Anul 2022 este aniversarea de 300 de ani de la nașterea starețului moldav Sfântul Cuvios Paisie Velicikovski. Așa s-a întâmplat că anume azi, în tumultul ciocnirilor acute în care se prevăd scindări civilizaționale, avem stringentă nevoie de experiența lui de unificare, conciliere și liniște interioară tămăduitoare.
La anumită etapă a îmbisericirii (fiecare își are sorocul său), noi ne întâlnit neapărat cu „Filocalia” – culegere de scrieri duhovnicești ale autorilor ortodocși din secolele IV-XV. Această creație valoroasă a fost tradusă din limba greacă în limba slavonă de cuviosul Paisie Velicikovski, traducerea a fost publicată în Sanct-Petersburg în anul 1793.
Întreaga viață a sfântului a fost ca o pildă a unirii în Ortodoxie – unire de oameni, de culturi, de tradiții. El s-a născut la 21 decembrie 1722 în Poltava, în familia malorossului protoiereul Ioan, din dinastie de preot. Pe linia mamei străbunicul starețului a fost un negustor bogat de origine evreu care s-a convertit la ortodoxie. Studiind timp de trei ani la Școala frăției din Kiev și afirmându-se în convingerea de a deveni monah, cuviosul un timp anumit a perindat prin diferite mănăstiri din Malorossia. La mănăstirea Medvedovski din apropierea orașului Cighirin este făcut rasofor, primind numele de Parfenie. („Însă a purtat în monahism numele de Platon din cauza greșelii frăției din mănăstire, care au încurcat numele a doi ascultători ce au fost tunși concomitent în monahism.”1) Un timp anumit a lucrat în tipografia lavrei Pecersca din Kiev.
Când a împlinit vârsta de douăzeci și patru de ani tânărul monah a plecat pe Sfântul Munte Athos, unde a început să viețuiască la Mănăstirea Pantocrator. În anul 1750, pe muntele Athos, a fost tuns în monahism cu numele de Paisie. Iar în anul 1758 Paisie a fost tuns în ieromonah. „A căutat pentru sine mult timp și fără rezultat un conducător stareț bun.” (…) «Fără a ști ce e de făcut și la cine să vin în ascultare, eram scârbit și plângeam așa cum ar plânge un copil după mama ce a murit», se vorbește în viața sfântului. Din acel timp starețul Paisie a început să studieze cu o deosebită sârguință scrierile sfinților părinți”. 2
Cu timpul, în legătură cu acțiunile militare între Rusia și Turcia, a hotărât să plece cu toți frații în Moldovlahia, unde a contribuit mult la desăvârșirea vieții monahale isihaste la mănăstirea „Sfântul Nicolae”, numită Tristieni. „În acea vreme Moldovlahia era unul din colțișoarele înfloritoare ale lumii ortodoxe. În Orientul grecesc Ortodoxia, prigonită de turci, nu se putea folosi de o libertate deplină. În Rusia viața monahală simțea prigoană din partea guvernării. Moldovlahia, condusă de domnitori evlavioși, era din toate punctele de vedere o țară comodă pentru o existență și avea o înflorire liniștită a locașurilor ortodoxe.”3 În mănăstirile moldovenești a fost monah sub conducerea duhovnicească a stareților Vasilie din Poiana Mărului, a lui Mihail și Onufrie.
Cu binecuvântarea mitropolitului Moldovei cu sediul la Iași a fost trimis în anul 1763 la mănăstirea „Sfântul Duh” în Dragomirna, din Bucovina, unde a rânduit o ordine severă de viață monahală, la care slujbele dumnezeiești se săvârșeau și în limba liturgică slavonă, și în cea română. „…Conform afirmațiilor celui ce a scris viața sfântului, viața la Dragomirna se prezenta ca raiul pe pământ.”4
În timpul conducerii mănăstirii, Paisie a primit marea schimă. După ce Dragomirna a trecut la Austro-Ungaria, după terminarea războiului ruso-turc (conform acordului din a. 1774), s-a strămutat la conducerea mănăstirii Secu, de unde în a. 1779 a trecut la mănăstirea Neamț (în apropierea orașului Târgu-Neamț).
La Lavra Neamțului a trudit fără încetare la traducerile scrierilor sfinților părinți.
