La 25 iunie 2023, în Duminica a 3-a după Cincizecime, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril a săvârșit Sfânta și Dumnezeasca Liturghie la Catedrala „Iisus Mântuitorul” din Moscova. La finalul slujbei bisericești Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a adresat credincioșilor cu o predică pe care a dedicat-o temei răbdării.
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!
În cuvintele Apostolului de azi se conține o înțelepciune care ne poate ajuta pe fiecare dintre noi în circumstanțele dificile ale vieții. …Ne lăudăm și în suferințe, bine știind că suferința aduce răbdare, și răbdarea încercare, și încercarea nădejde, iar nădejdea nu rușinează, pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă (vezi: Rom. 5: 3-5) – prin aceste cuvinte apostolul Pavel ne învață să putem depăși ceea ce astăzi se numește stres.
În pofida dezvoltării științei și tehnologiei, în pofida condițiilor de viață schimbate radical în bine, viața oamenilor este însoțită de o reacție negativă accentuată cu privire la ceea ce provoacă stres. Știm că un număr mare de maladii, inclusiv cancerul, sunt cauzate tocmai de stres, adică de un profund șoc pentru sistemul nervos al omului.
Astăzi Apostolul ne învață cum să depășim acest stres. El spune că răbdarea este cea mai mare capacitate umană. Dar există moduri diferite de a îndura. Poți îndura cu groază și frică în ochi, scrâșnind din dinți, amplificând impactul negativ asupra propriei stări spirituale. Și poți răbda așa cum au răbdat sfinții mucenici, precum au răbdat nevoitorii care s-au bazat nu numai pe puterea lor, ci și pe puterea lui Dumnezeu. Ei se adresau către Domnul cu rugăciune și credință, iar Domnul le dădea puterea de a depăși ceea ce numim acum stres, adică, vorbind în termeni generali, suferințele omenești.
Pentru a învăța cum să depășim suferința, trebuie să ținem minte că fără răbdare acest lucru este imposibil de făcut. Este posibil să înăbușim suferința prin diferite feluri de medicamente care, deseori, slăbesc și mai mult capacitatea persoanei de a opune rezistență în fața influențelor negative externe sau le putem depăși în modul în care ne învață Apostolul – cu răbdare. Desigur, fiecare are propria sa limită în răbdare și, din păcate, la oamenii contemporani, răsfățați de nivelul ridicat de consum și confort, determinat de dezvoltarea științifică și tehnologică, aceste abilități sunt, fără îndoială, în scădere.
De exemplu, generația căreia îi aparțineau părinții mei – din punctul de vedere al unei persoane contemporane, viața lor a fost un coșmar! Revoluție, război civil, apoi lagăre și închisori în care oamenii erau aruncați doar pentru credința lor în Dumnezeu, un război îngrozitor, blocada de la Leningrad, apoi o perioadă extrem de grea de refacere a tot ceea ce fusese distrus, iar apoi începutul unor experimente proaste, legate de „construirea unei societăți comuniste până în 1980”. Știm cât de multe necazuri a adus această fantezie nu doar vieții duhovnicești, nu doar Bisericii care a fost supusă unor noi prigoane la începutul anilor 1960, ci și psihicului, și sănătății tuturor oamenilor…
Și, la urma urmei, oamenii au depășit încercările în moduri diferite. Cineva și-a pierdut speranța, cineva a înnebunit, cineva a intrat într-un fel de ghetou interior, iar altcineva a continuat să trăiască și să trăiască destul de rezonabil.
Nu a existat în țara noastră vreo instituție care să fi suferit de pe urma tuturor acestor experimente atât de mult ca Biserica. Și când a fost proclamată ideea dementă de a construi comunismul până în 1980, a reînceput lupta activă, foarte dură, cu Biserica. Îmi amintesc bine acei ani, pentru că pe atunci eram elev. Și din moment ce aflarea într-o organizație de pionieri care era legată de nevoia de apartenență la opinii ateiste nu corespundea în niciun caz convingerilor mele, nu am intrat în rândurile acestei organizații. Nu din motive politice, ci din motive duhovnicești, religioase, însă îmi amintesc la ce presiune colosală am fost supus eu, s-ar putea spune, încă un copil, pe când eram în clasa a șasea sau a șaptea.
Este doar un singur exemplu a ceea ce s-a întâmplat cu poporul nostru și cu Biserica noastră. Închiderea sfintelor lăcașe, scoaterea din slujbă a celor mai puternici și mai celebri slujitori ai Bisericii, atât episcopi, cât și preoți, înstrăinarea completă a statului de orice preocupare pentru credincioși – pe toate acestea le-am trecut.
Dar dacă ne gândim la modul în care oamenii ortodocși au supraviețuit tuturor acestor lucruri, atunci răspunsul este – răbdarea. Nimeni nu și-a pierdut credința în Pronia lui Dumnezeu. Toată lumea percepea cele întâmplate ca fiind încercări trimise de sus fiecărui om credincios, dar și întregului popor, știind că trebuie să aibă răbdare pentru a depăși aceste încercări grele.
Anume așa s-a și întâmplat – tocmai datorită răbdării credincioșilor, convingerii lor netrecătoare în Pronia lui Dumnezeu, credinței că totul se va sfârși într-o zi, că încercările ne sunt date de sus și trebuie să îndurăm ceea ce ne este trimis de dragul îndreptării și mântuirii noastre.
Cu toții ar trebui să luăm foarte în serios cuvintele de astăzi despre răbdare, ținând minte că răbdarea, legată în special de credință, evlavie, păzirea poruncilor, dorința de a trăi conform legii lui Dumnezeu, este nimic altceva decât puterea care ne este dată de sus, pentru a ne educa voința, sentimentele și a dobândi capacitatea de a depăși greutățile vieții de zi cu zi.
Răbdarea este, fără îndoială, o virtute, dar omul contemporan o respinge adesea, punând întrebarea: „De ce ar trebui să rabd?” Este posibil să trăiești conform legii trupului, îndepărtându-te de orice abstinență – dar numai atâta timp cât există bunăstare. Iar dacă ceva se întâmplă în viața unei persoane care nu a învățat să îndure și nu înțelege sensul răbdării, atunci are loc în viață un fiasco, un fel de catastrofă personală.
Cuvintele pe care le-am auzit astăzi sunt foarte importante pentru fiecare dintre noi. Doar fiecare trece prin încercări, mari și mici. Fiecare este încercat de Dumnezeu, inclusiv în capacitatea de a răbda. Și prin răbdare – răbdare adevărată de care ne învață Domnul, înstrăinată de orice răutate și rea-voință – sufletele noastre sunt mântuite, iar omul devine mai puternic. Prin urmare, cuvintele Domnului nu doar că ne ajută să depășim problemele vieții, ci ne ajută să ne educăm sufletul, mintea, sentimentele și voința pentru a deveni cu adevărat vrednici de Împărăția lui Dumnezeu. Și, prin urmare, recepționând foarte în serios cuvintele conceptuale despre răbdare, trebuie să ținem minte că răbdarea este răspunsul la încercarea trimisă de Domnul, pentru ca noi să devenim mai puternici din punct de vedere duhovnicesc, moral și chiar fizic.
Să ne ajute Domnul ca atât cu mintea, cât și cu inima să percepem aceste cuvinte uimitoare ale revelației Dumnezeiești despre sensul și semnificația răbdării pentru mântuirea omului în această epocă și în viața veacului ce va să vină.
Amin.
Sursa: Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei