Îmi puneam această întrebare după ce am citit pe un portal ortodox ucrainean acest articol: «Fanarul și Biserica Română: recunoașterea „Bisericii Ortodoxe Ucrainene” în schimbul Moldovei?», în care se analizează recenta activizare a contactelor dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe a Constantinopolului și cei ai Bisericii Ortodoxe Române.
Acum câțiva ani o asemenea formulare a întrebării ar fi fost imposibilă. Chiar luând în seamă faptul că între anumite Biserici locale existau și continue să existe neînțelegeri pe seama unor chestiuni ce nu țin de aspectul doctrinar, tot timpul se încerca – dacă nu era cu putință de a soluționa neînțelegerea (din cauza imposibilității de a ajunge la un compromis) – cel puțin de a nu o înteți.
De exemplu, intervenția în anul 1992 a Patriarhiei Române pe teritoriul Republicii Moldova care se află în jurisdicția canonică a Patriarhiei Moscovei și „reactivarea” de către români, folosind membrii unui grup de preoți ai Bisericii Ortodoxe din Moldova alunecați în schismă, a structurii „bisericești” paralele numită „Mitropolia Basarabiei” (în continuare MB), deși a iscat o situație de conflict, totuși nu a adus la încetarea comunicării dintre Biserica Rusă și Biserica Română. Un timp chiar părea că s-a reușit «înghețarea» conflictului.
Drept pretexte pentru optimism au servit, printre altele, atât vizita, din octombrie 2017, a Sanctității Sale Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril la București pentru participarea la ceremoniile bisericești dedicate memoriei mucenicilor și mărturisitorilor care au suferit în timpul regimului anticreștin din România, cât și vizita de răspuns, din luna decembrie a aceluiași an, a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române Preafericitului Patriarh Daniel la Moscova cu ocazia sărbătoririi centenarului de la restabilirea Patriarhatului în Biserica Rusă.
Însă pe vremea ceea, în anul 2017, chiar și Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu încă recunoștea Biserica Ortodoxă din Ucraina a Patriarhiei Moscovei drept unica structură bisericească canonică din țara vecină. Bomba ce a aruncat în aer firava unitate a ortodoxiei mondiale Bartolomeu o va pune în funcțiune doar peste un an, la începutul lunii ianuarie 2019, când va semna tomosul cu privire la așa-numita autocefalie a «Bisericii Ortodoxe Ucrainene» (BOU) – organizație formată din câteva grupări de schismatici ucraineni în frunte cu un oarecare Serghei Dumenko («mitropolitul» Epifanii), persoană care nici măcar nu a fost hirotonită în mod canonic.
Prin semnarea acestui document patriarhul Bartolomeu a pus începutul celei mai acute crize din ortodoxia contemporană, al cărei deznodământ nu doar nu se vede, dar care continue să se aprofundeze.
Dar să revenim la articolul menționat. Autorul său, Constantin Șemliuk, atrage atenția la faptul că, la 1 august 2023, reprezentantul Patriarhiei Constantinopolului mitropolitul Athenagoras al Belgiei a sosit în orașul românesc Târgoviște ca să-l felicite pe mitropolitul local, Înaltpreasfințitul Nifon, cu ocazia zilei ocrotitorului său ceresc. În timpul liturghiei reprezentantul Fanarului a declarat despre consolidarea relațiilor dintre Bisericele Constantinopolului și Română. Șemliuk este de părerea că deloc întâmplător anume persoana mitropolitului Nifon a fost aleasă în calitate de intermediar dintre Biserica Română și Fanar.
Vorba e în aceea că în luna mai a anului 2019 o delegație a diplomaților SUA s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel al României pentru a discuta problemele privind «extinderea cooperării în sfera religioasă». Sub «extindere» s-a avut în vedere promovarea recunoașterii schismaticilor din BOU. Atunci, îndată după Patriarh, americanii s-au întâlnit anume cu mitropolitul Nifon al Târgoviștei.
Mai târziu, la 22 octombrie 2021, la liturghia praznicală din biserica „Sfântului Gheorghe” din Fanar săvârșită cu prilejul celor 30 de ani de slujire patriarhală a lui Bartolomeu, în calitate de oaspete a fost prezent și mitropolitul Nifon. Vecinul său de stasidie (scaun de lemn din bisericile grecești) a fost «episcopul» BOU Nestor Pâsâk. Toți ceilalți ierarhi reprezentau Biserici grecolingve.
