a ajuns și ea însărcinată în chip minunat, atunci când Duhul Sfânt s-a pogorât asupra sa și puterea Celui Preaînalt a umbrit-o (Luca 1:35). În acele zile Maria s-a dus în grabă în casa lui Zaharia, în ținutul muntos al Iudeii. Când a auzit Elizabeta salutul Mariei, prorocul prunc a „săltat în pântecele Elisabetei și ea s-a umplut de Duh Sfânt” și a început să prorocească.
Această deosebită activitate duhovnicească intrauterină a fătului este indicată în continuare și atunci când Elisabeta o numește pe Fecioara – „Maica Domnului meu” (Luca 1:43), deci El, Mântuitorul, încă nenăscându-se, deja este numit Domn, iar Fecioara Maria, încă nenăscând, este deja Maică. În același sens putem indica și pe prorocul veterotestamentar Ieremia care înainte de a ieşi din pântece, a fost sfințit și rânduit prooroc pentru popoare (Ieremia 1:5), sau alte momente asemănătoare cum ar fi cele din viața Sfântului Cuvios Serghie de Radonej.
Deci copilașul din burtă e deja om, capabil pentru primirea harului Sfântului Duh. Aceste indicații le redau pentru a demonstra gravitatea păcatului pruncuciderii – avortului, atât de promovat și susținut de mediile nihilist-sataniste contemporane. Printr-un ambalaj medical atrăgător și oficializat, oamenii intervin sinucigaș în lucrarea minunată a lui Dumnezeu (Iov 31:15). Acest fenomen abominabil este un război anti-uman prin excelență, bazat pe necredință, dezinformare și egoism radical.
Gândiți-vă, oficial în Moldova fiecare al patrulea copil conceput este ucis, dar neoficial…
Ne temem de război și subjugare? „Poporului căruia războiul îi aduce robie, a meritat această robie prin viața ticăloasă dusă pe timp de pace.” /Sfântul Ierarh Nicolae (Velimirovici), ”Războiul și Biblia”/.
Să reușim să ne pocăim, fraților!
Sfinte Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, netrebnicii!
Iereu Anatolie Juraveli