„Şi şezând El pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul. Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi…” (Mt. 24:3-11)
Mulți credincioși își amintesc acum de aceste cuvinte biblice și fac paralele cu vremurile noastre.
De fapt, tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani se potrivește perfect cu ceea ce se spune în Scriptură: pandemii, cutremure, războaie, trădări, iar acum la acestea li s-au alăturat presiunile dure asupra Bisericii, cererea de a părăsi Lavra Pecerska din Kiev.
Dar dacă vom privi la toate aceste evenimente din punctul de vedere al istoriei universale, vom vedea că epoca noastră nu este ceva chiar într-atâta de ieșit din comun.
În secolul trecut Lavra a fost răpită de la Biserică de două ori; împotriva credincioșilor, a clerului și a episcopatului nu doar s-au întrodus sancțiuni – ei erau trimiși în exil, întemnițați și împușcați. Concomitent, s-au desfășurat două războaie mondiale, conflagrații cu care niciun alt război din istoria omenirii nu poate fi comparat din punct de vedere al numărului de victime și al cruzimii.
Dar poate însemna aceasta că sfârșitul lumii nu este atât de aproape? Probabil că o asemenea întrebare ar trebui mutată într-un alt plan.
Haideți să ne amintim ce spune Mântuitorul în continuarea textului citat: „…Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui.” (Mt. 24:12–13).
Hristos subliniază că războaiele, foametea, dezastrele naturale, prigoana și chiar moartea nu sunt atât de groaznice pentru credincioși cum este răcirea iubirii. Și El numește principala chezășie a mântuirii – nu fuga de cataclisme, ci răbdarea.
Doar prin răbdare au fost mântuiți strămoșii noștri, numai prin răbdare și dragoste a supraviețuit Biserica în anii de prigoană bolșevică.
Cu alte cuvinte, nu trebuie să căutăm noi răspuns la întrebarea dacă sfârșitul lumii va veni sau nu va veni mâine sau poimâine, ci să ne gândim mai mult la modul în care, aflându-ne în condițiile grele ce ne-au fost trimise, păstrăm în noi înșine iubirea și răbdarea, să ne gândim cum să rămânem oameni, cum să rămânem creștini. Și în acest sens nu contează deloc faptul dacă noi trăim sau nu într-o epocă apocaliptică – trebuie să-L iubim mereu pe Domnul și pe aproapele nostru, să păzim poruncile și să facem lucruri bune. În orice moment și în orice epocă.
Sursă: Православная жизнь