Șeful Direcției executive a Bisericii Ortodoxe din Ucraina mitropolitul Antonie (Pacanici) s-a pronunțat despre atitudinea Bisericii versus slugărnicia față de oameni – această dependență bolnăvicioasă de opinia altora, frica de a pierde aprobarea publicului și de a fi suspus mustrării publice.
În timpul încercărilor grele întotdeauna se vor găsi dintre acei care vor învinui Biserica că, cică, merge pe o cale greșită, dintre acei care cer schimbări imediate, necesare, după opinia lor, Bisericii și societății, dintre acei care insistă la slujirea duhului vremii.
Și indiferent de faptul cum ar proceda Biserica, ce decizii ar lua conducerea Bisericii, aceste persoane niciodată nu vor fi satisfăcute.
Nu este de mirare. Or, Biserica viețuiește în veșnicie și doar parțial se află într-o lume decăzută, limitată în spațiu și timp. Da, Biserica vie este constituită din oameni vii care, de asemenea, pot greși, însă ea nu este limitată prin latura sa pământească: legătura indisolubilă cu Hristos o ferește de devieri.
În același timp o eroare enormă a celor care consideră că anume ei știu încotro trebuie să se îndrepte Biserica constă în aplombul și intransigența lor. Este un indiciu al unei maladii grave duhovnicești – trufia. Dacă omul consideră în modul cel mai serios că este mai deștept decât Biserica, este un motiv grav să cadă pe gânduri: nu mă aflu oare în ispită?
Deși uneori se creează impresia că vocea celor care strigă cel mai tare în rețelele de socializare este anume vocea poporului îmbisericit, nu trebuie să uităm că o mulțime de membri ai Bisericii, atât preoți, cât și mireni, nu fac declarații în voce tare și nu sunt adepții acțiunilor imediate. Acești oameni, cu smerenie și fără vorbe de prisos, fără a-și face publicitate, fără a-și manifesta atitudinea afectată, își îndeplinesc lucrul la locul lor.
A merge după dorința primilor semnifică a trăda pe ceilalți. A face pe placul celor care rătăcesc din necunoaștere, înseamnă a greși împotriva adevărului. Înseamnă că trebuie să înlocuim grija pentru păstoriți cu slugărnicia față de oameni. „Dacă e să faci pe placul oamenilor, Îl poți insulta pe Dumnezeu”, spune sfântul ierarh Ciprian al Cartagenei. Este anume așa. Doar Biserica nu este un partid politic, nu este o organizație obștească, este Trupul lui Hristos.
De fiecare dată noi amintim că scopul Bisericii este să îndrepte pe oameni către Hristos. Este ceea ce e cel mai important. Toate celelalte, cât nu ar părea de înălțătoare, sunt secundare. Toate celelalte sunt efectul scopului principal.
Actualmente, când sunt încercate toate năzuințele noastre, noi mai mult ca oricând trebuie să ne unim în jurul conducerii bisericești, să ne străduim să uităm toate certurile, neînțelegerile și conflictele noastre, să părăsim toate opiniile noastre lumești în afara pragului bisericesc și să Îl urmăm pe Hristos, împreună cu Biserica noastră.
Sursa: Pravlife.org