În consecință, din cele relatate mai sus Constantin Șemliuk conchide că este puțin probabil ca vizita ierarhului fanariot să fie doar un omagiu adus mitropolitului Nifon. Se poate admite că această vizită a fost folosită și pentru a pune în discuție problema recunoașterii schismaticilor din BOU de către Biserica Română. Iar prețul acestei recunoașteri, după părerea autorului, va fi ajutorul pe care Fanarul și nu numai el îl va acorda în procesul de „transferare” a preoților Bisericii Ortodoxe din Moldova în componența MB.
Așadar, fanarioții continuă să lucreze constant și activ întru promovarea BOU. Anterior ei deja purtau trative în privința structurii lui Dumenko cu bulgarii și macedonenii, acum i-au implicat în «procesul de negocieri» și pe români. Iar în spatele acestui activism stă puterea financiară și diplomatică a SUA, care realmente au declarat război Bisericii Ortodoxe Ruse.
Va putea oare să reziste acestei puteri patriarhul Daniel și ierarhii Bisericii Române?
După informațiile pe care le deținem, putem afirma că românii, având interesul să-și lărgească expansiunea bisericească în Moldova, ar dori totuși să evite scenariul ucrainean – acăpărarea forțată a bisericilor, agresarea preoților și a credincioșilor, în general oricare masuri represive. Metoda preferată de România va fi, ca și mai înainte, să acționeze pe calea «alegerii libere» a preoților moldoveni cărei din cele „două mitropolii” – a Chișinăului și a întregii Moldove sau MB – să aparțină.
Că se va acționa prin mituire, dezinformare și ponegrire a patriarhului Chiril și a mitropolitului nostru Vladimir, că adevărata alegere a preoților moldoveni va consta, ca și până în prezent, între a păstra fidelitate jurământului preoțesc depus la hirotonie sau a încălca acest jurământ și, respectiv, a-și trăda Biserica – toate astea sunt trecute sub tăcere.
Firește, interesul Patriarhiei Române ar fi ca Fanarul (căruia îi place să-și zică Biserică Ecumenică), iar după el, posibil, și alte Biserici grecolingve să recunoască MB. Canonicitate acestei structuri pseudo-bisericești o asemenea recunoaștere nu îi vă adăuga, dar în ochii părții nebisericești a societății moldovenești prestigiul ei va crește. Se înțelege că și mașina propagandistică antibisericească din Republica Moldova ar face dintr-o asemenea recunoaștere un mare tămbălau, fapt ce ar putea împinge spre trădare și pe unii preoți care deocamdată șovăie. Aceasta pe de o parte.
Există însă și cealaltă parte, mai puțin plăcută, a acestei posibile recunoașteri. Or, asumându-și obligația de a recunoaște «tomosul autocefaliei BOU», Biserica Ortodoxă Română în același timp ar recunoaște un rând întreg de dispoziții antiortodoxe, eretice care se conțin în acest document.
În continuare mă voi referi la articolul protoiereului Vadim Leonov «Tomosul ucrainean – capcană pentru Ortodoxia mondială», din care voi reda câteva teze.
- Recunoașterea Patriarhului Constantinopolului în calitate de cap al întregii Biserici Ortodoxe și al tuturor Bisericilor Locale în parte.
În tomos, Domnul nostru Iisus Hristos niciodată nu este numit Cap al Bisericii, ci se numește doar Întemeietor al: «sub acoperământul Întemeietorului Unei Sfinte Sobornicești și Apostolicești Biserici al Dumnezeului-om Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos».
Noțiunea de cap al Bisericii la scara universală în textul tomosului este expres atribuită doar Patriarhului Constantinopolului, iar reprezentanții structurii ucrainene nou-create trebuie să conștientizeze faptul că dânșii nu dispun de un conducător al său de sine-stătător: «Biserica Autocefală din Ucraina recunoasțe drept cap (κεφαλὴν) Sfințitul și Apostolicescul Prestol Ecumenic Patriarhal, ca și ceilalți patriarhi și întâistătători». Este de ajuns numai această frază că să citim în ea nu doar anularea în totalitate a «autocefaliei» BOU, ci și lichidarea autocefaliei tuturor Bisericilor Locale, căci se afirmă că și «ceilalți patriarhi și întâistătători» recunosc drept cap pe Patriarhul de la Constantinopol. Adică acțiunea acestui principiu se răsfrânge, conform tomosului, asupra tuturor Bisericilor Locale și a tuturor întâistătătorilor, iar dânșii – aici atenție – ca și cum o recunosc.
