Un cardinal german a numit blasfemie decizia „Căii Sinodale” privind LGBT și preoția feminină. Va putea Biserica Romano-Catolică să evite scindarea și ce concluzii trebuie să facă ortodocșii?
La 11 februarie 2022, publicația catolică a Registrului Catolic Național a publicat un interviu cu fostul prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței, cardinalul Gerhard Müller, pe care acesta l-a acordat la scurt timp după deciziile scandaloase ale „Căii Sinodale” cu privire la legalizarea în Biserica Catolică a comunității LGBT și a preoției feminine. G. Müller a declarat că și catolicii adevărați de astăzi se confruntă cu o perioadă de persecuție, de încercări și „teroare psihologică” din partea fraților lor care susțin concepții liberale și promovează idei care sunt incompatibile cu învățătura tradițională a bisericii. Chiar și o privire superficială asupra situației ne permite să credem că Müller are perfectă dreptate. Dar oare cuvintele lui nu sunt glasul celui care strigă în pustie? La urma urmei, Papa Francisc a făcut deja mai mult declarații „de compasiune” pentru persoanele LGBT. Vor reuși catolicii să împiedice alunecarea Bisericii Romano-Catolice în abisul ideilor liberale sau schisma este singura perspectivă pentru Vatican? Și ce concluzii trebuie să tragem noi, ortodocșii, din această situație?
Deciziile „Căii Sinodale” din Germania
„Calea Sinodală” este o mișcare care reunește episcopi și mireni din Germania, ea a fost creată pentru a discuta probleme legate de putere, moralitate sexuală, preoție și rolul femeii. Adunarea sinodală este formată din episcopi, 69 de mireni, membri ai Comitetului Central al Catolicilor Germani și reprezentanți ai altor părți ale Bisericii Catolice Germane. Următoarea ședință a „Căii Sinodale” urmează să aibă loc la Frankfurt în perioada 8-10 septembrie, „Calea Sinodală” se va încheia definitiv în primăvara anului 2023, iar în octombrie 2023 Vaticanul va trebui să accepte sau să respingă propunerile „Căii Sinodale”.
La 5 februarie 2022, la ultima ședință, participanții la „Calea Sinodală” au aprobat textul documentului „Sărbătoare binecuvântării cuplurilor care se iubesc”. Mai mult, 161 de participanți au votat pentru, 34 au votat împotrivă, 11 s-au abținut. În termeni procentuali, votul constituie 78 % pro și 16 % împotriva. De asemenea, cu o preponderență și mai mare, participanții la ședință au susținut continuarea discutării textului documentului „Reevaluarea arbitrară a homosexualității”. Aceste documente cer ca Biserica Catolică să-și reconsidere atitudinea față de sodomie și să recunoască căsătoria între persoane de același sex.
În ajunul votului, cardinalul Jean-Claude Ollerich, episcop de Luxemburg, care este președintele Comisiei Conferințelor Episcopale ale Uniunii Europene și totodată Reprezentantul General al „Căii Sinodale” la Conciliul Final de la Vatican, a acordat un interviu agenției catolice germane KNA.
Ollerich a declarat că în arhiepiscopia sa există preoți și mireni homosexuali și că ar fi necreștinește să-i izgonești. La întrebarea: „Cum ocoliți învățătura Bisericii că homosexualitatea este păcat?”, el a răspuns: „Eu cred că acest lucru nu este corect. Dar mai cred că aici ne gândim mai departe la doctrină (despre păcătoșenia homosexualității – Red.). Deci, așa cum a spus papa recent, acest lucru poate duce la o schimbare a doctrinei. Prin urmare, cred că baza sociologico-științifică a acestei învățături este deja greșită… Nu există homosexualitate în Noul Testament. Sunt discutate doar actele homosexuale care au fost într-o oarecare măsură acte de cult păgân. Acest lucru era, desigur, interzis. Cred că este timpul să ne reconsiderăm fundamentul doctrinei”.
Acest răspuns trebuie analizat mai amănunțit. În el se arată cum sodomia, pe care Sfinta Scriptură o numesc urâciune, poate fi declarată admisibilă din punctul de vedere al moralității religioase catolice. Folosind formulări scolastice, se va spune că homosexualitatea nu este păcătoasă în sine, ci numai în contextul închinării în cultele păgâne. În consecință, dacă este practicată în afara acestui context, atunci este permisă.
