Mulți se întreabă ce să se facă pentru un copil botezat ca atunci când va creşte mare să nu dorească nimic mai mult decât a fi un adevărat creştin?
Mai întâi de toate, atenţia noastră ar trebui să se îndrepte asupra pruncului aflat în leagăn, înainte ca orice înzestrare a sa să se manifeste. Încă de aici ar trebui să ne gândim la înrâurirea Sfintelor Taine şi a întregii vieţi bisericeşti, dar în acelaşi timp a credinţei şi evlaviei părinţilor.
Toate acestea laolaltă alcătuiesc un mediu mântuitor pentru prunc.
Iar deasa împărtăşire cu Sfintele Taine ale lui Hristos (cineva ar putea adăuga cat mai deasă cu putinţă) leagă noul mădular de Trupul Domnului în modul cel mai viu şi mai folositor prin puterea Preacuratului Său Trup şi Sânge, îl sfinţeşte, aduce pace în sufletul lui şi îl face de neatins pentru puterile întunericului.
Cei care împlinesc această povaţă văd cum în ziua în care pruncului i se dă împărtăşania, el se cufundă într-o linişte adâncă, toate trebuinţele lui fireşti îşi slăbesc în mod vădit mişcările – chiar şi cele mai puternic resimţite in cazul copiilor. Uneori, copilul e plin de o bucurie şi o vioiciune sufletească în care e gata să îmbrăţişeze pe oricine.
Adesea Sfanta Împărtăşanie, mai ales la copii, e însoţită şi de minuni. Sfântul Andrei Criteanul, în copilăria sa, nu a vorbit deloc vreme îndelungată, dar atunci când părinţii săi întristaţi au alergat la rugăciune şi ajutorul harului, în timpul împărtăşirii, Domnul a dezlegat prin harul Său legăturile limbii copilului, care mai apoi a dat Bisericii să bea şuvoaie de bunătate şi înţelepciune.
Din propriile sale constatări, un medic poate da mărturie că în cele mai multe cazuri de boală la copii aceştia ar trebui duşi la Sfânta Împărtășanie, şi că numai rareori ar mai avea apoi nevoie de vreun ajutor medical.
O mare înrâurire asupra copilului o are mersul cât mai des la biserică, sărutarea Sfintei Cruci, a Evangheliei, a icoanelor, ori acoperirea lui cu Sfintele Acoperăminte. La fel şi acasă, aşezarea lui înaintea sfintelor icoane, însemnarea cu semnul Sfintei Cruci, stropirea sa cu agheasmă, tămâierea, facerea semnului Crucii deasupra leagănului, a hranei şi a tuturor lucrurilor care îl privesc, binecuvântarea lui de către preot şi în general toate cele ale bisericii în chip minunat încălzesc şi hrănesc viaţa în har din copil.
Iar în spatele acestei ocrotiri văzute stă una nevăzută: îngerul păzitor pus de Domnul să apere pe copil din chiar clipa Botezului său.
Numai că toate aceste puternice ocrotiri şi insuflări vii şi ajutătoare pot fi risipite şi lăsate fără rod de necredinţa, nepurtarea de grijă, necucernicia şi viaţa decăzută a părinţilor. Aceasta se întamplă fie pentru că toate cele mai sus pomenite nu se folosesc, fie pentru că nu se folosesc cum se cuvine. Dar chiar dacă părinții nu se îngrijesc corespunzător de creșteea spirituală a copilului, totuși mila şi bunăvoinţa lui Dumnezeu nu îl părăsesc pe copil. Dar uneori se întâmplă însă ca acest sprijin dumnezeiesc să înceteze.
Aşadar, duhul credinţei şi al cucerniciei părinţilor trebuie socotit ca cel mai puternic mijloc de păstrare, creştere şi intărire a harului din copil.
Sfântul Ierarh Teofan Zăvorîtul. Calea spre mântuire