În seara zilei de 26 februarie 2023, în Duminica lăsatului sec de brânză, a izgonirii lui Adam din Rai (Duminica Iertării), Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril s-a rugat la vecernie și a condus Rânduiala Iertării la catedrala „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova. După otpustul vecerniei Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a rostit o predică în care, printre altele, a relatat despre posibilitățile pe care le deschide nouă tuturor Sfânta Patruzecime – următoarele patruzeci de zile ale Sfântului Post.
Postul Mare ne oferă posibilitatea, în primul rând, să ne aducem aminte de faptele și cuvintele rele care ne-au rănit anterior conștiința, iar apoi au ieșit peste limitele atenției noastre și au încetat să ne mai tulbure. Însă aceste fapte și cuvinte au rămas, ele îngreuiază viața noastră duhovnicească, pe când Postul Mare ne ofere posibilitatea să ne aducem aminte de toate cele nespovedite, să aducem Domnului pocăință și, în genere, să ne gândim la orânduirea vieții noastre: oare trăim cum se cuvine, facem oare ceea ce trebuie, dăruim oare cea mai mare parte a timpului nostru, a puterilor noastre, a atenției noastre, a grijii noastră faptelor cuvioase?
Stilul vieții contemporane reorientează atenția noastră asupra celor auxiliare, însă nouă ni se pare că aceste lucruri auxiliare sunt pentru noi foarte importante, deoarece de ele depinde deseori nivelul de bunăstare al vieții noastre, confortul nostru, simțirea noastră de bine. Și noi atât de mult ne obișnuim cu faptul că grija pentru bunăstarea pământească a devenit cea mai importantă în viețuirea noastră, încât de cele mai dese ori uităm de ceea ce e cel mai important, de grija pentru propriul suflet.
Pentru a ne rupe din acest tumult al evenimentelor care ne sustrag, care ne împiedică să ne concentrăm atenția asupra a ceea ce e cel mai important, ni se oferă timpul Postului Mare, în special, prima lui săptămână. Acei care au posibilitate – să viziteze neapărat slujbele bisericești și dimineața, și seara. Se prea poate că va fi dificil pentru cineva, însă tărâmul rugăciunii din Postul Mare ne ajută foarte mult să ne concentrăm asupra propriei persoane, asupra propriilor probleme duhovnicești, iar rugăciunea săvârșită împreună cu cei care ne înconjoară în biserică atrage către noi harul lui Dumnezeu și ne dă puteri să ne izbăvim de păcatele noastre, dacă nu de toate, cel puțin de cele care ne îngreuiază conștiința. (…)
În Testamentul Vechi, pentru eliberarea de păcate, erau aduse jertfe lui Dumnezeu. Erau înjunghiate animale, uneori oamenii picurau asupra sa sângele acestora. Așa erau obiceiurile și de aducerea acestor jertfe era legată dezlegarea păcatelor. Domnul Iisus Hristos, venind pe pământ, nu a eliminat jertfele aduse lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor, însă El a făcut ceva ce nu putea încăpea în conștiința oamenilor Testamentului Vechi – El s-a adus singur pe Sine în jertfă lui Dumnezeu pentru păcatele întregii omeniri. El s-a înjunghiat pe Sine, aidoma cum erau înjunghiați mieii în Templul din Ierusalim. El s-a înălțat pe cruce, El viața și-a jertfit-o pentru ca păcatele noastre să fie răscumpărate. Ca iertarea păcatelor noastre de către Dumnezeu să nu fie însoțite de nedreptate, jertfă a fost adusă pentru aceste păcate, însă Domnul Singur s-a adus pe Sine în jertfă.
Domnul ne-a eliberat din necesitatea de a săvârși aducerea de jertfă, dar de la noi ce se cere? De la noi se cere coparticiparea la jertfa Mântuitorului cu gândurile noastre, cu credința noastră, cu rugăciunile noastre și, se prea poate, în special cu pocăința noastră. Noi trebuie să ne pocăim în păcate nu pentru că cineva ne impune sau cineva o cere categoric de la noi. Noi singuri, conform conștiinței noastre, trebuie să ne conștientizăm păcatele și neadevărul nostru față de cei apropiați și cei depărtați, dar, în primul rând, față de însuși Dumnezeu.
Sfânta Patruzecime ne oferă această posibilitate, din aceste considerente se începe actualmente primăvara duhovnicească, renașterea omului, întărirea credinței și a evlaviei sale, reorientarea conștiinței de la cele puțin importante, puțin utile, asupra a ceea ce este cel mai important. Iar cel mai important – este credința în Domnul și viața în coordonare cu legea Lui Dumnezeiască.
Sursa: Патриархия.ru