În Noul Testament, și de fapt în toată Sfânta Scriptură, acest cuvânt apare o singură dată, și anume în Apocalipsa lui Ioan, în al șaisprezecelea capitol, stihul 16: „Şi i-au strâns la locul ce se cheamă evreieşte Harmaghedon.” În stihurile precedente (13-14) din același capitol se vorbește de trei duhuri necurate, ca niște broaște, ce au ieșit din gura balaurului, din gura fiarei și din gura prorocului minciunos, și „care se duc la împărații lumii întregi, să-i adune la războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu, Atotțiitorul”. Astfel s-a ajuns ca Armaghedonul apocaliptic să reprezinte locul adunării și locul marii bătălii eshatologice, fiind adeseori asociat în cultura contemporană cu sfârșitul lumii.
În stihul al 15-lea, care precede pe cel în care se află denumirea cercetată, apare ca o intruziune, la prima vedere ruptă din context: „Iată, vin ca un fur. Fericit este cel ce priveghează şi păstrează veşmintele sale, ca să nu umble gol şi să se vadă ruşinea lui!” Сare desigur ne duce cu gândul la Parabola nunții fiului de împărat (Matei 22:11-12), care la fel este interpretată în sensul eshatologic (sfârșitul lumii dar și vieții omului este deseori comparat cu o nuntă, Mirele fiind Hristos, iar Biserica, respectiv sufletul, reprezintă Mireasa; balada „Miorița” având și ea un asemenea motiv). Iar venirea ca un fur indică o instantaneitate, adică o venire pe neașteptate.[1]
„…Veni-va stăpânul slugii aceleia în ziua când nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l cunoaşte, Şi o va tăia în două (διχοτομήσει), și partea ei va fi pusă cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.” (Matei 24:50-51) (subl. m.)
Al 15-lea stih Protoiereul Oleg Steneaev comentează așa: „E ca un apel militar. Citim despre aceste duhuri scârboase când deodată, ca un strigăt milităresc, izbucnesc în textul Apocalipsei cuvinte despre cea de-a Doua Venire a lui Hristos.”
În originalul grec stă scris: Ἁρμαγεδών, ce se presupune a fi o transliterare din ebraica veche ”har Megiddo”, ce însemnează „muntele Meghido”. Și care astfel a fost legat de anticul oraș Meghido, un punct strategic, în preajma căruia au avut loc mai multe bătălii importante descrise în Vechiul Testament. Aflat la poalele munților Carmelului străjuia o trecere importantă prin acești munți. Deși nicăieri, în afară de Revelația Sfântului Ioan Evanghelistul, nu se zice de muntele Meghido, căci orașul se afla totuși într-o zonă de câmpie și vale (2 Paralipomena 35:22, Zah. 12:11). La momentul actual păstrându-se doar un deal, într-o rezervație cu aceeași denumire, pe care se mai află careva ruine ale orașului dispărut. Oricum ar fi, până-n ziua de astăzi etimologia cuvântului apocaliptic rămâne obiect al discuțiilor.
La fel, este interesantă traducerea cuvântului făcută de către Sfântul Andrei, Arhiepiscopul Cezareei Capodociei, autorul uneia dintre primele tâlcuiri păstrate a întregii cărți a Apocalipsei lui Ioan. Deși ne-au parvenit puține date privind viața sfântului, această lucrare inedită a fost scrisă cel mai probabil în prima jumătate a secolului al VII-lea, influențând ulterioarele încercări de exegeză ale ultimei și celei mai misterioase cărți biblice.
Chiar dacă nu avem la îndemână originalul grecesc al lucrării, totuși am consultat trei traduceri (două în rusă și una în română). Cuvântul cercetat de noi Sfântul Andrei îl traduce prin ”tăiere” (рассечение) sau „omorâre” (убийство sau рассекаемое). „Pentru că, adunându-se acolo, popoarele se vor tăia, adică aceea care vor avea ca voievod pe diavolul, care se va bucura de sângele oamenilor.” („Собранные диаволом и приведенные на это место народы будут избиты, ибо он утешается человеческою кровью.” Vezi cap. 51).
Chiar dacă Enciclopedia ortodoxă leagă prin implicație Armaghedonul de munții Carmel, totuși nu exlude și versiunea Sfântului Andrei. Căci în prorocirea eshatologică a lui Zaharia (12:11) unde evreiește stă scris: „În ziua aceea, va fi plângere mare în Ierusalim, ca plângerea de la Hadad-Rimon, în câmpia (sau valea, n. m.) Meghidonului.” Septuaginta traduce acest pasaj așa: „…va fi plângere în Ierusalim cum e plângerea dumbrăvii de rodii din valea tăiată (πεδίον ἐκκοπτομένου)”. Este foarte interesantă apropierea dumbrăvii de rodii de valea tăiată (adică câmpia Meghido). Rodia, fiind de culoare roșie, ca sângele, adună în sine semințele dulci, ca peștele icrele (simbol vechi al Bisericii).[2] Acest stih se aseamănă ca idee cu cel din Matei 3:10, care ne spune prin gura Sfântului Ioan Botezătorul: „Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc”. (subl. m.)
Sfântul Chiril al Alexandriei interpretează pasajul din Zaharia prin intermediul traducerii grecești (Septuagintei), iar Fericitul Ieronim, bunăoară, se oprește la ambele variante (atât ebraică, cât și greacă), sensurile celor două frumos completându-se.
Deși Ierusalimul, conform tradiției, este locul eshatologic prin excelență, totuși cuvântul Armaghedon ar putea să nu indice un loc geografic precis, ci să fie o denumire ce descrie figurat locul unei despărțiri violente în două, prin tăiere (ca în Ioan 15:2: „…Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie…”, sau s-ar putea de apropiat și de stihul din Evrei 4:12: „Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii.”, ba chiar și de Luca 23:45).
Reprezentând spațiul central al adunării, pentru ultima bătălie-măcel, Armaghedon-ul ar putea fi în același timp și locul „secerișului” (Matei 3:12, 13:30), un fel de istm duhovnicesc, unde se produce „tăierea tainică” („таинственного разсечения”) (P. Pavel Florenski)[3].
Iereu Anatolie Juraveli
În imagine la publicare: un fragment din gravura lui Albrecht Durer „Cei patru călăreți ai Apocalipsei”.
[1] Ca aici: „Iar ziua Domnului va veni ca un fur (noaptea), când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui.” (2 Petru 3:10).
La fel: „Iar despre ani şi despre vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem, căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea. Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea. Voi însă, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, ca să vă apuce ziua aceea ca un fur.” (1 Tesaloniceni 5:1-4)
[2] Acest fruct apare frecvent menționat în Vechiul Testament, fiind chiar plasat în vârful celor doi stâlpi de aramă de la intrarea în Templul din Ierusalim (3 Regi 7:18, 2 Paralipomena 3:16-17). Iar în Cântarea Cântărilor rodia înjumătățită se aseamănă cu obrajii Miresei (4:3, 6:7).
[3] Părintele Pavel Florenski „Stâlpul şi Temelia Adevărului” – Scrisoarea a opta: Gheena: „Procesul tainic al judecății dumnezeiești este divizare, despicare, separare.” (În original:„Таинственный процесс суда Божия есть разделение, разсечение, выделение.”)