Prima sâmbătă din Postul Mare se numeşte sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, sau pe alocuri se mai numeşte sâmbăta colivelor. Aceste denumiri s-au dat sâmbetei respective în amintirea unei minunii petrecute în a doua jumătate a secolului IV, prin intermediu sfântului Teodor Tiron.
Nu vom mai repeta toată istorisirea cum s-a petrecut această minune, întrucât în linii generale vă este cunoscută, mai cu seamă celor care frecventați regulat slujbele bisericii, dar și celor care aveţi frumoasa preocupare creștinească de a citi cărţi cu vieţi şi istorisiri sfinte.
Vom spune doar că împăratul păgân Iulian Apostatul din ură mare față de creștini, știindu-i pe aceștia că postesc, a dat poruncă în prima săptămână a Postului Mare să fie pângărită cu sânge din jertfele idolești toată mâncarea de prin piețe și magazine, gândindu-se că astfel, creștinii se vor spurca mâncând din ele. Dar Dumnezeu a intervenit prin Sfântul Teodor, care la îndemnat pe episcopul Eudoxie să poruncească creştinilor din Constantinopol să nu mănânce din cele pe care împăratul le spurcase, ci să facă grâu fiert și cu această fiertură să se hrănească.
Închipuiţi-vă, dintr-o dată episcopul Eudoxie le spune creştinilor săi să mănânce colivă. Ei nici nu ştiau ce-i aceea, pe urmă li s-a explicat. Sigur că atunci acea coliva nu era aşa cum o facem astăzi, dulce, cu diferite componente şi ingrediente gustative. Era mult mai simplă, doar grâul fiert. Şi totuşi, creştinii de atunci, de dragul lui Dumnezeu, din ascultare faţă de păstorul lor, din grijă pentru curăţia şi mântuirea sufletului, au mâncat acea fiertură.
Astăzi postim, dar ne sofisticăm mâncărurile de post în felurite chipuri, cu tot felul de găteli. Mai nou, cădem într-o cursă, întinsă de cel rău, iar mulţi dintre noi nu o conşteintizăm. Prin tehnologia modernă a industriei alimentare, ni se propun tot felul de bucate, chipurile de post – salam de post, brânză de post, carne de post, lapte de post şi altele asemenea. Nu ştiu în ce măsură ne poate socoti Dumnezeu postul, dacă ne desfătăm pântecele și gâtlejul cu tot felul de bucate sofisticate.
Nu întâmplător ni se relatează în istorisirea de care vorbim că: „Făcând creştinii colivă, au mâncat din ea şi s-au ferit de meşteşugul vrăjmaşului, şi nimeni n-a cumpărat din bucatele împărăteşti”. Oare nu vi se pare mai creştineşte să postim și noi cu bucate mai de post, așa cum făceau părinții și buneii noștri, mâncând fasole, cartofi, varză, mălai etc., iar pe cele „ale împăraţilor”, care ca şi cum sunt de post – diferite salamuri și brânzeturi – să le lăsăm puțin într-o parte. Căci chiar dacă o fi ele şi cu adevărat de post, dar spunea foarte frumos şi înţelept un părinte duhovnicesc: „Postul adevărat şi desăvârşit este când te înfrânezi până şi de la cele permise în post”.
Mă întreb de multe ori, oare trebuie să vină şi la noi Sfântul Teodor, sau alt sfânt, să ne spună cum să postim adevărat şi de care bucate să ne ferim? Oare nu ne este suficient să înţelegem din învăţătura şi pildele scrise, a atâtor sfinţi, cum să postim? Tind să cred că, în mod conştiincios, răspunsul îl înţelegeţi fiecare.
Așadar, să-l rugăm pe Sfântul Teodor Tiron, dar și pe alți sfinți, să ne ajute a călători cât mai duhovnicește pe calea Sfântului și Marelui Post.
Protoiereu Ştefan Rîmbu
În intregime textul publicației vezi la Episcopia-ungheni.md