Sfantul Ierarh Teofan Zăvorâtul despre pregătirea de a răbda orice şi a purta cu inimă bună toate strâmtorările
„…Vai vouă bogaţilor, că vă luaţi pe pământ mângâierea voastră. Vai vouă celor ce sunteţi sătui acum, că veţi flămânzi. Vai vouă celor ce astăzi râdeţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui. Vai vouă când toţi oamenii vă vor vorbi de bine. Căci tot aşa făceau proorocilor mincinoşi părinţii lor.” (Luca 6:24-26)
Vai celor bogaţi, sătui, puternici, lăudaţi; dimpotrivă, ferice de cei ce rabdă toate felurile de prigoniri, bătăi, jafuri, poveri silnice – cu totul pe dos decât judecă şi simt oamenii de obicei! Pe cât este de departe cerul de pământ, pe atâta sunt de departe gândurile lui Dumnezeu de gândurile oamenilor.
Și nici nu poate fi altfel. Suntem surghiuniţi, iar surghiuniţii nu trebuie să se minuneze că suferă jigniri şi amărăciuni. Suntem sub epitimie, iar epitimia este alcătuită din necazuri şi greutăţi. Suntem bolnavi, iar bolnavilor le sunt mai de folos leacurile amare. Mântuitorul însuşi, în toată viaţa Lui, n-a avut unde să-Şi plece capul, şi această viaţă Şi-a sfârşit-o pe cruce – pentru ce, dar, să aibă următorii Lui o soartă mai bună ?
Duhul lui Hristos este duhul pregătirii de a răbda orice şi a purta cu inimă bună toate strâmtorările. Desfătările, onorurile, luxul, îndestularea sunt străine de căutările şi gusturile sale. Calea sa trece printr-o pustie neroditoare şi lipsită de bucurii. Acest lucru ni-1 închipuie peregrinarea de patruzeci de ani a israelitenilor prin pustie. Dar cine urmează această cale? Cel care întrezăreşte dincolo de pustie Canaanul, unde curge lapte şi miere. In vremea călătoriei sale, el primeşte mană, însă nu de pe pământ, ci din cer, nu trupească, ci duhovniceasă. Toată slava lui este înlăuntru.