Predica rostită după slujba de dimineață în ziua de joi a Primei Săptămâni din Postul Mare săvârșită la biserica în cinstea Icoanei Maicii Domnului de Kazani de la Mănăstirea stavropighială de călugărițe „Nașterea Maicii Domnului” din Moscova la 10 martie 2011.
În numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!
„Duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, slugii Tale” – cu aceste cuvinte ne rugăm noi în timpul Postului Mare prin cuvintele sfântului Efrem Sirul. În aceste rugăminţi se pomeneşte o virtute deosebită – răbdarea.
Ce spun despre răbdare sfinţii părinţi? „Răbdarea este rădăcina tuturor bunătăţilor”, ne învaţă sfântul ierarh Ioan Gură de Aur. „Cine nu are răbdare, acela este lipsit de nădejde, de aceea implor pe fiecare să dobândească răbdare, ca să se mântuiască”, ne spune acelaşi cuvios Efrem Sirul. Iar la sfântul Ioan Casian Romanul noi găsim învăţătura despre faptul că monahul trebuie să dezvolte în sine răbdarea pe baza smereniei, deoarece răbdarea nu este posibil s-o dobândeşti „atunci când nimeni nu te va amărî, ceea ce, de altfel, nu este în puterea ta, dar mai bine să o dobândeşti prin smerenia şi mărinimia ta, ceea ce este în puterea ta”. Cu alte cuvinte, dacă cineva manifestă faţă de noi o atitudine plină de virtuţi, atunci în ce constă răbdarea noastră?
Din aceste mărturii ale sfinţilor părinţi noi conchidem că virtutea răbdării are o importanţă deosebită pentru viaţa duhovnicească a omului. Răbdarea este capacitatea de a reacţiona la răul ce se referă la noi fără a ne pierde calmul, fără a cheltui energia noastră interioară, fără a cădea în cârtire, mânie, răutate, fără dorinţă de a ne răzbuna.
Uneori răbdarea este asociată cu capacitatea omului să conducă cu propriile emoţii. În aceste cazuri despre el se spune: este o persoană cu voinţă şi este în stare să nu se irite ca răspuns la răul care i se pricinuieşte. Fără doar şi poate, în încercările noastre de a dobândi răbdarea este prezentă şi voinţa, însă aceste două calităţi nu sunt identice şi omul răbdător nu întotdeauna posedă o putere mare de voinţă. Răbdarea este starea duhului, doar voinţa ca atare nu este suficientă aici: până și cel mai volitiv om într-un anume moment poate să nu reziste la neadevăr, la ofense, obijduiri, răbdarea i se termină. Ceea ce mărturiseşte că răbdare nu a existat, ci a fost doar voinţă şi o bună educaţie.
Ce este dar răbdarea? – Este „rădăcina tuturor bunătăţilor”, răspundem noi cu cuvintele lui Ioan Gură de Aur. Însă răbdarea poate fi pricina tuturor bunătăţilor şi a binelui doar atunci, când ea este starea sufletului nostru. Iar aceasta e posibil numai dacă omul duce un mod de viaţă religios, când în centrul existenţei lui se află Însuşi Dumnezeu. După cum mărturiseşte Efrem Sirul, dacă noi nădăjduim în Dumnezeu, atunci avem răbdare.
Nădejdea în Dumnezeu, sentimentul viu al credinţei, înţelegerea faptului că Dumnezeu ne va apăra, va restabili dreptatea creează calmul interior al omului. Răbdarea este ca un scut de apărare al sufletului nostru de la orice circumstanţe exterioare şi păcătoase, devenind o treaptă către Împărăţia lui Dumnezeu.
Omul răbdător este acela care deja a dobândit în sine Duhul Sfânt. Atunci nimic nu îi poate zdruncina liniştea, deoarece nici un fel de ispite diavoleşti din cele mai straşnice şi periculoase nu sunt în stare să distrugă puterea Duhului Sfânt. Anume în acest sens noi vorbim despre răbdare ca despre virtute. Răbdarea nu înseamnă să fii în supuşenie de acord cu orice fel de rău, cu nedreptatea. Omul răbdător nu este acela care pluteşte dus de apă, care se schimbă după placul lumii exterioare. Ci este omul care îşi păstrează puterea sa interioară, autonomia sa de la răul lumii înconjurătoare doar din motivul că în inima lui e prezentă reflectarea Împărăţiei lui Dumnezeu.
Răbdarea ca virtute ne înalţă deasupra deşertăciunii lumii. Omul răbdător dobândeşte un alt unghi de vedere asupra la tot ce vede, un alt punct de reper, o altă capacitate de a aprecia totul ce se întâmplă. Într-un anumit sens răbdarea întotdeauna este o trăsătură distinctivă a omului înţelept. De aceea sunt atât de înţelese cuvintele Mântuitorului, pe care le citim în Evanghelie: Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre (Lc. 21:19).
Cu răbdarea se făureşte puterea duhovnicească a omului. Iată de ce sfântul cuviosul Efrem în rugăciunea sa Îl roagă pe Dumnezeu să-i dăruiască această virtute mântuitoare, iar împreună cu el şi noi de multe ori în decursul Postului Mare Îi cerem Domnului: „Duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, slugii Tale”.
Amin.
Din cartea «Патриарх Московский и всея Руси Кирилл. Тайна покаяния.
Великопостные проповеди (2001–2011). Москва, 2012»
În imagine: tabloul pictorului rus Ivan Kramskoi „Hristos în pustiu”, 1872.