În a. 1794 puterile starețului care muncea fără contenire au început să scadă. În luna noiembrie el a simțit deja o slăbiciune mare și a trebuit să stea la pat. Apoi, simțind apropierea sfârșitului, s-a împărtășit cu Sfintele Taine. A chemat la sine pe doi duhovnici cei mai bătrâni, Sofronie pentru frații slavi și Silvestru pentru monahii moldoveni, a transmis prin ei pace și binecuvântare întregii frății și la 15 noiembrie 1794, la vârsta de șaptezeci și doi de ani, s-a săvârșit cu pace în Lavra Neamțului.
Pe mormântul starețului Paisie mai târziu a fost instalată o placă funerară care poartă următoarea inscripție în limbile slavonă și română: „Aici odihnește fericitul Părintele nostru, Ieroschimonahul și Arhimandritul stareț Paisie, malorusianul, care, din Sfântul Munte al Athosului, cu șaizeci de ucenici venind în Moldova și aici mulțime de frați adunând și viața de obște prin sine înaintând, către Domnul s-a mutat în anul 1794, în cincisprezece noiembrie, în zilele binecredinciosului domn Mihail Şuţu voievod şi ale Preasfințitului Mitropolit Iacov.”
Cuviosul Paisie a adus o contribuție inestimabilă la dezvoltarea Bisericii Ruse. În primul rând, din traducerile starețului au fost stabilite cărțile de căpătâi ale fiecărui călugăr: „Filocalia”, „Scara” și „Învățăturile sfântului Isaac Sirul”. În al doilea rând, pilda vieții ascetice, organizată de stareț în Moldovlahia, a înnoit întregul monahism rus. Acest lucru s-a răsfrânt în renașterea duhovnicească a mănăstirii Optina Pustyni care a jucat un rol atât de important în viața duhovnicească și culturală a Rusiei. Fiodor Mihailovici Dostoievski, care a îndrăgit Optina Pustyni, scria că „mântuirea Rusiei va veni din chilia mănăstirească.” Trebuie să ținem minte că viața monahală de aici a fost stabilită conform poruncilor starețului moldav.
Stăreția, conducerea duhovnicească a monahilor, se păstra anume în schiturile moldovenești. Iar cuviosul Paisie prin puterea cuvântului său, prin forța energiei și a influenței sale, a introdus-o în viața monahală a mănăstirilor din secolul al XIX-lea în calitate de pivot principal. „Vorba lui dulce, spune scriitorul vieții sfântului, cum pot să o redau? Întreaga zi eram gata să stăm în fața lui nemișcați, ca să ne îndulcim cu vederea feții lui luminoase și cu dulceața cuvintelor lui.” La cuviosul Paisie totul era îndreptat spre partea interioară a vieții monahale, spre desăvârșirea duhului. Tot el indica asupra sursei educației monahale – citirea scrierilor sfinților părinți.
Conform spuselor unui cercetător contemporan, „ambele curente – și cel născut în Moldova, și cel de origine rusă – s-au unit împreună, formând un torent comun.”5
Timp de trei sute de ani în pomenirea noastră din rugăciuni starețul moldav, cuviosul Paisie Velicikovski, unește popoarele noastre într-o singură familie creștină.
Troparul cuviosului Paisie Velicikovski, glasul 2: Străin fiind pe pământ, ai dobândit patria cerească, pe cei credincioși învățându-i, preacuvioase părinte Paisie, nevoitor al Filocaliei, să-și înalțe mintea către Dumnezeu și din inimă să strige către El: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul.
Pentru portalul „Tradiția” a pregătit Larisa Șorina
NOTA NOASTRĂ: Prin decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Moldova anul 2022 a fost declarat în cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova „Anul Omagial Sfântul Cuvios Părinte Paisie Velicikovski – 300 ani de la nașterea sa”. Se vor organiza pe parcursul anului 2022 în cadrul Școlilor teologice ale Bisericii Ortodoxe din Moldova, de comun cu alte instituții de învățământ universitar din țara noastră, dar și la nivel de eparhie, protopopiat și parohie conferințe, simpozioane, festivități tematice, consacrate evenimentului istorico-bisericesc jubiliar.
Portalul nostru va oglindi toate aceste evenimente, precum și va publica diverse materiale, consacrate pomenirii Sfântului Cuviosului stareț moldav Paisie Velicikovski.
__________________________
1Преподобный Паисий Величковский. Автобиография. Житие. Сергиев Посад, 2006, с. 96-97.
2Протоиерей Сергий Четвериков. Старец Паисий Величковский. Минск, 2006, с.118.
3Там же, с. 75.
4Там же, с. 175.
5Косолапов В.Н. Оптина пустынь, ее герои и тысячелетние традиции. М., 1991.