Creștinii ortodocși în fiece an săbătoresc Floriile sau, cum se mai spune, Duminica Stâlpărilor, ele fiind cea mai importantă sărbătoare din ajunul sărbătorilor pascale, amintindu-ne de intrarea lui Hristos în Ierusalim.
Duminica Floriilor e socotită printre cele 12 sărbători împărătești din calendarul anului bisericesc, ea a fost marcată pentru prima data în secolul al IV-lea în Ierusalim – orașul în care Mântuitorul a fost întâmpinat de mulțimi cu ramuri de palmier și finic în mâni. În scurt timp sărbătoarea Floriilor a cuprins întreaga lume creștină, ea este legată și de minunea învierii lui Lazăr din Betania, pregătindu-i pe credincioși pentru bucuria pe care o aduce biruința lui Iisus asupra morții din duminica următoare, multașteptată de toți, cea a Învierii.
Duminica Floriilor e ușa prin care intrăm în cea mai importantă săptămână premergătoare Paştilor, care se mai numește „Săptămâna Mare”, după cele 40 de zile de post, în decursul căreia până la Vinerea Mare în toate bisericile se săvârșesc în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl petrec pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi înviere.
De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.
Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr care ne amintește de evenimentul evanghelic când Iisus Hrisos l-a înviat pe Lazăr, la patru zile de la moarte. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea Sa în Ierusalim.
Intrarea lui Iisus în Ierusalim este relatată de toţi cei patru evanghelişti: Ioan, Luca, Matei şi Marcu. Noul Testament relatează cum ucenicii au întins hainele lor pe asin, pe ele şezând Mântuitorul în timpul acestei procesiuni. Acest gest a fost interpretat de sfinţii părinţi ca fiind mărturisirea faptului că învăţătura apostolilor va aduce la ascultare toate neamurile de pe pământ. Hainele sfinţilor apostoli simbolizează noua haină pe care o îmbracă oamenii, cea a Sfântului Botez. Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii din Duminica Floriilor să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi. Slujitorii Bisericii citesc rugăciuni de sfinţire a salciei, ţinând în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii, fiind cunoscut faptul că salcia are o putere mare de regenerare.
Descriind aceste simboluri și tradiții ce țin de credința ortodoxă, redate în fiece an de sfintele și înălțătoarele sărbători creștine, înainte de Paști, mă duc cu gândul în trecut, la părinții și buneii noștri, care prin faptele sale de viață aveau o altă comunicare, o altă rânduială – mai sfântă, mai credulă – în această perioadă de post. Mi-amintesc de tăcerea și privirea lor sfântă și smerită, cum de Sărbătoarea Floriilor ne luau de mână și ne duceau la biserică.
În timpul Sfintei Liturghii priveam în ochii mamei înrourați, cum lacrimile ei cădeau peste ramurile de salcie și florile pe care le ținea în mână, făcându-și semnul Crucii și tot șoptea multe cuvinte, pe toate eu nu puteam să le deslușesc, doar pe cele mai semnificative: „Mulțumesc, Doamne! Slavă Ție, Doamne!…”. Când ne întorceam de la biserică spre casă cu crenguțele de salcie și flori în mână, soarele ne îmbrăca în lumina lui de căldură, iar privirile noastre se îmbrăcau în culorile florilor de primăvară.
Mi-amintesc de pomii din grădinile și livezile noastre îmbrăcați doldora în floare, de covoarele poienilor din pădure țesute din ghiocei, viorele, diferite floricele, de câmpiile și luncile în covoare verzi cu floricele care se așterneau sub picoarele noastre. Mi-amintesc cum mama înainte de Paști, în fiece an, ne cosea rochițe cu floricele și ne îmbrăca frumos de Florii, iar de Paști ne cosea rochițe albe cu danteluțe din horboțică cu ozoare. În vremurile acelea afară era cald și frumos, temperaturile înalte ne bucurau cu soarele luminos de primăvară și căldură. Parcă azi văd acei ani, acea natură sfântă și frumoasă de pe meleagurile noastre!
Dar cum în ultimii ani primăverile noastre îl întâmpină pe Mântuitorul de Florii? Astăzi primăverile noastre s-au cam răcit, se-mbracă în rochii albe de zăpadă și aleargă ca niște năluci cu pletele înflorite-n vânt, nu mai sunt primăverile cele de altă dată.
Priveam aseară la televizor imaginile acestei primăveri cu zăpadă și vânt din spațiul românesc și nu am putut să nu-mi amintesc de primăvara anului 2017, care a rămas pentru mine ca o rană pe suflet și un semn mare de întrebare, de durerea zilelelor trăite la 20-21 aprilie, când Chișinăul s-a ciocnit în mod surprinzător cu un ciclon puternic, care a adus cu sine căderi masive de zăpadă și răcirea timpului.
