Cât de des ne pare că frații întru credință sunt incorecți? Unii sunt prea liberali, alții sunt foarte ignoranți, ceilalți sunt conservativi, iar cei rămași nu sunt destul de îmbisericiți.
Și iată că deja am hotărât cine sunt ai noștri, cine sunt stranii și chiar i-am eliminat pe cei din urmă din cercul nostru de cunoștințe, uitând că Hristos a chemat pe oameni la cu totul altceva. Cum să procedăm?
Nimic nu e nou
Dacă cineva crede că divizarea din sânul Bisericii în ai noștri și în străini este un fenomen nou, nu este așa. Acum câteva zile am sărbătorit pomenirea a trei sfinți ierarhi – Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Se cunoaște că adepții lor în acele vremuri s-au divizat în trei grupuri, fiecare dintre ele demonstrând superioritatea duhovnicească a unuia din sfinți asupra celorlalți doi. Contrapunerea era foarte puternică, certurile se măreau tot mai mult, până când mitropolitul de Euhaita a văzut în vis pe cei trei sfinți ierarhi. Ei i-au spus că stau în fața lui Dumnezeu în uniune și dragoste și între ei nu este cineva să fie pe primul loc sau pe al doilea, sau pe al treilea. După această revelație părțile conflictuale s-au împăcat.
Putem aduce mulțime de pilde de astfel de confruntări, o parte din schisme s-au produs din această cauză, însă azi vom vorbi despre ceea ce se întâmplă în interiorul Bisericii noastre și se referă la fiecare dintre noi.
La bază se află rătăcirile
Ortodoxia este foarte profundă și foarte multilaterală. Fiecare om găsește în ea ceva al său. Însă deseori se întâmplă că acel „al său” devine motivul divizării fraților întru credință în ai săi și în străini, a acelor frați care deja se află în Biserică și care se împărtășesc chiar dintr-un Potir. Este o tendință foarte tristă, deoarece de multe ori la baza acestei divizări se află anumite rătăciri. De exemplu, o persoană cunoaște slujbele bisericești, răspunde clar la întrebări, nu face trimiteri la spusele nebuloase ale unor stareți puțini cunoscuți – și iată că este învinuit de lipsă de respect față de oamenii cu autoritate sau de încălcarea sfințeniei slujbelor bisericești. Astfel de situații sunt foarte numeroase.
Divizarea în ai noștri și în străini nu este nouă, ea are loc încă de pe vremurile când Mântuitorul propovăduia pe pământ. Să ne aducem aminte de Evanghelie, cum apostolii hotărau cine este primul între ei – doar este același lucru: „Şi fiind în casă, i-a întrebat: Ce vorbeaţi între voi pe drum? Iar ei tăceau, fiindcă pe cale se întrebaseră unii pe alţii cine dintre ei este mai mare.” (Mc. 9:33-34)
Aș mai aduce ca pildă încă un epizod, când apostolul Ioan i-a zis lui Hristos: „Învăţătorule, am văzut pe cineva scoţând demoni în numele Tău, care nu merge după noi, şi l-am oprit, pentru că nu merge după noi.” (Mc. 9:38). Dar ce îi răspunde Mântuitorul? „Iar Iisus a zis: Nu-l opriţi, căci nu e nimeni care, făcând vreo minune în numele Meu, să poată, degrabă, să Mă vorbească de rău. Căci cine nu este împotriva noastră este pentru noi.” (Mc. 9:39-40). Nouă ne este complicat să pătrundem în sensul cuvintelor Lui, deoarece omul este obișnuit să-și vadă doar adevărul său și el dorește ca adevărul lui să fie mai „adevărat” decât adevărul altora. Însă în creștinism adevărul este unul, pur și simplu oamenii îl privesc în mod diferit.
Cum să nu-i divizăm pe oameni în ai noștri și în străini?
În primul rând: să ținem minte că Biserica nu este un loc plin de sfinți. În biserici se adună oamenii care își văd neajunsurile, greșelile, erorile. Ei înțeleg că nu e în puterile lor să devină mai buni. Este posibil doar pentru acei care Îl țin de mână pe Hristos – și aceia tind să devină astfel de oameni.
În al doilea rând: oamenii care nu corespund închipuirii noastre cum trebuie să arate, cum trebuie să se poarte etc. – au dreptul la toate acestea. Dacă cineva nu seamănă cu un creștin la exterior, aceasta nu semnifică nimic. Aduceți-vă aminte cum erați și singuri! Că și dumneavoastră nu ați venit prima dată la biserică în fustă lungă și ciupici moi. Se prea poate că v-ați ciocnit de nemulțămirea unora privitor la aspectul vostru. V-ați fi putut gândi vreodată că de asemenea veți strânge din buze la văzul unui „chip lipsit de cuviință”? Vă aduc aminte că un astfel de comportament ar putea să respingă pentru totdeauna pe acea persoană să mai vină la biserică și ea va pleca în vreo sectă, unde i se va spune cu bucurie: „Vino la noi, te vom accepta și te vom susține!”
În al treilea rând: dacă vedeți în biserică pe un „străin”, aduceți-vă aminte că nimeni nu vine la biserică ca să audă ce păcătos este și ce face incorect. Cu toții caută acolo o susținere și un sprijin. Noi, în calitate de oameni cunoscători, acest sprijin trebuie să-l oferim. Nu să înjosim pe acel om, nu să îi spunem ce e în neregulă cu el, dar să-i acordăm ajutor.