Este oare pregătit patriarhul Daniel să-l recunoască în calitate de cap pe Bartolomeu?
- Recunoașterea patriarhului de la Constantinopol în calitate de autoritate judecătorească supremă și fără drept de apel pentru toți clericii din toate Bisericile Locale.
Despre acest lucru tomos spune direct: «Se menține dreptul la recurs al tuturor arhiereilor și altor clerici să apeleze la Patriarhul ecumenic, care are responsabilitatea canonică de a lua decizii judecătorești fără drept de apel pentru episcopii și alt cler din Bisericile Locale»
Așadar, puterea judecătorească supremă a Fanarului se declară nu numai în privința clericilor BOU, dar se răsfrânge și peste toți clericii Ortodoxiei mondiale. Acum ei pot să se judece la Istanbul, iar hotărârile adoptate aici trebuie să fie primite «fără drept de apel» de orice Biserică Locală.
Sunt oare gata să se confrunte cu o asemenea stare de lucruri ierarhii Bisericii Române?
- Subordonarea Patriarhului ecumenic a întregii diaspore ortodoxe din toată lumea și limitarea activității Bisericilor Locale cu granițele statelor naționale.
În textul tomosului acest principiu este prescris mai întâi celor din BOU, a cărei activitate trebuie să decurgă strict «în granițele geografice ale Ucrainei». BOU «nu poate pune episcopi sau înființa parohii în afara granițelor statului; cele care deja există se vor supune de acum înainte, conform rânduielii, Patriarhiei Ecumenice care dispune de împuternicire canonică în diasporă, deoarece jurisdicția acestei Biserici se limitează la teritoriul statului ucrainean».
Aici, ca și în exemplele anterioare, regula prescrisă inițial doar pentru BOU, este prezentată ca universală și ca și cum acceptată de toate Bisericile Locale («se vor supune, conform rânduielii, Patriarhiei Ecumenice care dispune de împuternicire canonică în diasporă»). Fără coordonarea cu celelalte Biserici se afirmă drepturile lui Bartolomeu asupra stăpânirii diasporei mondiale.
Cu alte cuvinte, dacă Biserica Română îi va recunoaște pe schismaticii din BOU, ea va trebui să fie gata să se dezică de copiii săi duhovnicești, să renunțe la parohiile și mănăstirile din afara graniței în folosul Patriarhiei de la Constantinopol. Inclusiv, să se dezică și de schismaticii din MB, care la fel (cel puțin deocamdată) se află în afara granițelor României.
În încheiere câteva concluzii ale protoiereului Vadim Leonov:
«Făcând bilanțul scurtei analize a textului tomosului ucrainean, putem spune că ierarhii Bisericilor Locale, care se gândesc să recunoască falsa autocefalie a „Bisericii Ortodoxe din Ucraina” pe baza acestui tomos, vor trebui totodată să recunoască:
= Pe patriarhul Constantinopolului în calitate de cap al Bisericii sale Locale;
= dreptul patriarhului de la Constantinopol de a efectua judecată, fără drept de apel, asupra tuturor clericilor Bisericii sale locale;
= că sunt gata să resubordoneze Patriarhiei Constantinopolului diaspora sa ortodoxă și să limiteze activitatea propriei Biserici Locale cu frontierele statului său național;
= necesitatea coordonării tuturor problemelor bisericești importante cu patriarhul Constantinopolului ca cea mai înaltă autoritate în domeniul adevărurilor dogmatice și canonice;
= dreptul intervenției patriarhului Constantinopolului în treburile interne ale propriei Biserici Locale sub pretextul vindecării schismelor și în alte cauze. (…)
În afară de aceasta, intrând în comuniune liturgică cu schismaticii din BOU, clericii Bisericilor Locale vor încalca grav canonul 10 apostolic: «Dacă cineva se va ruga cu un afurisit (scos din comuniune), chiar și în casă: acesta să fie afurisit» – precum și Canonul 33 al Sinodului din Laodiceea: «Nu se cuvine cu ereticul sau cu schismaticul de a se ruga împreună».
* * * * *
Nu am de unde să știu cum va proceda Patriarhia Română ca răspuns la promisiunile fanarioților și la presiunea americană. Ceea ce știu cu siguranță, însă, este că ierarhii Bisericii Ortodoxe Române înainte de a se lega cu șeful Fanarului au la ce a se gândi foarte bine.
Victor Josu