La 30 iulie 2023, în duminica a 8-a după Cincizecime, ziua de pomenire a Sfinților Părinți ai celor șase Sinoade Ecumenice, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii Chiril a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Învierii din orașul Arzamas. La finalul slujbei Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a adresat credincioșilor cu o predică, din care o parte semnificativă a consacrat-o minunii Învierii.
În ziua de duminică noi sărbătorim cel mai important eveniment care s-a săvârșit în istoria omenirii: Domnul a Înviat. Și aceasta înseamnă că tot ceea ce El a învățat, tot ceea ce El a făcut, săvârșind minuni, El a confirmat cu un fenomen complet de neînțeles pentru conștiința umană – Învierea Sa din morți. Astfel, El a arătat tuturor că nu există limite pentru atotputernicia lui Dumnezeu, că Dumnezeu poate face totul, că El poate învia morții; iar puterea Dumnezeiască l-a chemat pe Domnul Isus Hristos la viață după trei zile de aflare în mormânt.
Minunea Învierii este respinsă de cercetătorii seculari ai istoriei Noului Testament și chiar și unele confesiuni occidentale parcă încheie Noul Testament cu răstignirea. Ei spun că viața pământească s-a încheiat, iar orice altceva este mitologie; și Hristos Isus Care a învățat atât de mult bine și adevăr, a fost distrus de răutatea și nedreptatea omenească și a murit pe cruce.
Desigur, cuiva care exclude existența lui Dumnezeu și nu recunoaște, pe lângă dimensiunea orizontală, pe cea verticală a vieții umane, povestirea Învierii i se pare cu totul incredibilă. Mulți oameni resping această narațiune, inclusiv savanții care studiază Noul Testament ca monument istoric.
Dar dacă respingi Învierea, va trebui să respingi și totul ce a făcut Hristos. Reiese că El a fost doar un ratat – a rostit cuvinte bune, adevărate, chiar a vindecat pe cineva, dar ei au luat și L-au ucis, au executat condamnarea la moarte și cu asta s-a sfârșit totul. Atunci care este sensul la tot ceea ce Domnul a învățat, dacă atât de ușor și simplu au putut să termine cu El?
Într-adevăr, dacă Evanghelia s-ar termina cu Golgota, noi nu am fi stat aici astăzi. Dar Evanghelia se încheie cu Învierea Domnului și Mântuitorului nostru. Și aceasta înseamnă că Dumnezeu, Creatorul lumii Care a pus temelia existenței legilor conform cărora lumea fizică există și se mișcă – că El are puterea de a opri și chiar de a anula acțiunea acestor legi, dacă așa voiește. Așa s-a întâmplat cu trupul Mântuitorului, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, aflat în mormânt timp de trei zile. Prin puterea Dumnezeoască El S-a întors din nou la viață, a înviat.
Și dacă nu ar fi așa, după cuvintele apostolului, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră (vezi: 1 Cor. 15:14), zadarnică ar fi și Evanghelia. Pentru că Iisus din Nazaret ar fi rămas în memoria oamenilor ca un ratat minunat Care a vorbit și chiar a făcut lucruri bune, poate că a posedat și putere de vindecare, dar a avut un sfârșit lipsit de glorie: pur și simplu a fost executat, iar El nu a putut să-și ajute Sieși cu puterea Sa.
Încă o dată vreau să subliniez: unii tâlcuitori nereligioși ai Evangheliei resping așadar Învierea, pentru că este imposibil să recunoască Învierea și să nu recunoască existența lui Dumnezeu. Iar credința noastră se bazează pe credința în Înviere. Credem că Domnul Isus Hristos a suferit cu adevărat, a fost răstignit cu cruzime, dar prin puterea lui Dumnezeu a biruit moartea și a înviat. (…)
Ce trebuie să însușim din tot ce s-a spus? Trebuie să știm următoarele: indiferent ce ispite ne-ar vizita, indiferent ce profesori falși, referindu-se la niște date „științifice”, neagă Învierea, trebuie să credem mereu că Domnul s-a născut, a trăit, a fost dat la moarte de voința rea a oamenilor, de puterea diavolului și a înviat. Iar noi suntem moștenitorii Lui, noi credem în Înviere, ceea ce înseamnă că credem în sensul vieții umane.
În general, care ar fi sensul vieții dacă totul se termină la 60, 70, în cel mai bun caz, la 80 de ani? Într-adevăr, să ne gândim la asta. Unii atei spun: „Ei bine, trăim pentru generațiile viitoare”. Ciudat. Parcă generația actuală are mai puțină valoare decât cele viitoare?
A trăi pentru viitor este un scop alogic, mai ales pentru cineva cu o viziune materialistă. De ce să trăiesc pentru viitor, dacă trăiesc acum? Și dacă mor și nu mai există nimic mai departe – pentru ce viitor am trăit? Și dacă crima, războaiele, nedreptatea se vor mări nemărginit? Pentru asta am trăit? Negându-L pe Dumnezeu, negăm sensul vieții, negăm logica existenței umane; totul devine lipsit de sens, iar justificarea pentru această lipsă de sens este alogică. Dacă trăim pentru generațiile viitoare, pentru cine vor trăi ele? Pentru alte generații viitoare? Dar nimeni nu știe ce se va întâmpla după aceste câteva zeci de generații…
Cu alte cuvinte, fiecare persoană este valoroasă în ochii lui Dumnezeu, fiecare viață este unică și irepetabilă. Dumnezeu ne aduce în această lume, ca să trăim în conformitate cu legea Lui și atunci noi dobândim nu doar sensul vieții, ci și viața veșnică.
Acesta este sensul Învierii. Credem cu adevărat că Domnul a murit și a înviat. Credem că și noi vom învia după moartea noastră, că învierea este și viitorul nostru. Suntem creația lui Dumnezeu, unică, uimitoare și ce lipsă de sens îngrozitor ar fi distrugerea fiecărei generații – fără ca fiecare să se bucure alături de Domnul, dacă aceasta este pe placul lui Dumnezeu și corespunde vieții și faptelor noastre bune!
Sursa: Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei