Cuprinsu-m-au durerile morţii şi râurile fărădelegii m-au tulburat. Durerile iadului
m-au înconjurat și laţurile morţii m-au întâmpinat. Şi când mă necăjeau, am chemat
pe Domnul şi către Dumnezeul meu am strigat.
Psalmul 17:5-7
Este greșit să crezi că omul tinde numai spre viață și
autoconservare, el tinde la fel către moarte și autoexterminare.
N. Berdiaev
… Şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, să fie ca şi cum
nu s-ar folosi de ea. Căci chipul acestei lumi trece.
1 Corinteni 7:29-32
Un băiat și o fată și de 15-16 ani s-au legat de mână cu banda adezivă și s-au aruncat în gol de la al optsprezecelea etaj al unui bloc din Chișinău. Acest exemplu de sinucidere s-a întâmplat la începutul primăverii a anului 2017. Fiind activi internetic, tinerii postau deseori mesaje ciudate pe rețelele de socializare. Judecând după ultimele hashtag-uri (în special mi-a atras atenția: #lucifer), tinerii au fost activ sugestionați prin internet ca să ajungă să săvârșească acest act tragic.
Îndrăznim să presupunem că același tip de sugestionare psihică pot primi și alți tineri care ajung să intre în școli cu arme și să omoare mai mulți oameni aflați în cale, ca după aceea să se sinucidă sau să fie arestați.
Cazul recent de ucidere în masă din sala de concert Crocus din Moscova, ar putea fi de pe același făgaș. E mai ușor de sugestionat un tânăr care este influențat și de o oarecare ideologie de tip sectar. La mijloc ar putea fi un fel de hipnoză demonică, care ușor te prinde în plasă anume prin internet. Deși desigur, omul trebuie să fie deja oarecum pregătit și slăbit psihic pentru un contact de acest fel.
Pe lângă comunicarea cu o entitate necunoscută „din celălalt capăt al firului” care te prinde în plasa sugestionării, este nevoie și de careva droguri, pentru efect mai rapid. Un exemplu potrivit din lumea literaturii e redat de nuvela distopică „Congresul futurologic” (1971) al lui Stanislaw Lem (sau în ecranizarea lui Ari Folman). În care este descriscă o societate „chimiocratică”, unde „biserici nu mai sunt, în loc de sanctuare – farmacii-sanctuare.”
Astfel omul ajunge o jucărie în mâinile unor puteri anonime ce ușor îl mânuiesc întru realizarea unor scopuri distructive.
Interesantă întrebare este dacă ar putea o „inteligență artificială” să fie programată pentru a se ocupa cu sugestionarea abilă a unor mase de oameni, adaptându-se fiecărui suflet în parte, după cerințele pătimașe ale omului sugestionat?
„Oroarea societății informaționale în asta și constă, că oamenii au ajuns să fie manipulabili mai mult ca niciodată. (…) Anume pe baza informației, pe care omul o primește din Internet, el își construiește imaginea despre lume. Doar că marea parte a acestor cunoștințe el nu poate să le verifice, ceea ce ar însemna că imaginea sa despre lume este construită nu de dânsul, ci de către cei care revarsă peste el acest șuvoi de informație.” (Evghenii Vodolazkin, din interviul revistei „Foma”, sept. 2016).
O altă întrebare interesantă: cât de posibil este o colaborare și intersecție între spiritism și mediile tehnice contemporane de propagare? Deja de ceva timp, mai multe companii lucrează asupra unei parodii a „lumii de dincolo”. Era previzibil că se va ajunge la așa ceva. Mă întrebam cândva, oare când va veni vremea când vom putea „da întâlnire” cu răposații noștri. De exemplu, prin hologramare, sau alte năzbâtii tehnice, care devin deja mult mai ușor de realizat. Îmi aduc aminte de o știre din Coreea despre o mamă care prin VR-ochelari și-a „revăzut” fiica moartă. Un simulacru curios, dar de o obscenitate colosală. Sau mai recent, despre o companie ce organizează discuții telefonice cu neamurile decedate. Desigur totul realizându-se cu ajutorul „inteligenței artificiale”. Iar dacă punem în calcul și un bolnav interes pentru „lumea de dincolo”, în sensul acela pe care-l promovează unele secte totalitare de tip new-age în mediul online, prin proiecte de tipul: „Lumea de dincolo online” – treburile par deloc liniștitoare.