În al patrulea rând: cât nu ar suna de banal, însă aspectul exterior deseori nu are legătură cu ceea ce are omul în interiorul său – nu se cade a pune etichete și a aprecia pe această cale. Există oameni care arată foarte evlavioși, în interiorul lor fiind un infern adevărat și viceversa. Nu trebuie de făcut concluzii pripite. Nu cunoașteți câți ani Dumnezeu l-a purtat pe acel om spre credință sau cât l-a costat să pășească pragul bisericii. Și, bineînțeles, nu puteți ști cum va deveni pe parcursul anilor. Se prea poate că anume Dumneavoastră îi veți fi lui străin.
Apropo, acum în multe biserici sunt plasate tăblițe: „Doar preotul poate face observații”. Tare aș vrea să le văd cam în toate – atunci s-ar putea evita multe probleme.
În al cincilea rând: țineți minte că suntem chemați, întâi de toate, să iubim. „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.” (In. 13:34). Dacă nu reușiți să iubiși – e firesc, deoarece nu e simplu – măcar să nu obijduiți. Nu împărțiți sfaturi, dacă nu vi le cer. Străduiți-vă să manifestați respect, purtați-vă așa cum se obișnuiește să vă purtați cu persoanele dragi.
În al șaselea rând: aveți grijă de propria persoană, nu de cei din jur. Dacă vă veți concentra asupra luptei cu propriile păcate și neajunsuri, atunci nu veți avea timp să luptați cu cei apropiați.
În al șaptelea rând: trebuie să lăsați propriile convingeri politice după gardul bisericii. Trăim vremuri foarte complicate și oamenii din nou se împart după preferințe politice – deși, s-ar părea, că după anul 2014 s-a ajuns la apogeu. Biserica nu este loc de jocuri politice. Da, noi trăim în stat și susținem anumite forțe politice, iar pe altele – nu, însă la liturghie venim cu alte scopuri. Da, este foarte dificil să-ți lași convingerile politice în afara pereților bisericii, deși nici propria dispoziția nu o putem lăsa acolo, însă eforturi trebuie să depunem.
În Biserică nu vor exista căi și răspunsuri ușoare. Nu există indicații metodice, cum să devenim ușor și rapid creștini. Calea către Hristos – este experiența noastră, eșecurile noastre și căderile noastre. În calea noastră către îmbisericire noi vom provoca durere și altora, și nouă înșine – și este normal. Principalul e să ne străduim să fim uniți.
Ce să fac, dacă am devenit străin în biserică?
Enoriașul nu este legat de o anumită biserică sau preot. Cât nu ar suna de îndrăzneț, enoriașul îl poate depăși pe preot sau poate avea opinii diferite. Nu văd nimic criminal în faptul dacă veți găsi un alt preot. Unii consideră incorectă o astfel de abordare: „Să îl depășești pe preot? Este o amăgire duhovnicească!” Dar mie mi se pate că o astfel de situație este absolut firească. Nu înseamnă că trebuie să alergăm și să căutăm o biserică ideală – nu o vom găsi. Însă ne putem bizui pe propriile senzații. Dacă vă simțiți străin – analizați de ce este așa. Mergeți la alte parohii, priviți ce este acolo și cum e – se prea poate că veți găsi adepți în idei și veți scăpa de gândul că sunteți străin. Principalul este să faceți ceva, să luați decizii.
Se poate întâmpla că problema este în dumneavoastră – nu manifestați prietenie, sunteți trufaș, rece. Ca să clarificați aceasta, întrebați de ceilalți. Dacă vă simțiți străin în biserică, înseamnă că mergeți deja de un anumit timp încolo, dacă e așa, înseamnă că aveți persoane cunoscute. Întrebați-le, ce impresie produceți, dacă le este greu să comunice cu dumneavoastră.
Dacă vă simțiți rău – nu trebuie să răbdați, trebuie să clarificați situația. Da, puteți greși în sentimente, dar puteți avea și dreptate. Totul se va clarifica, dacă veți privi, veți compara, veți trage concluzii și veți lua decizii. Nimeni nu este garantat de la a comite greșeli, dar e un lucru firesc. Ele, de asemenea, trebuie să fie acceptate, fie ele sunt ale voastre, fie ale altora.
Creștinismul nu este plictisitor, nu este doar o religie – este însăși viața. Să ținem minte că el s-a schimbat pe parcurs. Prima sută de ani a existat fără de canoane, reguli, indicații – și chiar fără de Sfânta Scriptură! Nici biserici nu erau. Oamenii se împărtășeau acasă, se adunau împreună cu alți credincioși. Astfel că totul era altfel înainte vreme și dacă am vedea cum erau primii creștini, i-am cataloga, de asemenea, ca fiind străini. Pe de altă parte – cât de importantă și valoroasă este experiența credinței lor!
Omul care divizează pe frații întru credință în ai săi și în străini riscă să rămână în singurătate sau să-și limiteze creștinismul la un ghetou duhovnicesc, unde să nu existe dezvoltare, doar stagnare. El astfel se sărăcește pe sine însuși și poate ajunge, la urma urmei, la starea de înșelăciune duhovnicească, când doar el singur va fi corect în proprii ochi. Este foarte periculos, astfel că trebuie să depunem eforturi să nu ajungem la o așa stare.
Preotul Dimitrii Palamarciuk,
Eparhia de Gorlovka și Slaveansk
a Bisericii Ortodoxe din Ucraina
a Patriarhiei Moscovei
Sursa: Pravlife.org