Cea mai bună vreme pentru Biserică este vremea celor mai grele încercări și persecuții, când e nu doar greu să crezi în Dumnezeu, pentru că greu de crezut este întotdeauna, dar mai e și periculos. Despre aceast lucru a scris în canalul său de telegram șeful reprezentanței Bisericii Ortodoxe din Ucraina (BOUcr) pe lângă organizațiile internaționale europene episcopul de Baryshevka Victor (Kotsaba).
Potrivit ierarhului BOUcr, creștin este acel om care trăiește în Hristos și cu Hristos, ceea ce înseamnă că el nu poate să nu se împartă cu viața sa și cu alții, ba mai mult, trebuie să încerce să explice lumii ce anume a făcut pentru dânsul Domnul cel Înviat. „Este mai ușor, mai confortabil, mai liniștit să te dai deoparte și să spui «nu știu pe omul acesta» (Mc. 14:71). Și este incredibil de greu să găsești în tine puterea de a recunoaște – da, eu sunt cu El. Anume în acest moment începe creștinismul”, a scris episcopul Victor.
El a menționat că Domnul ne-a potrivit să trăim într-un asemenea timp: greu, dar pe de altă parte, plin de bucurie și haric, când viața însăși ne amintește de propovăduirea Evangheliei, când pur și simplu este imposibil să nu predicăm. „De fapt, trăim în Hristos când există pericolul de a-L pierde, când trebuie să luptăm tot timpul pentru prezența Lui – atât în noi, cât și în viața noastră”, consideră episcopul.
Sursă: Spzh.news
