Împreună lucrător cu Hristos, chirurg al bolilor trupului și tămăduitor al bolilor sufletului, profesor universitar și păstor al creștinilor, Valentin Voino-Iasenețki, cunoscut nouă ca Sfântul Arhiepiscop Luca al Crimeii (1877-1961), a dorit Împărăția Cerurilor înaintea oricărui alt lucru.
Tânărul Valentin era pasionat de pictură și literatură dar, dorind să se pună cu totul în slujba aproapelui, decide să urmeze calea medicinii. La terminarea studiilor, colegii și profesorii îi prevedeau un viitor strălucit ca savant de vocație, însă dragostea de semeni s-a dovedit mai puternică. („Am fost necăjit de faptul că nu mă înțeleg deloc, fiindcă eu studiasem medicina cu singurul scop de a fi toată viața medic de țară, pentru a da ajutor oamenilor sărmani” – notează Sfântul Luca al Crimeii în cartea sa autobiografică – Am iubit pătimirea).
Deși nu reușește să ajungă medic la țară, din cauza izbucnirii războiului Ruso–Japonez, viața îi va fi legată pentru totdeauna de slujirea aproapelui aflat în suferință. Timp de 17 ani a câștigat faimă printre oamenii simpli, pentru că era un „doctor milostiv”, și apreciere în mediul universitar pentru lucrările sale de mare valoare științifică. În 1921, simțind chemare dumnezeiască, Valentin este succesiv hirotonit preot, tuns în monahism, primind numele Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, și apoi hirotonit arhiereu. Din acel moment, numele lui Hristos a fost propovăduit cu tărie și fără încetare atât în predici, cât și prin întreaga sa viață reflectată în activitatea de profesor de anatomie topografică și de chirurg.
Propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu în vremea unui regim comunist ateu s-a tradus pentru Sfântul Arhiepiscop Luca în 11 ani de închisori și exiluri. Singur și prigonit, nu a încetat să slujească lui Dumnezeu. Dumnezeu a rânduit ca darurile cu care a fost înzestrat arhiepiscopul încă din tinerețe să nu rămână ascunse și nici să se piardă. Vocația de savant nu s-a stins nici în cel mai îndepărtat colț al Siberiei, unde a scris în permanență lucrări științifice în domeniul anesteziei regionale și chirurgiei septice. De asemenea, a practicat medicina oriunde a fost nevoie, fără a ține seamă de presiunile autorităților.
Înainte de fiecare operație, cererea ajutorului lui Dumnezeu, al Maicii Domnului și al sfinților. Își punea mâna în care ținea bisturiul în cea a lui Hristos. Pacienții, văzându-se alinați în suferință, plini de recunoștință, îi mulțumeau episcopului Luca, care le răspundea astfel: „Dumnezeu v-a vindecat cu mâinile mele. Acestuia să vă rugați întotdeauna.”
În timpul celui de-al II-lea război mondial, fiind chirurg la un spital militar, îi trimitea pe medicii tineri să caute pacienții cu răni grave, pe care medicii îi considerau pierduți. Foile de observație ale spitalului, precum și mărturia inspectorului tuturor spitalelor militare sunt file de istorie care ne adeveresc că mulți din cei declarați fără speranță de supraviețuire s-au însănătoșit. Chirurgia umană, așa cum își amintesc studenții episcopului, era lecția pe care dorea să îi învețe pe toți. Cuvintele episcopului Luca își găsesc loc în medicină astăzi, mai mult ca oricând: „Pentru chirurg nu trebuie să existe cazuri, ci doar un om viu, care suferă”. În ciuda programului istovitor și a necazurilor pricinuite de autoritățile comuniste care îl lipseau uneori chiar și de mâncare, Sfântul Luca nu a renunțat niciodată la bunătatea și iubirea față de aproapele. Cunoștea numele bolnavilor și stabilea o legătură personală cu fiecare dintre aceștia.
Considera că a face tot ceea ce poți pentru suferinzi este ceva normal și cel ce a lucrat cu simț de răspundere nu trebuie lăudat. Își încuraja colegii medici să se adâncească încontinuu în cercetarea faptelor lor și a stării pacienților. Indiferența în îndeplinirea obligațiilor și îndatoririlor cerute de profesia de medic îl revoltau pe episcopul doctor.
Nu putem decât să ne minunăm de noblețea sufletului acestui om sfânt. Calomniile, suferințele, peripețiile incredibile, anchetele istovitoare, întemnițările, torturile, deportările, episcopul Luca le-a răbdat cu mare simplitate și încredere în voia lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, arhiepiscopul Luca nu s-a resemnat, cum vedem prea adesea că se întâmplă cu noi, oamenii, ci a acceptat suferințele, continuând cercetarea și fiind om de știință valoros și un chirurg de geniu.
Fără îndoială, viața Sfântului Luca conține atâta înțelepciune și învățătură, cât nu pot cuprinde toate cărțile de dezvoltare personală răspândite și apreciate astăzi. Dezinteresat și modest, chirurgul de geniu Luca a tămăduit suferințe și a călăuzit oameni spre viața veșnică, arătând încă o dată de ce putere și înțelepciune se bucură omul care nu se desparte de Dumnezeu.
Lucian Huzdup, ATOR Iași
Sursă: Doxologia.ro
La aceiași temă:
În ce mod sfântul ierarh Luca al Crimeii a apropiat Victoria