Uneori omul se ciocnește de faptul că viața lui obișnuită, aranjată, se prăbușește – analizele date în legătură cu o stare de sănătate precară ne aduc o diagnoză îngrozitoare. Automobilul într-un moment pierde capacitatea de frânare. Izbucnește un incendiu sau altceva și omul rămâne cu ruinele a tot ce a agonisit timp de o viață. Omul se ciocnește de înțelegerea că mersul vieții nu poate fi prezis, totul ce am avut – am pierdut și, la urma urmei, pe toți ne așteaptă moartea și nu putem face nimic în acest sens.
Omul se pomenește în fața necesității să-și regândească iarăși viața – pe un fundament cu totul nou. Deseori, în astfel de momente, nenorocirea se transformă în binecuvântare – omul capătă credință vie în Dumnezeu. Dar nu întotdeauna – omul singur face alegerea. El poate fi cuprins de furie neputincioasă, de jeluire amară sau alcoolism. Este chiar mai ușor, deoarece este calea unei confruntări minime în viață. Însă, totodată, el poate cădea pe gânduri – de ce Dumnezeu m-a adus în acest punct al vieții mele? Ce fel de binecuvântare se ascunde în această nenorocire?
Cele menționate se referă și la zguduirile dureroase care poartă un caracter mai colectiv – în special la acea prin care trecem acum. Majoritatea dintre noi nu are suferințe fizice – însă știrile ne arată în fiecare zi că lumea în care trăim este fragilă și pentru mulți oameni este deja distrusă. Cadrele triste cu morțile oamenilor și distrugerile clădirilor ne amintesc încă odată despre ceea ce generațiile trecute cunoșteau foarte bine. Lumea aceasta este un loc înfricoșător și incomod; ea se află cufundată în rele.
Ne-am convins că planurile noastre se pot foarte ușor prăbuși din cauza unor pricini asupra cărora nu avem nici o putere. După cum scrie sfântul Apostol Iacov: «Veniți acum cei care ziceți: astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an şi vom face negoț şi vom câștiga; voi, care nu știți ce se va întâmpla mâine, că ce este viața voastră? Abur sunteți, care se arată o clipă, apoi piere. În loc ca voi să ziceți: „Dacă Domnul voiește, vom trăi şi vom face aceasta sau aceea.” Şi acum vă lăudați în trufia voastră. Orice laudă de acest fel este rea». (Iac. 4:13-16)
Noi ar trebui să ne orientăm în direcția cea dreaptă – către Dumnezeu și să recunoaștem că viața noastră aparține lui Dumnezeu și nu vom dobândi liniște atât timp cât o vom considera ca fiind a noastră. Noi, creștinii, suntem chemați la o anumită misiune importantă – în calitate de cetățeni ai Ierusalimului ceresc, trimiși în această lume decăzută, să fim mesagerii Domnului nostru.
* Se publică în variantă prescurtată, textul deplin vezi: Radonezh.ru