Aceastã zi ne pregãteste pentru intrarea în cãmara Mântuitorului, cu douã parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) si parabola talanților (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).
Când Domnul se suia la Ierusalim și se ducea la Patimã, a spus ucenicilor Sãi și aceste douã parabole, pentru ca nu cumva cineva trãind în feciorie sã nu se îngrijeascã și de celelalte virtuți și mai ales de milostenie, prin care se vãdeste strãlucirea fecioriei.
Pe cinci dintre fecioare le numește înțelepte cãci împreunã cu fecioria au avut și minunatul și îmbelșugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numește nebune pentru cã, deși și ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeași mãsurã milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieți au adormit toate fecioarele, adicã au murit. Cu adevãrat moartea se numește somn. Pe când dormeau ele, strigãt mare s-a fãcut la miezul noptii; cele care au avut undelemn din belșug au intrat cu mirele la deschiderea ușilor, iar cele nebune, pentru cã nu aveau undelemn din destul îl cãutau dupã ce s-au sculat din somn.
Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeieștii Pãrinti pilda celor zece fecioare, împreunã cu cea a talanților, ca sã ne îndemne sã veghem necontenit și sã fim gata sã ieșim în întâmpinarea adevãratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru cã neștiutã este ziua si ceasul sfârșitului vieții.
Dacã vom sãvârși o singurã virtute, cea mai mare chiar, și nu ne vom îngriji de celelalte, și mai cu seamã de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veșnicã, ci vom fi întorși rușinati. Și într-adevãr nu-i lucru mai rușinos ca fecioria sã fie biruitã de bani.
“La ceasul sfârșitului, suflete, gândind și de tãierea smochinului temându-te, cu iubire de ostenealã lucreazã-l, ticãloase, priveghind și strigând: Sã nu rãmânem afarã de cãmara lui Hristos”. (Condacul zilei)
Ortodox.md