Declarație a Asociației Obștești „Republica”
De la începutul anului 2023 Biserica Ortodoxă din Moldova a devenit ținta unor atacuri mediatice și presiuni atât din interiorul Republicii Moldova, cât și din exterior.
Astfel, la 19 ianuarie, la București a avut loc întâlnirea Patriarhului Daniel al României cu președintele Parlamentului Republicii Moldova Igor Grosu la care s-a discutat problema transmiterii în proprietatea organiației schismatice „Mitropolia Basarabiei” a unui număr de edificii bisericești aflate în folosința bisericii canonice – a Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove. La 5 aprilie 2023, Curtea de Apel Chișinău a anulat două contracte dintre Ministerul Culturii și Mitropolia Moldovei – de colaborare privind protecția și utilizarea monumentelor ecleziastice de istorie și cultură (încheiat la 4 ianuarie 2003) și de transmitere în folosința mănăstirilor a monumentelor de istorie și cultură de importanță națională (încheiat la 10 septembrie 2008) – astfel creându-se premisa pentru o eventuală izgonire din lăcașele sfinte a clericilor și credincioșilor Bisericii Ortodoxe din Moldova în cazul în care parohiile vor refuza șă treacă la „Mitropolia Basarabiei”.
O altă linie de atac este stimultarea financiară de către Statul Român și Patriarhia Română a schismei din sânul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove. Autoritățile române au inițiat adoptarea unui proiect de lege potrivit căruia, începând cu anul 2024, „Mitropolia Basarabiei” va primi anual din bugetul statului vecin 2 mln euro. După cum s-a scris și în presă, fiecărui preot moldovean care va trece la schismatici îi este garantat un salariu lunar de circa 450-600 euro. Pentru actul trădării ca atare a Bisericii Ortodoxe din Moldova preotului i se plătește o îndemnizație de 2000 euro.
Din partea actualei guvernări a Republicii Moldova se exercită presiuni asupra mitropolitului Chișinăului și al întregii Moldove Vladimir în scopul de a-l impune să rupă definitiv relațiile cu Biserica Ortodoxă Rusă, cu care Biserica Ortodoxă din Moldova menține legătura de ordin canonic și duhovnicesc. Și asta în pofida faptului că, potrivit tomosului Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii Alexii al II-lea din 2 decembrie 1994, Biserica noastră este, cităm, „de sine stătătoare în domeniile sale administrativ-bisericesc, economic-bisericesc, ale învăţământului bisericesc şi civil-bisericesc”, adică are statut de biserică independentă.
La 31 august 2023 un întreg desant de preoți români în frunte cu șase ierarhi ai Patriarhiei Române au slujit pe teritoriul municipiului Bălți fără învoirea arhiereului eparhiot canonic, arhiepiscopul de Bălți și Fălești Marchel. O astfel de intrevenție pe plan bisericesc constituie nu doar o gravă încălcare a ordinii canonice, ci demonstrează o totală sfidare și o atitudine de dispreț a factorilor politici și bisericești români față de Biserica Ortodoxă din Moldova.
Pentru noi este evident faptul că situația politică de astăzi din țara noastră România o consideră benefică pentru a-și rezolva problemele. În realitate însă treaba se prezintă și mai complicată, deoarece în presiunea crescândă asupra Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove se simte o mână mult mai puternică – cea americană. Or, Statelor Unite ale Americii nu le place menținerea relației dintre Biserica Ortodoxă din Moldova și Patriarhia Moscovei. Dânșii sunt profund indiferenți față de faptul că este vorba numai despre o relație pur duhovnicească, cu atât mai puțin le pasă lor de canoane. Or, cu Biserica Ortodoxă Rusă moldovenii nu trebuie să aibă nici un fel de relații, anume în asta constă scopul final al acțiunilor îndreptate contra Mitropoliei Moldovei și a conducerii ei.
Asociația Obștească „Republica” reamintește că, potrivit art. 31 din Constituția Republicii Moldova, cultele religioase sunt separate de stat. Astfel, orice imixtiune a factorilor de decizie în treburile interne, inclusiv în relațiile de ordin canonic ale Bisericii Ortodoxe din Moldova este apriori anticonstituțională.
Facem apel la Președintele Republicii Moldova Maia Sandu, președintele Parlamentului Republicii Moldova Igor Grosu, prim-ministrul Dorin Recean să înceteze presiunile, directe sau indirecte, asupra Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, asupra ierarhilor sau a preoților ei.
Chemăm mass-media din Republica Moldova să renunțe la atacurile mediatice asupra Bisericii Ortodoxe din Moldova – biserică în care noi toți, aproape întreg poporul nostru, în proporție de circa 95 la sută, am fost botezați, cununați, ne-am petrecut în cerurui apropiații, Biserică în care ne spovedim și ne împărtășim.
Datoria noastră, a celor care ne numim creștini ortodocși, este să protejăm Biserica Ortodoxă din Moldova – păstrătoarea credinței strămoșești și a tradiției, școala moralității creștine – de la orice atacuri și provocări.
Chișinău, 24 octombrie 2023
