„Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv.” (Luca 6:36)
Cineva din Părinți zicea că ești atâta creștin, câtă iubire ai pentru dușmani. Aceasta fiind cea mai înaltă nevoință. Căci a iubi este ușor pe cei care ne iubesc și a urî pe cei care ne urăsc. Iar noi, creștinii, suntem chemați la iubirea dumnezeiască, jertfelnică, smerită, desăvârșită, slujitoare și nu spre cea păgână, egocentristă, ușoară, superficială, nevaloroasă, de consum și negustorească („tu mie, eu ție”). Prima ne apropie de veșnicie, pe când a doua ne depărtează de ea.
„Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este.” (Matei 5:48)
Sensul vieții creștine este să trăiești nu doar în tine, ci în primul rând în ceilalți – prin Domnul nostru Iisus Hristos. Deși suntem făcuți după chipul lui Dumnezeu, asemănarea cu El o dobândim prin mila dăruitoare și dezinteresată, ce nu așteaptă nimic în schimb. Ea este chipul dumnezeiesc în acțiune, iubirea lucrătoare și măsura desăvârșirii noastre, ce scoate la iveală anume ceea ce este dumnezeiesc în această lume. Asemănându-ne cu El, chemăm la asemănare tot universul, prin implicare. Ca un soare atotluminător, ce nu caută ale sale (I Corinteni 13:5) și nu caută la fața omului (Galateni 2:6), ci face din suflet voia lui Dumnezeu (Efeseni 6:6).
„Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi și peste cei nedrepți.” (Matei 5:45)
Lumea în rău zace (I Ioan 5:19), și totuși Dumnezeu nu ne-a uitat, ci s-a deschis nouă ca Tată, care anume din iubire ne-a trimis pe Fiul Său Unul-Născut, pentru ca crezând în El, să avem viață veșnică (Ioan 3:16). Și noi suntem chemați să facem la fel – să iubim cu adevărat și în adevăr. Să înmulțim iubirea în lumea urii. Să aducem lumină în lumea întunericului. Să fim albine ale veșniciei, care prin mierea desăvârșirii întorc pe fii rătăcitori la Tatăl iubitor. Exteriorul evanghelic al procesului intern de îndumnezeire, care vine în chip nevăzut (Luca 17:20), dar luminează tuturor celor din casa Bisericii (Matei 5:15), ca cei care intră, să vadă lumina (Luca 11:33).
Printre altele, mai este o vorbă: „Dă-i aproapelui mai mult decât el merită și tratează-l mai bine decât ar fi el destoinic. Căci și tu îți iei mai mult decât meriți, și te tratezi mai bine decât valorezi într-adevăr.” (V. S. Soloviov)
Hristos a înviat!
Iereu Anatolie Juraveli