Să revenim însă la „Calea Sinodală”. Pe lângă cererea de revizuire a atitudinii Bisericii Catolice față de homosexualitate, în cadrul ședinței au fost aprobate următoarele reforme:
= introducerea preoției feminine (deocamdată în rang de diacon);
= abolirea celibatul obligatoriu pentru preoți;
= sporirea rolului mirenilor în alegerea episcopilor noi.
Conciliul II de la Vatican ca precursor al „Căii sinodale”
Într-un interviu acordat Registrului Catolic Național, cardinalul Gerhard Müller a spus că membrii „Căii Sinodale” care au aprobat documentele scandaloase, fac parte dintr-o mișcare mai largă împotriva Conciliului II de la Vatican (1962-1965). Dar, de fapt, totul este exact invers: tocmai Conciliul II de la Vatican a deschis larg porțile pentru tot felul de idei liberale, proclamând principiul aggiornamento, adică reînnoirea vieții creștine și adaptarea disciplinei bisericești la nevoile și obiceiurile vremii.
Ideea principală a acestui Conciliu este de a face ca Biserica Catolică să fie mai deschisă pentru societate, mai receptivă la tendințele vremii, mai înțeleasă și mai atractivă pentru oamenii contemporani. Susținătorii acestei abordări credeau că predicarea creștină va deveni mai eficientă într-o biserică „modernizată”. Totuși, timpul a arătat că lucrurile nu stau așa. Oricât de mult s-ar simplifica slujba bisericească, cât de mult s-ar înmuia cerințele morale, oamenii totuși părăsesc Biserica Catolică, și pe timp ce trece – tot mai repede. Și iată că acum Biserica Catolică, „modernizată” în deceniul 6 a secolului XX, trebuie să fie „adaptată” la societatea secolului XXI. Iar în timpul care a trecut de la Conciliu, societatea a mers mult înainte.
Același cardinal liberal Ollerich spune: „Schimbarea civilizației pe care o observăm astăzi este cea mai mare schimbare de la inventarea roții. Biserica a ținut mereu pasul cu vremurile și s-a adaptat mereu. Dar întotdeauna a avut mult mai mult timp la dispoziție pentru asta. Astăzi trebuie să fim mai rapizi. În caz contrar, vom pierde contactul și nu vom mai fi înțeleși”.
Ei bine, cuvintele lui Ollerich sunt o declarație programatică a catolicilor contemporani care se străduiesc să se „adapteze” la o societate care „altfel nu îi va înțelege”. Și această poziție a fost aprobată imediat după Conciliul II de la Vatican.
De exemplu, declarația adoptată în cadrul lui Dignitatis humanae („Demnitatea persoanei umane”) proclamă că locul cel mai important în căutarea adevărului de către om revine conștiinței sale, prin care percepe și recunoaște voia legii divine. Omul trebuie „să-și urmeze cu fidelitate conștiința în toate acțiunile sale pentru a ajunge la Dumnezeu”. Dar ce înseamnă conștiința omului vechi din noi? Nu este ea întunecată atât de mult de păcat încât nu mai poate fi considerată un adevărat ghid al omului pe calea către Dumnezeu? Putem afirma cu îndrăzneală că marea majoritate a persoanelor LGBT, a pedofililor și a.m.d. acționează în deplină armonie cu conștiința lor. Iar declarația Dignitatis humanae justifică acest lucru. Dar oare nu trebuie omul să fie călăuzit pe calea mântuirii de Evanghelie și de poruncile dumnezeiești? Constatăm că între „adaptarea la vremuri” și Evanghelie, catolicii contemporani aleg tot mai mult prima cale.
Declinul creștinismului în Europa
Dacă Biserica Catolică dorește cu adevărat să țină „pasul cu vremurile”, atunci va trebui în curând să abandoneze nu numai morala tradițională, ci și slujbele, bisericile și a.m.d. Mai simplu vorbind, trebuie să se autodistrugă. Europa contemporană se decreștinizează rapid, epoca actuală este declarată post-creștină. Oamenii nu mai merg la biserici și nu se mai conduc după prescripțiile religioase în viața lor cotidiană. Amploarea închiderii și distrugerii lăcașurilor de cult este uimitoare. Potrivit publicației franceze Les Observateurs, aproximativ zece mii de biserici și clopotnițe din Franța pot fi în curând distruse pur și simplu pentru că sunt inutile.
