La 1 august Biserica Ortodoxă Rusă prăznuiește aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim d Sarov. Propunem atenției cititorilor predica Sfântului Ierarh Ioan (Maximovici), arhiepiscop de Shanghai şi San Francisco, dedicată acestei sărbători.
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
„În timpul verii se vor cânta cântece de Paşti” – s-a spus odinioară în Sarov. Au trecut 70 de ani de la moartea aceluia care a rostit aceste cuvinte. Pe 19 iulie 1903, întreaga Rusie s-a adunat într-un singur glas în cântări de laudă, proslăvind pe Dumnezeu şi pe bine plăcutul Său.
Într-adevăr, întreaga Rusie jubila atunci ca de Sfintele Paşti, ba chiar mai mult. Apoi au venit vremuri groaznice pentru Rusia, dar amintirea Cuviosului Serafim nu s-a stins şi nici nu s-a împuţinat. La fel vin la el ruşii şi îl proslăvesc atât pe pământul sfâşiat al patriei, cât şi în toate colţurile lumii pe unde s-au împrăştiat. Şi alte popoare încep să cunoască viaţa Cuviosului Serafim; viaţa lui este tradusă în diferite limbi, stârnind nu numai însufleţire, ci şi dorinţa multora de a aplica în propria lor viaţă învăţăturile pe care le aflăm din biografia Cuviosului Serafim.
Astfel, în pofida tuturor schimbărilor produse în lume, amintirea Cuviosului Serafim nu numai că nu slăbeşte, ci rămâne ca o făclie luminând din ce în ce mai puternic omenirii.
La fel s-a întâmplat şi în zilele vieţii lui pământeşti. Se dărâmau oraşe, se restaurau imperii, Napoleon însoţit de douăsprezece popoare venea peste Rusia, iar apoi cu ruşine o părăsea, Moscova ardea incendiată şi apoi iar se ridica din cenuşă, decembriştii organizau rebeliunea şi apoi erau judecaţi, iar pe Cuviosul Serafim parcă nici nu-l interesau aceste evenimente.
El era în întregime ocupat de dobândirea „singurului lucru de trebuinţă”, îşi lucra „creşterea duhovnicească”. „Egoist, închis în sine”, „incult, care nu se interesează de nimic, în afară de cele ce-l privesc pe el personal” – aşa l-ar fi caracterizat mulţi gânditori dintre cei care nu vor să vadă nici un folos în nevoinţele desăvârşirii de sine.
Dar iată că moare monahul Serafim. S-ar fi părut că trebuia să se şteargă cu totul din memoria lumii chipul acestui stareţ care fugise atât de aprig de lume. Dar iată că începe un întreg pelerinaj la mormântul lui, oameni veniţi de pe toate meleagurile Rusiei primesc de la el ajutor, mângâiere şi înţelepţire, iar cinstirea lui începe să se răspândească şi printre alte popoare.
În ce constă, aşadar, puterea Cuviosului Serafim? În ce constă nevoinţa lui? El a năzuit spre împlinirea poruncii lui Hristos: „Fiţi desăvârşiţi, după cum Tatăl vostru ceresc desăvârşit este” (Mt. 5:48); el s-a străduit să refacă în sine chipul primordial al omului, care mai apoi a fost urâţit de păcat.
Cuviosul Serafim şi-a atins scopul: a biruit păcatul şi a devenit asemenea, după har, lui Dumnezeu, s-a făcut cu adevărat asemănare a lui Dumnezeu. Noi nu-l putem vedea pe Dumnezeul Cel nevăzut. Dar Domnul ne dă posibilitatea să-l vedem în asemănările Lui, în bine plăcuţii Săi. Şi iată că unul dintre aceste asemănări a devenit Cuviosul Serafim. În el vedem firea omenească restaurată, eliberată de robia păcatului. El este întruchiparea biruinţei veşnicului asupra trecătorului, a sfinţeniei asupra păcatului, a binelui în faţa răului.
Prin exemplul său, Cuviosul Serafim îi cheamă pe toţi să-l urmeze pe calea arătată de Hristos. El ne cheamă să ne luptăm cu păcatul şi cu neajunsurile noastre, fiind far şi luminător tuturor căutătorilor mântuirii. Cuviosul Serafim ne cheamă să căutăm binele desăvârşit, roadă duhului, despre care Sfântul Apostol Pavel a spus: „Roadă Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea” (Gal. 5:22-23). Dar pentru acestea trebuie să îţi răstigneşti carnea cu „patimile şi cu poftele” (Gal. 5:24).
Anevoioasă este calea către Împărăţia Cerurilor, căci păcatul a pus stăpânire pe firea omului şi a stricat-o. Fiecare dintre noi are păcatele lui proprii, personale. Dar există şi păcate colective, pentru care este vinovat întregul popor. Astfel, întregul popor rus este vinovat că a părăsit viaţa şi obiceiurile evlavioase ale strămoşilor săi şi că a început să facă şi să caute cele ce-i sunt străine, neortodoxe, că s-a încrezut în clevetirile răspândite despre Unsul lui Dumnezeu şi a îngăduit ca mai întâi să-i fie ruptă cununa, iar apoi să fie ucis binecredinciosul ţar, împreună cu toată familia sa, primul care s-a închinat proslăvitelor moaşte ale Cuviosului Serafim.
Cuviosul Serafim ne cheamă pe toţi la pocăinţă şi la îndreptarea vieţii şi a celei personale, şi a celei colective. Chiar dacă e anevoioasă calea aceasta, bine plăcutul lui Dumnezeu ne va ajuta. Cuviosul Serafim ne este far şi luminător pe această cale; el ne este şi ajutorul.
Cu rugăciunile cuviosului Tău, ale părintelui nostru Serafim, Doamne, dăruieşte-ne pocăinţă şi biruinţă asupra păcatului, nouă, păcătoşilor şi adu-ne în cereasca Ta împărăţie. Amin.
(Serbia, 1928)
Sursa: DOXOLOGIA.ro