La acel moment, majoritatea copacilor din Chișinău deja erau înfloriți, iar întreaga capitală era literalmente cufundată în verdeață. Însă, zăpada umedă care căzuse toată noaptea și care nu mai încetase să cadă în decursul zilei a fost prea grea pentru copaci. Calamitatea ce a rupt firele, a dat jos panourile publicitare și acoperișurile de la stațiile de transport public, a pus la pământ sute de copaci. În primul rând, au cedat ramurile tinere ale copacilor care încă nu au reușit să devină mai puternice. Sub greutatea zăpezii, crăpau și arborii bătrâni și cei puternici. Parcurile și străzile s-au transformat într-un paravânt. Traficul pe mai multe străzi din Chișinău a fost paralizat din cauza copacilor căzuți și a firelor suspendate de troleibuz.
Mi-amintesc cât de greu am ajuns pe jos la serviciu în acea zi, tot drumul am fost cu rugăciunile în gând, am trait clipe de neuitat și parcă cineva tot îmi șoptea în cuget: „Vor veni timpuri și mai grele! Voi, ce faceți aici pe pământ?.. De ce nu ascultați de cuvântul Domnului?…”. Abia mergeam prin zăpada mare printre crengi, copaci doborâți la pământ, stâlpi de lumină încovoiați cu fire rupte, printre mașini înzăpezite, împiedicându-mă cădeam, apoi iar mă ridicam cu rugăciuna pe buze: „Iartă-ne, Doamne! Miluiește-ne, Doamne!…”. Și tot așa în gând cu Tatăl Nostru când am ajuns la serviciu am zis: „Slavă Ție, Doamne, că am ajuns!”
Duminica Floriilor este o sărbătoare ce simbolizează dorința tuturor de a avea o viață la fel de ușoară, frumoasă ca și florile, o viață de pace și iubire. Dar noi, creștinii de pe pământ, cu ce fapte întâmpinăm Sărbătoarea Floriilor, Învierea Domnului?.. Cu artificii de război, rachete, cu prigonirile fețelor bisericești, cu economia globală a Băncii Mondiale care s-a întors cu zece ani în trecut, cu arme nucleare, cu prețurile fulgerător ridicate peste tot, cu împrumuturi străine de milioane și miliarde de lei? Cu asasinări, omoruri, viclenii, furturi, accidente? Cu iertări false și promisiuni artificiale în fața Domnului?.. Ne mărturisim la preot de zeci de ori și repetăm aceleași păcate și nici acum nu am înțeles venirea, rostul și călătoaria noastră pe pământ.
Îi întreb și pe cei ce poartă diferite nume semnificative ale acestei sărbători, pe toți cei care au nume de floare: Azalia, Camelia, Viorica, Viorel, Violeta, Florin, Florentina, Lilia, Gheorghina, Crina, Călin, Narcisa, Lăcrămioara, Laura, Laurențiu, Margareta, Roza… și pe voi toți: cu ce fapte, credință sfântă veniți la Sărbătoarea Floriilor și la Învierea Domnului?
Primăverile sunt tot mai reci, fiindcă ne-am răcit și noi, oamenii, prin păcatele noastre săvârșite prin timp. „De fiecare dată când păcătosul se pocăieşte cu adevărat de păcatele sale, Domnul Însuși ne spune lăuntric: „Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!”. Şi atunci, ce vă împiedică să vă apropiaţi cu credinţă de Iisus Hristos şi să primiţi de la El vindecare?
Veniţi, vindecaţi-vă: pe toţi îi primeşte Însuşi Iisus Hristos. Preoţii nu sunt decât martori înaintea Lui, mijlocitori între El şi voi – numai să nu uitați că la lisus Hristos trebuie să veniţi cu conştiinţa vie a faptului că sunteţi păcătoşi, că sunteţi neputincioşi şi morţi cu sufletul fără El şi să credeţi din toată inima, că El este Făcătorul şi Judecătorul vostru şi că numai El are stăpânire pe pământ să ierte păcatele (Marcu 2, 10).
Să nu uitați nici de faptul că, după vindecarea de paralizia păcatului, este primejdios să cădeţi iarăşi, de bunăvoie, într-o nouă paralizie: „Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ți fie ție şi mai rău” (Ioan 5, 14). Amin!”, ne spune Sfântul Ioan de Kronstadt (în cartea Cuvinte la Postul Mare, Editura Sophia, București, 2013).
Raisa Plăieșu, pentru Traditia.md