Dintotdeauna am avut senzația că birocrații care atribuie nume unor străzi habar nu au cine sunt poeții, scriitorii al căror nume ajunge pe garduri. Ai crede uneori că atribuie denumiri în bătaie de joc. Eminescu e peste tot. Chiar și pe ulițele lăturalnice. Într-un orășel din Moldova, fosta stradă 40 de ani de URSS fusese redenumită Decebal. Țin minte deruta oamenilor. Nimeni nu știa cine era Decebal. Părea mai degrabă un fel de membru al Comitetului Central.
În orașul Râșcani intri pe Strada Maiakovski venind de pe Ion Creangă și te afunzi apoi în Ulița Lăpușneanu, unde e un singur bloc. Vorba unui bătrân hâtru:
— Lăpușneanu e cu apartamentele și Maiakovski cu casele.
Am bătut azi la pas Strada Maiakovski. Un fel de uliță a unui sat uitat, nu a unui orășel centru raional. La nr. 1 întreb o bătrână:
— Bună ziua! Aici începe Strada Maiakovski?
— Da. Eu chiar aici locuiesc. Dar pe cine căutați?
— Pe Maiakovski.
Femeia râde. O întreb de când locuiește și cum s-a dat denumirea străzii.
— Se numește Maiakovski din 1970. Atunci s-a trasat strada și ne-am făcut case. Mă bucuram. Credeam că o vor asfalta, vor face multe…
A trecut peste jumătate de secol și nimic nu s-a schimbat. Pe la jumătatea străzii întâlnesc doua fete. Îmi spun că locuiesc acolo. Una are opt ani, cealaltă doisprezece. Le întreb dacă știu cine a fost Maiakovski. Cea mică îmi spune:
— Un poet român. Pe tatăl lui îl chema Vladimir.
— De unde știi astea?!
— De la școală.
Îmi era și frică să întreb ceva despre Eminescu.
Pe stradă mai vorbesc cu unul, altul. Oameni simpli, deschiși, dar care habar nu au cine e cel al cărui nume a fost dat străzii lor plină de bălți și noroi. Concluzia e simplă: Strada-i tristă, oamenii-s veseli.
Ștefan Susai
