Întrebarea cititorului: Vă rog să-mi spuneți de ce Dumnezeu a dat liberul arbitru și libertatea de alegere omului căzut? La urma urmei, potrivit Sfinților Părinți, oamenii nici nu-și pot imagina cât de afectați sunt de păcat și, în consecință, este afectată și capacitatea de a face alegerea corectă. Doar, noi, oamenii nu dăm dreptul de a deține o armă sau de a conduce o mașină bolnavilor mentali.
Răspunde protoiereul Andrei Efanov:
Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie peste voi! Dumnezeu nu a dat liberul arbitru și libertatea de alegere omului căzut. El a creat inițial omul după chipul și asemănarea Sa.
Potrivit opiniei majorității Sfinților Părinți, chipul lui Dumnezeu se găsește în însăși natura sufletului nostru, în mintea și libertatea lui; iar asemănarea constă în dezvoltarea corectă și îmbunătățirea acestor forțe de către om, în a le oferi puritatea și sfințenia asemănătoare lui Dumnezeu. În consecință, noi primim chipul lui Dumnezeu de la Dumnezeu odată cu ființa noastră și trebuie să dobândim noi înșine asemănarea, primind de la Dumnezeu doar posibilitatea acesteia.
Ca urmare a căderii în păcat, omul și-a închis multe posibilități pentru sine, dar Dumnezeu nu și-a schimbat natura – precum omul a avut liberul arbitru și posibilitatea de a fi asemănător cu Dumnezeu, așa este și va fi întotdeauna. Iar ocaziile, pe care omul le-a îndepărtat de la sine, Le-a deschis din nou pentru întreaga omenire, prin Jertfa Sa, Hristos. După cum a spus Sfântul Maxim Mărturisitorul, „nevinovat și fără păcat, El a plătit toată datoria pentru oameni, ca și cum El Însuși ar fi fost vinovat, întorcându-i la harul Împărăției și dându-se pe Sine Însuși ca răscumpărare și ispășire pentru noi”.
Comparația cu bolnavii mental este foarte interesantă și vie, dar incorectă din punct de vedere metodologic. Boala mentală limitează capacitățile unei persoane, motiv pentru care acestor pacienți li se acordă o dizabilitate (dar, remarc, nu tuturor). Căderea, în comparație cu o boală, este o maladie de care cineva poate fi vindecat. Calea e cunoscută – este Hristos, Biserica, există o practică pozitivă (mii de oameni sfinți a căror experiență este consemnată în viața lor și mulți alții a căror experiență ne este necunoscută). Datorită lui Hristos, o persoană are ocazia de realizare, inerentă încă de la început, și trebuie doar să acționeze. Și mijloacele pentru aceasta sunt cunoscute de mult timp în Biserică.
Cât despre citatul din Sfinții Părinți, acesta trebuie privit în context. Desigur, dacă o persoană nu a trăit niciodată o viață duhovnicească și nu înțelege esența asemănării cu care este recunoscută, pur și simplu nu are cu ce să-și compare starea. Este ca și cum, de exemplu, să studiezi bine și să vorbești engleza într-o clasă de școală sau într-un grup universitar și ai un „10” sau „9”, iar engleza cunoscută de tine arată bine. Și apoi te pomenești într-un mediu lingvistic sau într-un cinematograf în care filmul este în limba engleză și atunci realizezi cât de departe este limba ta în prezent de limba vorbitorilor nativi. Însă poți să-ți îmbunătățești limbajul, poți să-ți organizezi pentru sine exersarea.
Tot așa și aici. Dacă o persoană are cu ce să se compare, ea înțelege cât de departe este de ideal și are ocazia să se îndrepte spre el.
Să vă păzească Dumnezeu!
Sursa: Revista ortodoxa „Фома”