Secvențe din discursul întâiului sfințit ierarh, rostit în data de 13 august 2022, la serata de omagiere a aniversării a 100 de ani de la moartea mucenicească a sfântului ierarh Veniamin, mitropolitul de Petrograd și Gdovsk, în sala Mare a filarmonicii academice „D.D. Șostakovici” din Sanct-Petersburg:
Prigoana asupra Bisericii Ortodoxe, începută mai bine de un secol în urmă, a fost unică după caracterul ei. Citind descrierea suferințelor mucenicilor din antichitate, deseori atragem atenția asupra caracterului public al celor întâmplate, precum și asupra manifestării de iubire reciprocă a creștinilor, care își împărtășeau suferințele unii cu alții. Mai mult ca atât, mulți dintre ei erau slujitorii celor care se aflau închiși – după cum se spune în epistola apostolului Pavel: Aducându-ne aminte neîncetat, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrul credinţei voastre şi de osteneala iubirii şi de stăruinţa nădejdii voastre în Domnul nostru Iisus Hristos. (1 Tes. 1:3). Cu alte cuvinte, oamenii conduși de înaltele idealuri ale creștinismului, acordau ajutor dezinteresat celor nevoiași și suferinzi.
Pe când la începutul veacului al XX-lea situația era cu totul alta. Prigonitorii din epoca romană, deși erau păgâni, totuși credeau în ceva, ei recunoșteau un sistem anumit de valori și, bineînțeles, mai era vie măreața cultură a lumii antice. Iar mașina represivă a statului ateist funcționa într-un cu totul alt context și lucra sistemic și metodic, torturând și ucigând oamenii. Cel credincios era izolat în mod radical de societate, lui i se inocula în permanență gândul că religia este o reminiscență a trecutului, că nu va exista niciun fel de religie și cei care cred vor fi respinși de popor. Biserica era ponegrită în mod intenționat ca fiind un bastion al mișcării reacționare: „poporul este pentru revoluție, egalitate, fraternitate, libertate; iar Biserica este împreună cu reacționarii, adică este împotriva egalității, împotriva fraternității, împotriva libertății”.
Noi, cei născuți mai târziu cu câteva decenii, știm că toate aceste slogane nu aveau nimic comun cu realitatea. Însă poporul era inspirat de ele, crezând tot ce i se spunea! Se considera că suferințele, torturile și chiar moartea care aveau loc în timpul războiului civil – toate au loc în numele unor idealuri mărețe de ordin moral. Bineînțeles, a păstra fidelitate lui Dumnezeu în astfel de condiții era extrem de greu. Însă cu o sută de ani în urmă compatrioții și înaintașii duhovnicești ai noștri, aidoma primilor mucenici creștini, au rămas ca îndeplinitori plini de râvnă ai chemării lui Dumnezeu: Fii credincios până la moarte și-ți voi da cununa vieții. (Apoc. 2:10).
Noi, creștinii din secolul al XXI-lea, suntem chemați să fim urmașii minunaților noștri părinți și bunici care în vremurile grele ale celei mai îngrozitoare prigoane asupra Bisericii din toată istoria omenirii, devenind noi mucenici și mărturisitori, și-au păstrat credința și și-au educat în această credință copiii și nepoții. Noi trebuie să păstrăm în memorie cuvintele apostolului Pavel: Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. (Evr. 13:7). Anume din aceste motive Biserica noastră întreprinde eforturi atât de serioase pentru înveșnicirea pomenirii nevoințelor săvârșite de noii mucenici și mărturisitori din secolul al XX-lea și evenimentul de astăzi este încă un pas pe această cale.
Dea Domnul, dragii mei, ca noi, urmând pildele existente, să fim gata întotdeauna să stăm în adevărul lui Hristos, manifestând tărie în păstrarea credinței, fidelitate Bisericii lui Dumnezeu și învățăturii ei. Și, se prea poate, amintirea de noii mucenici ne va ajuta să fim fideli nu în condițiile de prigoană, dar în mijlocul acelor ispite pe care le prăbușește asupra noastră civilizația ateistă contemporană. Să avem puteri pentru a ne opune la impedimentele de care se împiedică un număr enorm de persoane – am în vedere fundamentul moral al vieții, urmarea poruncilor lui Dumnezeu, toate problemele legate de familie, de relațiile interumane și, în genere, de totul ce poate fi acoperit de măreața noțiune care este dragostea pentru aproapele. Dea Dumnezeu să rămânem tari în nădejdea noastră, în credința noastră. Să ne rugăm fierbinte ca pentru rugăciunile sfinților mucenici și mărturisitori ai Bisericii noastre Domnul să încline mila Sa către poporul nostru, Patria noastră, Biserica noastră.
Noi cu toții, cum mi se pare, am pășit într-o epocă deloc simplă. Nimeni nu cunoaște cum se vor derula evenimentele, dar cu cât mai puternic va fi duhul, cu cât mai puternici vom fi în credință, cu atât mai ușor vor fi depășite orice fel de greutăți.
Sursa: Patriarchia.ru