În același timp, catolicii fac tot posibilul să țină pasul cu vremurile și să răspundă cerințelor societății. Și acest lucru duce la faptul că ideologia LGBT și cea de gen a prins rădăcini destul de adânci. Ceea ce îi așteaptă mai departe poate fi prezis după exemplul confesiunilor protestante – acolo lesbienele deschise au devenit de mult timp „episcopi”.
În Germania 515 biserici catolice au fost închise în ultimul deceniu, și alte 700 sunt introduse în programul de închidere. În Olanda, două treimi din bisericile catolice vor fi închise până în 2025. La fel se întâmplă și în alte țări europene.
Documentele internaționale, precum Convenția de la Istanbul sau Parteneriatul de la Biarritz, care obligă de fapt statele să lupte împotriva moralei și a moralității tradiționale, nu întâmpină o opoziție semnificativă din partea catolicilor și a protestanților.
Se va produce o dezbinare în Biserica Catolică?
Cardinalul Gerhard Müller este departe de a fi singurul ierarh catolic care se opune recunoașterii căsătoriei între persoane de același sex și a altor schimbări în învățătura catolică. Sunt cunoscuți pentru poziția lor conservatoare cardinalul Rainer Maria Welki de Köln, episcopul Rudolf Foderholzer de Regensburg, dar în afară de aceștia un număr semnificativ de credincioși și clerici catolici nu aprobă reformele catolicismului propuse de „Calea sinodală”. Ei toți sunt criticați de liberali și chiar ostracizați. Potrivit cardinalului Müller, pentru catolicii devotați a venit „timpul durerii și al teroarii psihologice”.
În ceea ce privește poziția papei Francisc, acesta în mod evident îi simpatizează pe susținătorii ideologiei LGBT. În 2013, imediat după preluarea tronului, a declarat: „Dacă aceasta (homosexualitatea – red.) este o stare umană, dar omul are bunăvoință și îl caută pe Dumnezeu – cine suntem noi să judecăm?”. În 2018, la Vatican el l-a primit pe homosexualul Juan Carlos Cruz și i-a spus: „Știi, Juan Carlos, nu contează. Dumnezeu te-a creat astfel, Dumnezeu te iubește așa, papa te iubește și așa trebuie să te iubești tu însuți și să ignori ceea ce spun oamenii”. Acestea sunt departe de a fi singurele cuvinte de aprobare ale papei Francisc la adresa reprezentanților LGBT. Dar, pe de altă parte, papa nu a spus că învățătura Bisericii Catolice în această problemă ar putea fi revizuită. Și când, în 2021, Congregația pentru Doctrina Credinței a adoptat o rezoluție care interzicea binecuvântarea cuplurilor de același sex, papa a semnat documentul.
Putem presupune cu un grad înalt de veridicitate că atunci când va avea loc Conciliul la Vatican pentru examinarea rezultatelor activității „Căii Sinodale”, se vor forma definitiv partidele susținătorilor și oponenților schimbărilor în învățătura Bisericii Catolice. Mai mult, pozițiile lor vor fi ireconciliabile, iar compromisul va fi imposibil. Ce viitor îi va paște atunci pe catolici?
Prima variantă este o scindare deplină cu apariția pe scenă a unui personaj precum „anti-papa” și anatemizarea reciprocă a oponenților de către ambele partide. Probabilitatea unei astfel de variante nu este mare. Varianta a doua – semi-scindarea. Ea este foarte probabilă și se poate derula după experiența creării, după Conciliul II de la Vatican, a frăției Sfântului Pius al X-lea, care i-a reunit pe tradiționaliștii ce nu erau de acord cu hotărârile Conciliului. Frăția a fost fondată în 1970 de arhiepiscopul francez Marcel Lefevre și face parte din Biserica Catolică, deși statutul său canonic este incert și relația sa cu Vaticanul este foarte complicată. Este foarte posibil că dacă conservatorii catolici vor fi învinși de liberali în 2023, ei pur și simplu se vor alătura la această frăție.
A treia variantă este conviețuirea. Doctrina oficială nu se va schimba, dar „binecuvântarea” cuplurilor de același sex, preoția feminină și alte inovații se vor săvârși de facto, iar Vaticanul va păstra tăcerea în această problemă. Va pretinde că este doar un obicei local. Ceva asemănător se întâmplă deja.
Totuși, este foarte clar că indiferent de scenariul evoluției evenimentelor, o parte semnificativă a clerului și a credincioșilor Bisericii Catolice acceptă deja ideologia LGBT și nu consideră homosexualitatea un păcat. Mai pot ei să fie numiți creștini? Întrebarea este una retorică.
