Nu este pentru prima dată când în Moldova vin torente de refugiați. Circa acum o sută de ani, în urma unei alte rupturi istorice, teritoriul ei a cunoscut o venire masivă, nemaipomenită până atunci, a refugiaților care în mare parte a schimbat mersul lent, obișnuit, al vieții basarabene, precum și aspectul socio-cultural al capitalei ținutului, Chișinău. În limbajul local au apărut chiar noi expresii cu adjectivul „refugiat” – valul refugiat, populația refugiată, comitetul refugiaților… Propunem atenției portalului un fragment din articolul criticului de teatru și istoricului de cultură Olga Garusova „Orașul refugiaților”: Chișinăul necunoscut de la începutul anilor 1920, publicat în culegerea de materiale ale Conferinței internaționale „Identităţile Chişinăului: orașul subteran”, ediția a VI-a, 24-25 octombrie 2019.
După revoluția din octombrie 1917, de la început ca niște pârăiașe, iar cu începerea Războiului civil – în torente fără sfârșit au început să sosească din Rusia și Ucraina refugiații. Majoritatea dintre ei s-au oprit în Chișinău. „Aceste zeci și sute de refugiați au restrâns spațiul locativ din Chișinău până la refuz, scria un fost ziarist din Sanct Petersburg Petr Pilski. Pentru unii dintre ei Chișinăul este doar o etapă, un punct de trecere, o poartă în Europa. Prin această ușă curg, se încorporează și merg în Austria, Germania, Balcani toți refugiații din sud, adică cei din Novorossia și Ucraina.”
Chișinăul care a oferit azil miilor de refugiați ce și-au părăsit locurile natale, Chișinăul de la începutul anilor 1920, capătă o fizionomie nouă. De acum este unul din orășelele refugiaților din lume. În rând cu alte orașe ca București, München, Berlin, Paris, el apare în romanul Ecaterinei Cerches „Mărgăritarele lacrimilor”, editat la Berlin în a. 1925. Cei veniți sunt la tot pasul: pe străzi și aleile parcurilor, la măsuțele cafenelelor, printre cei cazați la hoteluri și locatarii apartamentelor supraaglomerate, printre organizatorii seratelor de binefacere în folosul refugiaților săraci.
Schimbările parvenite în aspectul socio-cultural al Chișinăului, transformarea lui într-un „oraș al refugiaților” au fost oglindite în mod deosebit în presa periodică. Atâta timp cât puterea în sudul Rusiei trecea de la unii la alții, presa ocupa poziția, deși părtinitoare, a unui observator din exterior. „În ultima vreme evenimentele s-au perindat cu o viteză atât de mare și atât de neașteptat, încât publicul și-a pierdut capul și nu știe ce să mai gândească. Deocamdată suntem prezenți la tristul spectacol, unde mii de oameni, părăsindu-și casele, pribegesc prin lume. Mulți sinistrați povestesc că bandele de bolșevici, care nu recunosc niciun fel de lege, le-au înjunghiat soțiile, copiii și rudele. Noi, cei de pe malul drept al Nistrului, putem mulțumi destinului că ne aflăm aici și privim doar în calitate de spectatori la marea tragedie care se desfășoară în fața ochilor noștri.” (Textul deplin al publicării poate fi accesat în versiunea rusă al portalului.)