Cu mulți ani în urmă mi-amintesc că nu am auzit-o pe mama vreo dată să se vaicăre că are tensiune sau că o doare una, alta. Mereu o vedeam pe picioare, muncind pe cele mai grele câmpuri: tutun, sfeclă, păpușoi, răsărită, lucrări silvice… Și în toate aceste munci grele eram implicați și noi copiii, unde munceam de dimineață până seară din greu, alături de părinți și nu ne plângeam că ne doare ceva sau să fi avut cineva febră.
Mi-amintesc cum umblam desculț prin roua de iarbă sau când nu aveam apă și eram departe de izvor, cum mai beam și apă din pârău și parcă nu ne plângeam de nimic. Dar prin câte ploi torențiale cu fulgere și tunete am trecut și slavă Domnului!
Și părinții și copiii nu aveau timp să privească televizorul sau noi copiii să ne jucăm pe toloacă, că mereu eram încadrați în câmpul muncii, chiar și în toate vacanțele școlare ale anului. Unica zi de odihnă era duminica, când părinții noștri nu munceau niciodată, ne luau de mână pe noi, copiii și ne duceam împreună la biserică.
Și mă întreb, de ce toată lumea era mai sănătoasă și mai puternică, mai rezistentă în trecut? Probabil că oamenii erau mai credincioși, se rugau mai mult și asta le ajuta să fie mai sănătoși. Mi-amintesc, înainte de a ieși din casă mama îmi spunea mereu: „Să nu ieși din casă până nu spui „Tatăl Nostru”, ai înțeles? Sau mica rugăciune „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătoasa Raisa!” Rugăciunea se spune ca să fii păzit, oriunde ai fi! Și seara mama iar ne amintea să ne rugăm înainte de culcare și într-adevăr eram mereu cu frică față de Dumnezeu.
Astăzi oamenii privesc boala ca pe un ghinion în viața lor, chiar și în cazul diagnosticilor ereditare sau sub pretextul că s-au infectat de la cineva, de la ceva… Orice boală pe care omul o consideră că a apărut în trupul său e provocată de gândurile ce-i apar în minte. Și, una-două, dacă socoate în mintea lui că este alarmant, apare frica în sine, că se poate întâmpla ceva, cheamă urgența sau dacă găsește o altă formulă, se adresează la policlinică.
Înțeleg în caz de accidente grave, boli care nu mai așteaptă, dar în cele mai multe cazuri omul își provoacă boala singur prin gândurile sale, fără să fie conștient, sau este influiențat de povestioarele de diagnostici ale rudelor și prietenilor din jur. Fiecare boală, indispoziție sau accident este un semnal, dar în unele cazuri trebuie să înțelegi mesajul ei, de unde vine, din trup sau din gânduri? Atâtea boli sunt în lumea asta, sute și mii, dar dacă avem insuficiență iubire de Dumnezeu, evident că încetăm să năzium către cele dumnezeiești și ne cufundăm în inuman, și ne învățăm să depindem de viața înconjurătoare care se transformă în dorințe de conștiință: mâncare, violență, nepăsare, îmbogățire, desfătare sexuală, viclenie etc. Cu cât ne legăm mai activ de toate acestea, adică de lumea secularizată, cu atât mai rapid are loc îmbolnăvirea noastră. Și se începe lupta noastră cu buchetele de boli, de care suferim pe tot parcursul vieții.
Dar să ne întrebăm, în cine credem mai mult – în cuvântul lumii din jur sau în Cuvântul lui Dumnezeu? Durerile, năzuințele, păsurile vieții noastre cui le spunem mai întâi? Orice am face sau tot ce gândim, atunci când ne îmbolnăvim, când ne lăudăm sau ne mărturisim – tot ce avem în suflet povestim rudelor, vecinilor, prietenilor, de parcă ei ne rezolvă toate problemele, bolilie, durerile noastre. Și apoi ochii, urechea și gura lumii numai să vadă, să audă, că îndată se transmite de pe un continent pe alt continent, dintr-o țară în altă țară, dintr-un capăt de sat în alt capăt de sat… căci lumea azi e împrăștiată pe tot globul pământesc ca să facă câți mai mulți bani.
Și cât de greu nu i-ar câștiga prin munca asiduă prin lume, oamenii fac din acești bani „întreceri socialiste” ca apoi să se laude: că, uite ce aprtamente și case mari au tot făcut; uite ce mașini din cele mai scumpe și frumoase si-au cumpărat; uite ce aparate digitale scumpe și tot mai performante au; uite ce nunți, cumetrii și înmormântări au făcut; uite în ce universități dintre cele mai bune învață copiii lor; uite cum se îmbracă fiecare în orice zi. Și tot așa aleargă cu sacul de bani după ei până mor mai înainte de vreme din osteneală prostă. Și din cele agonisite nimic nu iau cu ei în cer.
Și ne tot întrebăm, de ce ne îmbolnăvim? De ce suntem atât de chinuiți și bolnavi pe tot parcursul vieții?… O, Doamne, dar câtă bătae de cap le facem medicilor?…
Orice boală ne preîntâmpină prin semnul – „Trecerea este interzisă!”, precum e semnul circulației rutiere, avertizându-ne asupra faptului că nu se poate de mers pe acel drum de viață mai departe, pe care te-ai pornit, că el este interzis, că sunt anumite motive… Dar lumea de azi nu mai vede aceste semne și merge peste ele!
Dacă ani în şir faci prostii, repetând aceleași greşeli, vine o vreme pentru a plăti prin boala pe care singur ţi-ai creat-o. De fapt, boala se datoreşte pierderii divinului din noi, iar însănătoşirea este rezultatul restabilirii acestei legături. Dacă te vindeci sufletește, te vindeci și trupește. Noi, oamenii, suntem alcătuiţi din trei componente: trup, suflet şi spirit, asemeni Sfinei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi orice dezechilibru al uneia din cele trei componente ne aduce suferinţă. Boala şi starea de rău sunt opuse sănătăţii şi se manifestă în realitate din vina omului. Concluzionăm, așadar, că azi boala omul nu numai o preamărește în gânduri, deși, poate, nici nu o are, dar până la urmă tot omul și-o face.
Oamenii care nu cred în Dumnezeu sunt mai atașați bolilor datorită coeficientului de imunitate care este foarte scăzut. De aceea oamenii credincioşi sunt mai sănătoşi psihic şi fizic decât cei care nu au credinţă. Drumul însănătoşirii este drumul câtre Dumnezeu. Bolile grave contribuie la protejarea structurii spirituale. Gândurile sumbre, pline de neîncredre, grijile, ura şi frica împreună cu rudele lor: anxietatea, amărăciunea, nerăbdarea, avariţia, lipsa de amabilitate, obiceiul de a judeca pe alţii şi de a-i condamna, toate acestea atacă trupul, ceea ce va conduce la suferinţă, nefericire şi deprimare. În aceste condiţii este imposibil să ai un corp sănătos. Ca să ne menținem sănătatea, mereu trebuie să ne rugăm ca să fim puternici și rezistenți la toate.
„Un organism sănătos este camera de oaspeţi a sufletului, un organism bolnav – o închisoare”, spune Francis Bacon. Sau „sănătatea este totul, fără sănătate totul este nimic, dar nimicul cu credinţă este totul”, ne îndeamnă Ioan Teodosiu-Ioniţă.
Raisa Plăieșu,
pentru „Tradiția”