Încă de la vârsta de 12 ani a plecat din casa părinţilor ei şi a mers în Alexandria. Era tânără şi frumoasă şi a căzut într-o atât de mare robie a plăcerilor, încât s-a făcut ademenitoare multor suflete de bărbaţi tineri şi bătrâni cu desfătările pierzătoare ale desfrânării.
Însă, după ce a trăit 17 ani în cea mai adâncă viaţă păcătoasă, părându-i-se că acesta este singurul chip de a-şi trăi viaţa, Dumnezeu i-a întins o mână de ajutor, făcând din ea un dreptar de întoarcere la pocăinţă, o pildă de nevoinţă peste fire şi de neasemuită sfinţenie.
Aşadar, dorind ea să se închine lemnului Sfintei Cruci, a mers la Ierusalim, vânzându-şi trupul corăbierilor, drept plată de călătorie. Dar, încercând să se apropie de lemnul Cinstitei Cruci, o putere nevăzută o respingea afară din biserică şi n-o lăsa să intre. Iar după ce a încercat de mai multe ori şi nu a izbutit, şi-a dat seama de viaţa ei păcătoasă şi de la această întâmplare au început plânsul şi pocăinţa Mariei.
Astfel, văzând ea icoana Maicii Domnului la intrarea în biserică, s-a rugat, zicând:
Fecioară Stăpână, care ai născut trupeşte pe Dumnezeu Cuvântul, ştiu că, din pricina păcatelor mele, nu este cuviincios şi binecuvântat lucru să văd sfântă icoana ta, care eşti cu totul curată, cu trupul şi cu sufletul. Drept este să fiu urâtă şi dispreţuită de tine care eşti cu adevărat neîntinată.
Dar de vreme ce, după cum am auzit, Dumnezeu pe Care L-ai născut, pentru aceasta S-a făcut Om ca să cheme pe păcătoşi la pocăinţă, ajută-mă pe mine care nu am pe nimeni în ajutor. Porunceşte să mi se îngăduie să intru în biserică. Să nu mă lipseşti să văd lemnul pe care S-a răstignit Fiul tău şi Dumnezeul nostru, Cel născut din tine şi Care Şi-a dat al Său sânge pentru mine.
Porunceşte, Stăpână, să-mi fie deschisă şi mie uşa dumnezeieştii închinări a Sfintei Cruci. Lui Dumnezeu, Celui născut din tine te pun chezăşuitoare că niciodată nu voi mai pângări acest trup prin păcate ruşinoase, iar după ce voi vedea Sfânta Cruce, pe care S-a răstignit Fiul tău, mă voi lepăda numaidecât de lume şi îndată voi pleca acolo unde tu, Chezaşa mântuirii mele, mă vei povăţui.
Deci, luând chezaşă pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu, că, de o va lăsa să intre, îşi va schimba viaţa, a dobândit dorirea şi a ţinut făgăduinţa. Apoi, iarăşi s-a rugat Maicii Domnului, zicând:
Stăpână preabună, faţă de mine ţi-ai arătat iubirea ta de oameni. Nu te-ai scârbit de nevrednicele mele rugăciuni. Am văzut slava pe care nu este drept să o vedem noi, cei păcătoşi. Slavă lui Dumnezeu care primeşte prin tine pocăinţa păcătoşilor! Dar ce voi gândi sau ce voi spune mai mult eu, păcătoasa? Este timpul, Stăpână, să-mi îndeplinesc făgăduinţa de a mă opri cu totul de la păcat. Arată-mi ceea ce trebuie să fac. Fii învăţătoarea mântuirii mele şi povăţuieşte-mă pe calea care duce la adevărata pocăinţă. Stăpână, Stăpână, nu mă părăsi! Amin.
Apoi a luat trei pâini uscate ca merinde, a trecut Iordanul şi s-a dus în pustia cea mai adâncă. Nevoinţele ei au fost multe şi grele: lacrimile neostoite, postul, rugăciunea, goliciunea trupului în frig şi în arşița soarelui. Şi aşa a trăit 47 de ani, aflând mântuirea în pocăinţă aspră, în încercări şi ispite.
Şi s-a înălţat deasupra celor trecătoare atât de mult, încât trecea cu picioarele pe deasupra, apa Iordanului şi, când stătea la rugăciune, se înălţa ca de un cot de la pământ, neavând alt martor decât pe Dumnezeu, iar la sfârşitul vieţii, pe dumnezeiescul ei duhovnic, Sfântul Zosima.
Acesta, cutreierând pustia de dincolo de Iordan a întâlnit-o pe Cuvioasa, apoi a spovedit-o şi a împărtăşit-o cu Trupul şi Sângele Domnului.
Cu aceste nevoinţe şi prin harul lui Hristos biruind firea omenească şi dobândind vieţuire mai presus de om, încă din lumea aceasta, Sfânta Maria Egipteanca s-a mutat la Domnul.
Sursa: BASILICA.RO
La aceiași temă: Patriarhul Chiril: Prin toate puterile să contribuim la mântuirea aproapelui