Considerăm de multe ori că ideile conduc lumea, dar nu se știe ce rezultate sau ce consecințe au ele. Fiecare face ce vrea și cum dorește călătorește prin viață. Și până când se vor petrece toate acestea?.. Să fie viața un haos prin călătoriile noastre pe pământ?..
Am deschis ochii și-n privirile noastre intră dimineața cu toată creația lui Dumnezeu, ca să ne aducă în suflet pacea care o căutăm azi cel mai mult. Și uite că o regăsim în verdele ochilor înrourați ale pădurilor, în geana ierbii, în simfonia păsărilor, în răsăritul soarelui din mare, în pașii furnicilor ce pornesc la muncă, în fluierele izvoarelor cu murmur de dor și iubire, în zborul porumbeilor, în lăicerele șoselelor așternute prin câmpii, orașe și sate, în licărele bobițelor de poamă, pe prispa casei părintești…
În lumina de după geam și prin noi lucrează puterea lui Dumnezeu, Care știe să le rânduiască pe toate și să ne binecuvânteze lumina zilei care a intrat în licărele ochilor noștri triști și îngândurați. Fericiți sunt cei ce rostesc rugăciunile creștine dimineața, seară de seară, oră de oră.
Dumnezeu își face lucrările Sale, rânduielile în univers și pe pământ la timp, cu multă sfințenie, iubire, grijă, pace, bunătate, creativitate, înălțare… dar noi ce facem?.. Zburăm ca păsările dintr-o țară în altă țară și nu ne mai găsim locul de trai. Mereu ne grăbim, că nici nu știm unde vrem să ajungem. Deschidem și închidem ușile magazinelor ca să cumpărăm de toate, că socotim că de toate ne trebuie.
Creștem și ducem copiii de mână la grădiniță, școală, liceu și nu știm pentru ce-i ducem și de ce i-am adus pe lume? Trecem strada mereu la roșu, ne grăbim ca să intrăm în accidente. Ne facem apartamente, case mari și frumoase și nu știm pentru cine le-am făcut și de ce? Deschidem conturi în toată lumea, adunând câți mai mulți bani și ne pare că nimeni nu ne vede.
Mutăm gardul vecinilor și trăim cu ei în supărări o viață întreagă. Frații și surorile se ceartă de multe ori de la casa și averea părinților și nu știu cum să împartă între ei moștenirea. Ne îmbrăcăm elegant și frumos și urcăm în mașini luxoase. Îngrijim de alți bătrâni în lume, dar de părinții noștri uităm să le dăm o bucată de pâine și o cană de apă. E mai „sfânt” locul de pământ din lume unde trăim, decât cel de acasă. Schimbăm familiile noastre ca pe niște bancnote în valută străină.
Dacă vrei să te menții la serviciu într-un post mai plătit și de prestigiu mai mulți ani, poți să fii nu numai prost, dar și lingușitor, bârfitor, fățarnic, lacom. Intrăm în biserică și ne închinăm fățarnic în fața icoanelor, nu mărturisim așa cum se cuvine creștinește și ne împărtășim cu Sfintele Taine și facem aceleași păcate. În stradă trecem pe lângă un cerșetor și ne prefacem că suntem foarte grăbiți și ocupați de viața noastră.
Cel mai important lucru în viată este să învățăm cum să iubim, și să ne lăsăm iubiți, dar să nu ducem o viață de amanți sau că așa e la modă – tinerii până la cununie să fie perechi, ce păcat strigător la cer! Cât de mulți bani am avea, dar cu cel sărac nu dorim să ne împarțim, să fim mai milostivi, mai buni la suflet. Frați creștini de sânge, de diferite etnii, care au mâncat din aceeași pâine se omoară, se împușcă unul pe altul și nu știu de ce? Mulți își irosesc timpul în mânie, beții, fumat, regrete, griji și ranchiună fără să-și dee seama că-i prea scurtă viața.
Căutăm nu viața reală pe pământ, ci viața virtuală mereu pe ecranele calculatoarelor și mobilelor…
Considerăm de multe ori că ideile conduc lumea, dar nu se știe ce rezultate sau ce consecințe au ele. Fiecare face ce vrea și cum dorește călătorește prin viață. Și până când se vor petrece toate acestea?.. Să fie viața un haos prin călătoriile noastre pe pământ?..
„Ce himeră mai este și acest om? Ce noutate, ce monstru, ce haos, ce îngrămădire de contradicții?! – se-ntreabă Blaise Pascal, – judecător al tuturor lucrurilor, imbecil, vierme de pământ; depozitar al adevărului; îngrămădire de incertitudine de eroare; mărire și lepădătură a Universului. Dar ce sunt prin urmare? Un lucru ce cugetă… unul ce se îndoiește, înțelege, afirmă, neagă, voiește, nu voiește, totodată imaginează și simte;… din simplul fapt că știu de existența mea și… absolut altceva nu aparține firii sau esenței mele.”
Victor Hugo ne îndeamnă: „În mijlocul acestui haos există legi. Haosul nu este decât aparența, la bază este ordinea.”
Biblia este foarte clară cu privire la ceea ce ar trebui să fie scopul nostru în viaţă! Solomon, după ce vorbeşte despre inutilitatea vieţii atunci când este trăită după standardele acestei lumi şi când beneficiezi de tot ce ţi-ar putea ea oferi, Solomon concluzionează cu aceste remarci în cartea Eclesiastul: „Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Domnul şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.” (Eclesiastul 12:13-14). Solomon spune că „scopul în viaţă este acela de a-L onora pe Dumnezeu atât cu gândurile noastre cât şi cu vieţile noastre ţinând poruncile Sale, deoarece într-o zi vom sta înaintea Sa la judecată.”
Raisa Plăieșu
pentru Traditia.md