Desigur, dintr-o parte este patima iubirii de arginți (că pentru bani: și moartea, ba chiar și ceea ce se află dincolo de ea, poate fi folosit datorită progresului tehnologic, în scopuri comerciale), iar pe de altă parte, sfera infernală, demonică, care nu poate fi negată și care prin definiție caută distrugerea omului și umanului (diavolul fiind, prin excelență, cel care urăște omul și care, „de la început, a fost ucigător de oameni.” – Ioan 8:44).
În secolul XIX apăruse moda pentru ședințele spiritiste (timp mai potrivit nu se putea găsi, căci în acest secol toate devierile au început să prindă viață). La noi o figură cunoscută în acest domeniu era B.P. Hașdeu. După ce a murit unica sa fiică, Iulia, Hașdeu nu a putut să se resemneze cu această pierdere și a început să contacteze cu sfera demonică. Fiind scriitor, lingvist, enciclopedist, dramaturg etc., om de un colosal bagaj științific, și totuși drama prin care a trecut i-a trezit și lui interesul bolnăvicios pentru „lumea de dincolo”, și comunicarea cu „duhul” fiicei sale.
Cei care au citit cartea Mitropolitului Tihon (Șevkunov) – „Nesfinții sfinți” (2011), își vor aduce aminte când ierarhul povestește despre anii studenției, din ultimul deceniu sovietic, și practicele spiritiste la care lua parte. Deși el nu descrie prin ce metodă grupul său de prieteni au contactat cu duhurile ce le „vorbeau”, totuși pericolul care-i paște pe cei care se avântează în asemenea practici este redat elocvent.
Înțelegeți încotro bat?
Motivul anticristic poate fi întrevăzut în această colaborare tehnico-demonică. De ce nu? Atunci când mediul, instrumentul, unealta se intersectează cu sfera infernală, care se zbate demult pentru a căpăta suporturi adecvate, întru acțiune distructivă cât mai eficace (câmpul de bătălie fiind inima omului). Psihicul pierdut în mrejele lumești, fără de stea duhovnicească călăuzitoare, ușor ajunge să fie prins în capcana teoriei nihiliste (de la început mascată), ca ulterior, omul, sau ce a mai rămas din el, dând cu nasul în impas existențial, să ajungă disponibil pentru o disoluție a conștiinței, devenind el însuși un instrument folosit în scopuri tenebroase. Vorba clasică a lui H. D. Thoreau (1854): „oamenii au devenit uneltele uneltelor lor”, descrie succint acest lucru. La fel și observația lui M. Eliade (1935): „Este absurd să crezi că o mecanizare completă transformă omul în maşină. Nu, îl transformă în bestie.”
Tehnica reprezintă o tactică a vieții (O. Spengler), fiind un proces artistic, creativ. Am putea spune că și Mântuitorul ne-a lăsat o tehnică, de transcendere a lumii acesteia, El fiind Însuși Calea și Ușa întru Împărăția lui Dumnezeu, ba chiar și Adevărul și Viața însăși (fiind de o „ființă cu Tatăl”). La fel și Anticristul (cel ce se vrea în locul lui Hristos), deși e superficial, ar putea reprezenta o tehnică și o tactică, sau un chip în căutare de asemănare.
Ce soluții oferă Biserica? Cele pe care le-a oferit de două mii de ani încoace: post, rugăciune și Taină. Desigur, specificul vremurilor necesită un specific de soluții creative (vorba unui poet oriental: „Atunci când destinul mă întâlnește cu șiretlicurile dezastrelor, eu îl întâlnesc cu șiretlicurile rugăciunilor.”). Căci dacă trăim timpurile limbuției („limbuția se va întări, și nu-și va aduce aminte nimeni de Dumnezeu, nici își va aștepta nimeni moartea.” Sf. Neagoe Basarab), devine în special atractivă afirmația că: tăcerea este misterul veacului ce va să fie (Sf. Isaac Sirul).
Întru calea desăvârșirii, o rezistă cei mai tari („să fim cu picioarele pe pământ, dar să mergem în vârful degetelor.” M. Șora). Căci tăcerea este și tăcerea celor înconjurătoare, atunci când simțurile se închid, și omul devine sensibil anume la cele duhovnicești („când se apropie furtuna trebuie să strângi pânzele.” F. Mauriac). Așa se ajunge de la împrăștiere la concentrare, de la încețoșare la claritate, de la suprafață la profunzime, de la beție și lâncezeală la trezvie și vioiciune, prin ochiul sufletului care este atenția. Și nu este nimic mai deosebit, decât să fii atent la izvorul atenției.
Iar în rest, fii atent: „nu duce oamenii în fundătură – pentru a ieși de acolo, ei vor distruge întreaga lume.” (S. J. Lec)
Iereu Anatolie Juraveli
În imagine la articol: Desen de pe coperta cărții lui S. Lem