La 23 iulie 2023, în Duminica a 7-a după Cincizecime, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al lntregii Rusii Chiril a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfântul Cuvios Andrei Rubliov” din Ramenki, or. Moscova. La finalul slujbei dumnezeiești Sanctitatea Sa a ținut o predică despre răbdare.
În citirea apostolică de astăzi (Rom. 15:1-7) găsim următoarele cuvinte: Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră. Ar părea atât de simplu. Dar ce este să purtăm slăbiciunile altora? Oamenii slabi sunt lângă noi, trebuie să ne îndreptăm spre ei pe orizontală, nu pe verticală. Și trebuie să vedem persoana de lângă noi, iar a purta slăbiciunile altora înseamnă, în primul rând, să răbdăm. Cuvântul „răbdare” nu este folosit de apostol, dar îngăduința este un sinonim pentru răbdare și, prin urmare, putem spune: trebuie să avem răbdare cu aproapele, dar nu să ne facem plăcerea proprie.
Este foarte greu să manifestăm răbdare în viață, toată lumea știe asta. Chiar și într-o căsătorie între oameni iubitori – au început o viață împreună, totul este vesel, dar apoi survin tristețile, bolile, eșecurile, îmbătrânirea firească… Cum putem păstra tot ceea ce a fost la începutul unui drum comun? Nu toți oamenii reușesc să-și păstreze sentimentele luminoase, pure, inspirate, să rămână credincioși unul altuia, să aibă grijă unul de celălalt. Or, acesta este, potrivit Evangheliei, idealul traiului împreună. (…)
Omul modern aproape că a uitat cum să rabde. Multe se oferă atât de ușor, cum nu au fost oferite generațiilor anterioare; suntem înconjurați de confortul la care tații și bunicii noștri nici nu puteau visa. Toate acestea, desigur, ne slăbesc voința și capacitatea de a tolera o altă persoană. Dar în cuvântul lui Dumnezeu nu există nici un strop de minciună – doar adevăr. Aceasta înseamnă că în porunca „cu răbdare dobândiți-vă sufletele” este adevărul lui Dumnezeu și adevărul vieții.
Și ce va fi dacă vom ieși din acest sfânt lăcaș cu o singură cerere pentru noi înșine – să suportăm astăzi tot ce ni se va întâmpla? De exemplu, cuvinte nepotrivite sau jignitoare de la cei dragi, unele dificultăți legate de o sarcină de muncă sau de studiu, când sistemul nervos se încordează și vrei să te lepezi de toate – dacă nu fizic, atunci, cel puțin, emoțional? Dar dacă în acest moment ne vom aminti de cuvintele de astăzi și nu ne vom lepăda?
Poate că acest lucru va părea uimitor pentru cineva: cum se face că am spus o frază atât de tăioasă, dar interlocutorul meu sau ruda mea nu a reacționat în niciun fel, ci doar a zâmbit și a continuat? Dar dacă acest lucru se întâmplă de mai multe ori și devine stilul comunicării noastre chiar și cu cei care ne jignesc, atunci, credeți-mă, vor fi mai puțini dintre cei care ne obijduiesc, iar viața va deveni mai luminoasă, iar problemele de familie, de vârstă, legate de neînțelegerea dintre părinți și copii vor deveni mai puține. (…)
Cu răbdare dobândiți-vă sufletele. Aceasta este cea mai mare poruncă, fără de care nu poate exista creștere duhovnicească. Pentru că totul începe cu răbdare și abia atunci, undeva la culmile vieții duhovnicești, urmează iubirea pentru cel apropiat și cel depărtat, dar, în primul rând, pentru familia și apropiații tăi.
Suntem învățați de o mare înțelepciune, înțelepciunea Dumnezeiască, nu de cea omenească, pentru că a răbda este împotriva logicii vieții umane. De ce să rabd ceva? Ai fost jignit? Pedepsește! Ți s-a luat? Lovește-l, ia înapoi! Și mâna este așa gândită, încât degetele se îndoaie spre sine. Pentru ce să rabd?
Așadar, împotriva acestei logici animalice Domnul ne dă o poruncă: cu răbdare dobândiți-vă sufletele. Fiți îngăduitori unii cu alții și atunci veți împlini legea lui Hristos. Iar îndeplinirea legii lui Hristos dezvăluie omului secretul propriei fericiri. (…)
Sursa: Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei
