13 ianuarie: Odovania praznicului Nașterii Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Pentru pregatirea sufleteasca a credinciosilor toate sarbatorile imparatesti sunt precedate de un timp de pregatire, de anticipare sau introducere, numit pre-serbare , inainte-serbare sau inainte-praznuire. Ele au, de asemenea, si o perioada de continuare sau prelungire a serbarii, numita dupa-serbare sau dupa-praznuire.
Prin aceste perioade de pregatire si de prelungire, sarbatorile mari sunt ca soarele care, inainte de a rasari el insusi, isi trimite razele, iar dupa ce apune, lumina lui staruie inca pe culmi. Ziua cea dintai a inainte-serbarii se numeste inceputul sarbatoririi, iar ziua ultima a dupa-serbarii se numeste odovania, adica sfarsitul, dezlegarea sau incheierea sarbatorii.
Sarbatoarea Nasterii Domnului a avut pre-serbarea incepand cu data de 2 ianuarie, iar astazi, la 13 ianuarie, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Odovania Praznicului Nasterii Domnului.
Nasterea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos
Acest eveniment a avut loc in urma cu 2000 de ani intr-o pestera din Betleemul Iudeii. Deasupra acestui loc strajuieste de peste 1600 de ani, Biserica ctitorita de Sfanta Imparateasa Elena.
Nasterea Domnului, Praznic imparatesc cu data fixa, numita in traditie si Craciunul, este sarbatoarea anuala a nasterii dupa trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Sarbatoarea Nasterii Domnului, desi nu este la fel de veche precum sarbatoarea Pastelui sau a Rusaliilor, pare a fi cea dintai sarbatoare specific crestina dintre cele ale Mantuitorului. Vechimea ei se poate urmarii retrospectiv in documente pana la sfarsitul secolului III, cand – dupa o traditie consemnata de istoricul Nichifor Calist – pe timpul prigoanei lui Diocletian si Maximian, o mare multime de crestini au pierit arsi de vii intr-o biserica din Nicomidia, in care ei se adunasera sa praznuiasca ziua Nasterii Domnului.
La inceput era deosebire intre crestinii din Apus si cei din Rasarit, in ceea ce priveste data acestei sarbatori. Astfel, in Apus, cel putin de prin sec. III, Nasterea Domnului se serba, ca si azi, la 25 decembrie, potrivit unei vechi traditii, dupa care recensamantul lui Cezar August, in timpul caruia Sf. Evanghelist Luca ne spune ca s-a intamplat Nasterea Domnului (Luca II, 1 ), a avut loc la 25 decembrie 754 ab Urbe condita (de la fundarea Romei).
Cele mai importante documente in care se mentioneaza atat originea praznicului Nasterii Domnului, cat si data sarbatoririi lui raman totusi Omiliile Parintilor de limba greaca si latina ai sec. al IV-lea. Sfantul Ioan Gura de Aur († 407), intr-o Omilie la Nasterea Domnului din 25 decembrie 386, afirma ca dupa o veche traditie, la Roma, inca de la inceput, Nasterea Domnului a fost sarbatorita la 25 decembrie. Fericitul Ieronim († 420), intr-o Cuvantare la 25 decembrie, isi exprima convingerea ca in aceasta zi S-a nascut Mantuitorul Iisus Hristos, deoarece aceasta reprezinta o traditie veche si universala.
Cel care vorbeste pentru intaia oara de consensul unanim al Bisericii de a fixa Nasterea Domnului in ziua a opta a calendelor lui ianuarie, adica la 25 decembrie, este Fericitul Augustin († 430). Sfantul Grigorie Teologul († 390) avea sa rosteasca la 25 decembrie 379 (an in care este chemat la Constantinopol de catre ortodocsi spre a intari Ortodoxia) celebra Cuvantare care va servi ca izvor de inspiratie Sfantului Cosma de Maiuma († 781), alcatuitorul Canonului Nasterii Domnului (Hristos Se naste, slaviti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L!…).
In Rasarit, pana prin a doua jumatate a secolului IV, Nasterea Domnului era serbata in aceeasi zi cu Botezul Domnului, adica la 6 ianuarie; aceasta dubla sarbatoare era numita in general sarbatoarea Aratarii Domnului.
Practica rasariteana se intemeia pe traditia ca Mantuitorul S-ar fi botezat in aceeasi zi in care S-a nascut, dupa cuvantul Evangheliei, care spune ca, atunci cand a venit la Iordan sa Se boteze, Mantuitorul avea ca la 30 ani (Luca III, 23).
De fapt insa, atat in Orient cat si in Occident Nasterea Domnului a fost serbata de la inceput la aceeasi data, in legatura cu aceea a solstitiului de iarna, numai ca orientalii au fixat-o, dupa vechiul calcul egiptean, la 6 ianuarie, pe cand Apusul, in frunte cu Roma, a recalculat-o, fixand-o in functie de data exacta la care cadea atunci solstitiul, adica la 25 decembrie. Se considera ca sarbatoarea Nasterii s-a despartit pentru prima data de cea a Botezului, serbandu-se la 25 decembrie, in Biserica din Antiohia, in jurul anului 375 apoi la Constantinopol in anul 379.
Peste cativa ani, se introducea data de 25 decembrie, pentru praznuirea Craciunului, si la Antiohia, dupa cum dovedeste Omilia la Nasterea Domnului, tinuta la Antiohia de Sf. Ioan Gura de Aur in 380. In Constitutiile Apostolice (V, 13), redactate spre sfarsitul secolului IV, Nasterea Domnului e numarata ca cea dintai dintre sarbatori, recomandandu-se serbarea ei la 25 decembrie, iar in alt loc (cart. VIII, cap. 33) e amintita ca o sarbatoare deosebita de cea a Epifaniei.
Cu timpul, si anume prin prima jumatate a secolului V, ziua de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii a fost introdusa si in Biserica Alexandriei, apoi in cea a Ierusalimului, generalizandu-se astfel in crestinatatea rasariteana. La fixarea zilei de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii Domnului, s-a avut in vedere probabil si faptul ca mai toate popoarele din antichitate aveau unele sarbatori solare care cadeau in jurul solstitiului de iarna (22 decembrie), sarbatori care erau impreunate cu orgii si petreceri desantate si pe care Craciunul crestin trebuia sa le inlocuiasca.
Biserica a vrut sa contrapuna o sarbatoare crestina mai ales cultului lui Mitra, zeul soarelui, cult de origine orientala, a carui sarbatoare centrala cadea in jurul solstitiului de iarna (22—23 decembrie), ea fiind privita ca zi de nastere a zeului Soare, invingator in lupta contra frigului si a intunericului, (Ziua de nastere a Soarelui nebiruit), pentru ca de aici inainte zilele incep sa creasca, iar noptile sa scada.
Sursa: NOUTĂȚI-ORTODOXE.RO
Troparul Praznicului Nașterii Domnului, glasul al 4-lea
Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la Stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul Cel de sus, Doamne, Slavă Ţie!
Condacul Praznicului Nașterii Domnului, glasul al 3-lea
Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera Celui Neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu Steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut Prunc Tânăr, Dumnezeu, Cel mai înainte de veci.