„Eu, episcopul Luca, profesorul Voino-Iasenețki, mă aflu în surghiun în satul Bolșaia Murta, regiunea Krasnoiarsk. Fiind specialist în chirurgia purulentă, pot acorda ajutor ostașilor în condițiile de front și în spatele frontului, în locul în care mi se va încredința. Vă rog să întrerupeți surghiunul meu, ca să fiu trimis la spital. După încheierea războiului sunt gata să revin în surghiun. Episcopul Luca.”
Scrisoarea dată a fost scrisă la începutul războiului de sfântul ierarh Luca pe numele președintelui prezidiumului Sovietului Suprem M.I. Kalinin, atunci când se afla în cel de al treilea surghiun. El suporta cu răbdare toate torturile și batjocoririle din închisoare, dar nu putea suporta faptul că experiența și cunoștințele lui vor rămâne fără aplicare în vremea de război, că nu va putea acorda ajutor răniților, nu va putea să le ușureze suferințele.
Și permisiunea a fost dată. Profesorul Voino-Iasenețki a fost transferat la Krasnoiarsk, unde a lucrat în calitate de chirurg principal în spitalul militar evacuat și consultant al zecilor de spitale (în total 10 mii de paturi de spital) pe parcursul a câtorva ani. În sala de operație sfântul ierarh Luca se putea afla până la 11 ore, efectuând operații dintre cele mai unice și complexe.
Chirurgul N.V. Zinovieva scria că episcopul îi învăța pe ajutoarele sale să practice „chirurgia umană”: cu fiecare rănit el lega relații personale, pe fiecare îl cunoștea în față, le știa numele de familie, ținea în minte detaliile operaților și ale perioadei postoperatorii. Întotdeauna urma principiului său: „Pentru chirurg nu trebuie să existe «cazul», ci numai omul suferind.”
În paralel profesorul Voino-Iasenețki lucra asupra tratatului „Schițe ale chirurgiei purulente” și „Rezecțiile tardive la articulațiile infectate de pe urma rănilor provocate de arme de foc.”
În lucrarea sa sfântul ierarh Luca se baza pe propria experiență, obținută în anii războiului ruso-japonez, ai Primului Război Mondial și ai Războiului Civil, pe experiența tratării traumelor în timp de pace. Rezultatele obținute de ordin practic și teoretic sunt considerate de contemporani extrem de importante.
În spitalul din Krasnoiarsk sfântul ierarh Luca a efectuat pentru prima dată o intervenție operatorie, care a înlocuit extremitatea amputată, ceea ce s-a dovedit a fi salvatoare pentru numeroși răniți și i-a ferit de invaliditatea ulterioară.
În anul 1943, după încheierea surghiunului, Voino-Iasenețki a trecut cu traiul la Tambov, în acea vreme fiind ridicat deja la rangul de arhiepiscop.
Activitatea profesorului continua să trezească admirație la colegii săi.
Există amintiri ale martorilor oculari care în anii războiului au lucrat în spital, la Tambov, alături de sfântul ierarh Luca.
„…Permiteți-mi să mă uit măcar cu coada ochiului la vlădica Luca! – îi rugam pe medici înainte de vizita zilnică a lui Voino-Iasenețki. Cu gâtul întins, stăpânindu-ne răsuflarea, noi ne ascundeam lângă uși. Iar el, în sutană, halat și cu crucea la gât, mergea în saloane. Medicul-preot… Era ceva neverosimil. În special în acei ani, când, se părea, în perioada ateismului militant trebuia să fie distrusă totalmente credința.
În anul 1944 îmi făceam studiile la Institutul pedagogic din Tambov. Noi, studentele, am fost îndreptate la cursurile de asistente medicale pe lângă spitalul militar de bază din Tambov, unde predau în acea vreme medicii militari. Noi executam toate lucrările asistentelor medicale – bandajări, injecții, asistența bolnavilor. Pe cineva îl hrăneam cu lingura, cuiva îi făceam câte o țigară din tutun și o bucată de hârtie. În serviciile de noapte spălam și fierbeam bandajele – erau insuficiente.
Cum am ajuns la spital, am văzut mulțime de oameni în biserica de alături. Erau muli militari, răniți. Era ceva de necrezut: înainte de război era periculos să apari în biserică, aveai neplăceri la institut și la serviciu. Preponderent mergeai doar băbuțele. Drept că în perioada războiului conducerea a slăbit intensitatea luptei împotriva religiei și multe biserici, închise până atunci cu lacăt, erau deschise. Însă în această biserică nu îți puteai face drum, atâta lume era.
– Însăși vlădica Luca rostește predica! – a spus un tânăr cu o cârjă. Așa am auzit pentru prima dată acest nume.
Întregul Tambov în acea vreme era prin spitale și Voino-Iasenețki consulta multe spitale, inclusiv al nostru. Când își făcea apariția vlădica Luca, toată lumea se lipea de geam: cu ținuta dreaptă, cu barba albă, îmbrăcat preoțește venea la spital, unde opera pe grav răniți și primea vizite de 2-3 ori pe săptămână.
Noi ne făceam turele în saloane, unde se aflau pacienții deja operați. Pacienții îl admirau pe Voino-Iasenețki, pe foarte mulți ostași i-a întors pe câmpul de luptă. Circulau legende despre măiestria lui de medic.
În saloane doctorul rostea rugăciuni, apoi efectua toate procedurile. Iar înainte de operație îl întreba pe pacient, dacă e credincios. Nimeni nu se lepăda de credință. Biserica se umplea cu răniții convalescenți…”
Sfinte ierarhe Luca al Crimeii, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Hristos a Înviat!
Ilustrata, semnată de sfântul ierarh Luca cu prilejul Paștelui și Zilei Biruinței, a.1945. Foto: Pravlife.
Pravlife.org