Lecții pentru ortodocși
Istoria ne învață că orice idei occidentale ajung la noi, dar cu întârziere. Prin urmare, nu există nicio îndoială că dacă nu se va schimba nimic, mâine vom promova aceleași idei ca și în Occident. Deja acum, schismaticii de la „Biserica Ortodoxă a Ucrainei” (BOaU) și reprezentanții Bisericii Greco-Catolice din Ucraina fac declarații în spiritul că Biserica trebuie să răspundă cerințelor societății, să își adapteze învățătura și practica la necesitățile oamenilor.
Deocamdată naționalismul se bucură de popularitate printre ucraineni. Uniații și conducerea de vârf a BOaU vorbesc despre Suta Cerească „cea întocmai cu îngerii”, de „jertfa Pascală a Euromaidanului” și afirmă că „eroii nu mor”. Dar dacă mâine ne vor spune că învățătura tradițională este depășită și că trebuie schimbată în favoarea LGBT, confesiunile menționate mai sus vor fi nevoite să reacționeze. Da, acum ele vor rupe epitrahilul pe piept și vor striga că acest lucru nu se va întâmpla niciodată, dar sistemul nu poate fi schimbat. Dacă o anumită confesiune vede sensul existenței sale în satisfacerea nevoilor societății, atunci nu va putea spune „nu” acestei societăți doar pentru că necesitățile ei s-au schimbat.
Acum ni se spune că Biserica ar trebui să fie deschisă pentru societate și oameni. Și este corect. Dar Biserica nu trebuie niciodată să urmeze exemplul societății. Prin urmare, noi, ortodocșii, trebuie să ne uităm la ceea ce se întâmplă la catolici, la protestanți și la schismaticii din țara noastră și să tragem concluzii. Este necesar să păstrăm cu grijă Biserica și învățătura Evangheliei de orice încercări de „îmbunătățire” sau „modernizare” a acestora. Omul trebuie să vină la Biserică pentru a se schimba, pentru a se lepăda de omul vechi și nu pentru a schimba Biserica ca ea să-i fie mai comodă lui. Aceasta ar trebui să fie convingerea interioară a fiecărui creștin ortodox.
Dar chiar și în relațiile externe, este necesar să luptăm împotriva implementării LGBT, a ideologiei de gen și a oricărui alt lucru care este contrar înțelegerii biblice a lumii. Acum noi rezistăm încercărilor de a impune în Ucraina Convenția de la Istanbul și alte acorduri internaționale care neagă valorile tradiționale. Credincioșii trebuie să susțină activ această luptă, pentru că dacă permitem pătrunderea ideologiei LGBT în societatea noastră, ea se va strecura în curând și în Biserică. Protestanții și catolicii au demonstrat acest lucru.
Chiril Alexandrov
Spzh.news
NOTA REDACȚIEI: În timp ce creștinii ortodocși din Ucrana mai continue lupta cu tentativele de a impune țării lor aceiași Convenție de la Istanbul noi, ortodocșii din Moldova, deja am pierdut prima bătălie a acestei lupte. Actuala majoritate parlamentară în persoana deputaților de la Partidul Acțiune și Solidaritate, ignorând în mod arogant opinia Bisericii Ortodoxe din Moldova, a ratificat respectivul document, iar președintele Maia Sandu, exprimându-și în public satisfacția în legătură cu această, a semnat legea cu pricina.
De altfel, în ce ne privește nu am avut iluzii referitor la orientarea anticreștină a actualei guvernări din Republica Moldova. Este puțin probabil că vom putea schimba ceva la acest capitol, deși în virtutea datoriei noastre de creștini noi ne vom ruga Domnului să-i lumineze pe cei de la stăpânire. În schimb, ceea ce noi putem și trebuie să schimbăm este situația de ignoranță în mediul nostru creștin; or, majoritatea absolută a credincioșilor ortodocși nu este la curent cu caracterul nociv al Convenției de la Istanbul.
De datoria noastră primordială ține să lichidăm această lacună. Portalul „Tradinția” intenționează să supună unei analize minuțioase numita convenție și să-i familiarizeze cu rezultatele acestei analize pe credincioșii noștri. Trebuie să fim bine informați pentru a avea puteri de a ne opune tendințelor bezbojnice ale timpului.