În Sfânta Evanghelie după Matei pentru ziua de azi citim următoarele: «Şi a intrat Iisus în templu şi a alungat pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor care vindeau porumbei. Şi a zis lor: Scris este: „Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!”». (Mt. 21:12-13)
Mulți dintre noi, căutând a potrivi acest text evanghelic realităților prezentului, tindem să-l legăm de practica comercializării în magazinele bisericești a lumunărilor, iconițelor, cărților de rugăciuni, de perceperea plății pentru săvârșirea ierurgiilor. Și venim cu învinuiri la adresa preoților: „Hristos a interzis comerțul în locașurile sfinte, iar popii fac business în ele…”
Uitând sau chiar fără să știm că, în primul rând, orice ban de-al nostru plătit în biserică noi trebuie să-l percepem ca o jertfă neglijabil de mică adusă lui Dumnezeu. Anume ca o jertfă neglijabilă, infimă – în comparație cu fapta jertfelnică a lui Iisus Hristos săvârșită „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire.”
Și, în rândul doi, neînțelegând că Evanghelia se referă nu la altcineva, ci la noi – că Noul Testament este adresat nouă, fiecărui credincios în parte. Adresat mie, celui îmbisericit, care de mulți ani vin la biserică și mă consider creștin ortodox.
Iată tâlcuirea acestui verset evanghelic făcută de sfântul ierarh Teofan Zăvorâtul:
«„Casa Mea casă de rugăciune se va chema, iar voi aţi făcut din ea peşteră de tâlhari”. Toată lumea ştie că un locaş de închinare cere cucernicie, adunare a gândurilor, adâncire în cugetarea la cele dumnezeieşti şi stare ca înaintea lui Dumnezeu; şi totuşi, cine face asta?
Oamenii merg la biserică plini de dorinţa de a se ruga, pentru puţină vreme stau în ea cu râvnă fierbinte; apoi însă gândurile încep să hoinărească şi în cap are loc un negoţ mai zgomotos decât acela peste care a dat Domnul în templul din Ierusalim. De ce aşa ? Pentru că felul în care stăm în biserică oglindeşte întreaga noastră viaţă duhovnicească. Precum trăim, aşa stăm şi în biserică. Biserica înrâureşte şi întrucâtva sprijină mişcările duhovniceşti ale sufletului; apoi, însă, perindarea stărilor noastre sufleteşti obişnuite îşi ia ce este al său.
Drept aceea, dacă vrei să stai în biserică aşa cum ai sta înaintea lui Dumnezeu, pregăteşte-te pentru aceasta prin viaţa ta obişnuită; pe cât îţi stă în putere fii într-o stare de rugăciune. Această osteneală te va face, până la urmă, să stai cu evlavie în tot timpul pe care ţi-1 petreci în biserică.
Iar aceasta te va ajuta să-ţi sporeşti evlavia şi în viaţa obişnuită. Astfel, vei urca tot mai sus şi mai sus. Aşadar, Doamne ajută: pune început bun!»
Portalul „Tradiția”