Serghei Hudiev
Primarul din Olsztyn Petr Gjymovici a refuzat să demoleze monumentul ostașilor sovietici, căzuți în timpul eliberării acestui oraș polonez de naziști, făcând trimitere la sondajul opiniei publice, conform căruia majoritatea locuitorilor au fost împotrivă. Pe fundalul general această comunicare pare destul de surprinzătoare.
Vedem în permanență pe activiștii politici și formatorii de opinii care fac orice, pentru a ridica gradul de confruntare, pentru a sublinia dușmănia lor nepotolită și pentru a crea un fundament unei atare vrăjmășii în viitor. În această atmosferă incendiară refuzul de a urma torentul este un indiciu al unui curaj deloc mic și al unei virtuți și mai rare: capacitatea de a gândi în mod independent.
Bineînțeles că acest refuz nu poate fi considerat ca o manifestare a simpatiilor pro-rusești, în zadar am putea să le căutăm la primar sau la locuitorii acelui oraș care l-au susținut. Este vorba, mai degrabă, de atitudinea oamenilor față de propriile valori la care ei nu renunță sub presiunea circumstanțelor curente.
Oamenii se comportă în mod diferit în situații de conflict și mulți dintre ei (din ambele părți ale conflictului) își aleg calea cea mai ușoară și permit stihiilor dușmăniei să îi ducă în vârtejul lor. În același timp, dorința de a sparge în mod demonstrativ toată vesela și a-și manifesta oricum intoleranța nu are nimic comun cu năzuința de a-i susține pe ai săi. Din punctul de vedere al intereselor propriei atitudini în conflict, acest comportament poate fi cu totul neproductiv.
Anularea concertelor cu muzica lui Ceaikovski sau lecțiile despre Dostoevski, sau blocarea conturilor bancare ale rușilor care locuiesc în Occident – cu siguranță nu este modalitatea de a-l ajuta pe Zelenski. Este modalitatea de a se ajuta doar pe sine însuși: pe de o parte, să elimine posibilitatea virtualelor atacuri pentru insuficiența de spirit combatant, pe de altă parte – să intre pe val, să beneficieze de situație, pentru a se face cunoscut și a merge înainte.
Acest proces poartă, mai degrabă, un caracter stihinic – pe oameni nimeni nu-i impune, ei doar (conștient sau nu) aleg strategia care li se pare în situația dată cea mai sigură și mai convenabilă. Însă procesul dat creează o presiune foarte puternică socială și persoana care nu participă la acest proces, trezește bănuială: nu este el oare agentul dușmanului? De ce toți au fugit, iar el a rămas pe loc? Nu vor veni oare la el activiștii obștești ca să îi ceară socoteală cu privire la poziția lui?
Și în situația dată oamenii care nu fug împreună cu mulțimea oferă o lecție importantă. Pot manifesta, ca și primarul din Olsztyn, noblețe personală – dușmănia e dușmănie, dar monumentul nu îl vom demola. Noi avem anumite principii de la care nu vom devia. Pot manifesta independență și capacitate de a proceda așa cum consideră de cuviință, fără a atrage atenția la presiunea din exterior. Pot avea un orizont mai larg ca alții privitor la planificare – faza acută a conflictului se va termina și va trebuie de conviețuit cumva mai departe. Doar noi trăim totuși pe o planetă foarte mică, iar polonezii și rușii mai sunt și vecini.
O altă știre de acest fel a sosit din Ungaria. Prim-ministrul acestei țări Victor Orban, la întâlnirea cu Patriarhul Siriei Ignatie Efrem al II-lea care a vizitat Budapesta a confirmat că nu va admite introducerea de către Uniunea Europeană a sancțiunilor împotriva ierarhilor Bisericii Ortodoxe Ruse. Însăși ideea, expusă de unii activiști din Uniunea Europeană de a introduce sancțiuni împotriva liderului bisericesc pentru faptul că susține guvernul său, pare absurdă. Vor fi întroduse sancțiuni, să zicem, împotriva conducătorului Bisericii Greco-Catolice din Ucraina Sveatoslav Șevciuk sau împotriva „patriarhului” Filaret care în mod activ au susținut acțiunile militare ale Ucrainei în Donbass? Iar împotriva activiștilor religioși americani care au susținut insurecția în Irak? Dar împotriva Patriarhului Bartolomeu pentru că a susținut acțiunile guvernului Turciei împotriva curzilor?
Propunerea de a introduce sancțiuni împotriva Patriarhului Chiril reflectă dorința de a ridica cât mai mult gradul de confruntare și a demonstra fidelitate părții sale din conflict. Și Victor Orban procedează ca un bărbat de stat responsabil. În situație de conflict este important a păstra relațiile culturale, științifice sau religioase, pentru a putea duce discuții peste linia de demarcare.
În orice ciocnire există două componente. În primul rând, interesele părților care sunt contrapuse unele altora. În al doilea rând, ceea ce este, mai degrabă, un adaus neobligatoriu la conflict – interesele subiective ale unor persoane aparte care demonstrează o poziție de maximă combatere, pentru a se căpătui de pe urma focului dezlănțuit și pentru a se propulsa personal. Această dorință conferă ciocnirii cruzime și intransigență care poate fi evitată.
Conflictul atrage în sine mulțime de oameni care nu l-au pregătit și nu l-au început, dar care se pomenesc în fața alegerii, cum să reacționeze la el. Cineva aderă cu ardoare la sărbătoarea urii – poate din frică, poate din căpătuire personală. Altcineva își păstrează principiile, clarviziunea și buna chibzuință. Astfel de oameni nu sunt mulți, dar anume din aceste considerente faptele lor sunt îndeosebi pe prețioase.
Serghei Hudiev, publicist, teolog
Sursa: ВЗГЛЯД.РУ